SONDAJ CSALB:  Dobânda fixă este considerată cea mai bună soluţie în faţa creşterii ratelor

F.D.
Bănci-Asigurări / 21 septembrie 2022

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naţionale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naţionale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB

Dobânda fixă este văzută de 39% dintre români drept cea mai bună soluţie pentru ei, chiar dacă este mai mare decât dobânda variabilă, arată un sondaj de opinie realizat de comparatorul bancar Finzoom.ro, la solicitarea Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Potrivit sursei citate, negocierea cu banca în cadrul CSALB se regăseşte printre primele opţiuni ale consumatorilor care doresc ameliorarea situaţiei lor financiare, după refinanţarea la propria bancă (8%) şi rambursarea în avans (7%). Măsurile ce pot genera procese în instanţele de judecată, precum darea în plată, nu reprezintă o variantă dezirabilă decât pentru 1% dintre cei 1.484 respondenţi care au răspuns chestionarului. Acest lucru arată că familiile care se confruntă cu creşterea ratelor doresc să găsească o rezolvare a problemelor financiare care să le permită continuarea contractului, nu pierderea imobilului ipotecat în care locuiesc (în majoritatea cazurilor).

Perioada dificilă prin care trec debitorii ca urmare a situaţiei economice generale şi a creşterii dobânzilor îi face pe români să fie precauţi în a mai contracta un împrumut în perioada următoare. Potrivit răspunsurilor date în chestionarul "Relaţia ta cu banca", prima opţiune pentru 30% dintre respondenţi este să nu se împrumute în perioada următoare. A doua alegere (26%) este să facă un credit de nevoi personale sau să aleagă un card de credit. Aşadar, suma împrumutată să fie mai mică şi mai uşor de achitat. Împrumuturile de la familie sau prieteni reprezintă o variantă pentru 16% dintre consumatori, în timp ce creditul pentru achiziţia unei locuinţe este dorit de doar 7% dintre români în acest moment.

Analizând categoria celor care au împrumuturi (37% dintre respondenţi nu au împrumuturi), mai mult de jumătate dintre ei (55%) sunt îndatoraţi mai puţin de un sfert din nivelul veniturilor. O treime au gradul de îndatorare între 25 şi 50% din venituri, fiind într-o zonă sensibilă din punctul de vedere al modului în care poate evolua capacitatea de achitare a împrumuturilor.

O situaţia îngrijorătoare şi un semnal de alarmă pentru instituţiile de credit reprezintă 13% dintre cei împrumutaţi, care afirmă că gradul lor de îndatorare depăşeşte jumătate din veniturile familiei.

La întrebarea "Care sunt cele mai mari temeri privind situaţia viitoare şi care ar putea genera dificultăţi financiare?" (întrebare cu răspunsuri multiple), cei mai mulţi consideră pierderea locului de muncă (60%) drept cea mai mare ameninţare pentru situaţia lor financiară. Schimbarea situaţiei economice generale din cauza inflaţiei, războiului sau pandemiei reprezintă un motiv de îngrijorare pentru 51% dintre respondenţi. Creşterea dobânzilor se situează abia pe al 5-lea loc ca motiv de îngrijorare (36%), după apariţia unor probleme medicale (47%) şi scăderea salariului (45%). Temerile de mai sus, odată ce devin realitate, reprezintă motive întemeiate şi obiective pentru formularea unei posibile cereri de negociere cu banca prin intermediul CSALB, se mai arată în comunicat.

"Sperăm că aceste rezultate ale chestionarului vor fi utile băncilor în încercarea acestora de a înţelege mai bine dificultăţile şi aşteptările pe care le au consumatorii de servicii financiare. Vedem că oamenii aşteaptă oferte bune, fie pentru dobânzi fixe, fie pentru refinanţarea împrumuturilor care au devenit costisitoare prin creşterea dobânzilor, dar vor şi o rezolvare prin intermediul CSALB a problemelor cu care se confruntă. Totodată, piaţa creditelor noi a suferit deja o contracţie, acest lucru punând o presiune şi mai mare pe nivelul de intermediere financiară care în România este extrem de scăzut, sub 27%, cel mai mic din UE. Orice strategie vor adopta băncile, inclusiv pentru a încerca să reducă dezintermedierea financiară, trebuie să dea încredere clienţilor că aceştia se pot baza pe instituţia financiară mai ales în momentele dificile, cum sunt cele prin care trecem", a declarat Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naţionale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. pacat ca dobanda fixa nu se mediatiza in deflatie!!! nu dadea bine la banci care anticipau cresterile si profiturile!!! acum spre varf inflatie e bine sa agata pe fixa dobanda pentru banci caci mai mult nominal in deflatie!!

    S c cret 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb