SONDAJ UNSAR-IRES: 71% dintre şoferi ar fi deranjaţi dacă reparaţia prin RCA ar fi mai scumpă decât reparaţia în regie proprie

S.B.
Bănci-Asigurări / 10 februarie 2021

71% dintre şoferi ar fi deranjaţi dacă reparaţia prin RCA ar fi mai scumpă decât reparaţia în regie proprie

71% dintre şoferii intervievaţi ar fi deranjaţi dacă, în cazul unui accident de circulaţie, valoarea reparaţiei despăgubită de poliţa de asigurare RCA a vinovatului ar fi cu mult mai mare decât costul aceleiaşi reparaţii efectuate fără asigurare, arată un sondaj IRES realizat în rândul a peste 1000 de şoferi, la solicitarea UNSAR (Uniunea asigurătorilor si reasigurătorilor din România), informează Hotnews.

Impactul costului mai ridicat al reparaţiilor despăgubite din poliţa RCA faţă de cel al unei reparaţii fără RCA asupra evoluţiei primelor de asigurare este un motiv de îngrijorare pentru 85% dintre şoferi, mai arată sondajul.

Marea majoritate a celor care conduc un autovehicul (67%) se consideră bine sau foarte bine informaţi cu privire la asigurările RCA. În schimb, 55% dintre respondenţi îşi autoevaluează gradul de informare cu privire la asigurările facultative CASCO drept scăzut, în timp ce 45% dintre şoferi au un grad ridicat de informare potrivit unei noi cercetări sociologice realizate pentru UNSAR de către IRES.

Sondajul de opinie "Percepţia românilor faţă de asigurările auto" a folosit un eşantion reprezentativ de 1.000+ subiecţi cu vârste de peste 18 ani, care conduc un autovehicul. Studiul are o eroare maximă tolerată de ± 3,16%, fiind realizat prin metoda CATI, în decembrie 2020.

În ceea ce priveşte asigurările obligatorii RCA, peste jumătate dintre cei intervievaţi (54%) se consideră bine informaţi, iar 13% foarte bine informaţi. La fel ca în 2019, proporţiile celor care consideră că au un grad ridicat de informare cresc o dată cu înaintarea în vârstă şi pe măsură ce nivelul de educaţie sau de venit este mai ridicat, dar şi în rândul celor din mediul urban.

Totodată, studiul relevă un nivel ridicat de interes în rândul populaţiei cu privire la valoarea despăgubirii achitate de asigurător în cazul unei daune: 57% dintre şoferi sunt foarte interesaţi, iar 35% sunt interesaţi. În acelaşi timp, 88% dintre respondenţi s-ar simţi nedreptăţiţi în situaţia în care despăgubirea solicitată de unitatea reparatoare asiguratorului ar conţine servicii facturate de care nu au beneficiat.

La fel ca la ediţia precedentă a studiului, 71% dintre şoferii intervievaţi ar fi deranjaţi dacă, în cazul unui accident de circulaţie, valoarea reparaţiei despăgubită de poliţa de asigurare RCA a vinovatului ar fi cu mult mai mare decât costul aceleiaşi reparaţii efectuate fără asigurare. Mai mult, impactul costului mai ridicat al reparaţiilor despăgubite din poliţa RCA faţă de cel al unei reparaţii fără RCA asupra evoluţiei primelor de asigurare este un motiv de îngrijorare pentru 85% dintre şoferi (+3 puncte procentuale faţă de 2019).

În acest context, peste jumătate dintre respondenţi (55%), cunosc faptul că pot încasa despăgubirea direct de la asiguratorul RCA fără obligativitatea reparaţiei vehiculului, în cazul în care sunt păgubiţi într-un accident de vehicule. Totuşi, rămâne un procent important de 45% dintre şoferi care încă nu ştiu acest lucru.

Drept urmare, o serie de măsuri sunt considerate benefice de către majoritatea şoferilor intervievaţi (94%), respectiv:

publicarea anuală, cu titlu informativ, de către o autoritate competentă a unor preţuri de referinţă pe piaţa de reparaţii auto, pentru a limita practicarea unor preţuri exagerate.

publicarea anuală, cu titlu informativ, de către o autoritate competentă a unor preţuri de referinţă privind închirierea autovehiculelor primite la schimb de persoane păgubite RCA.

"Subliniem încă o dată că industria de asigurări susţine introducerea unui tarif de referinţă pentru reparaţiile auto, cu titlu informativ, şi nu impunerea unei plafonări a tarifelor aferente reparaţiilor auto. Aceste preţuri, introduse cu titlu orientativ, ar ajuta consumatorii să fie mai bine informaţi cu privire la costurile implicate, în cazul în care ar fi păgubiţi RCA. În plus, ar putea limita anumite derapaje existente pe piaţa reparaţiilor auto", au precizat reprezentanţii Uniunii.

Potrivit celor mai recente date ale ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiară, industria de asigurări a plătit în fiecare zi din primele 9 luni ale anului 2020, numai în baza poliţelor RCA, despăgubiri de aproape 1,8 mil. EUR, în timp ce a gestionat un total de 9,1 milioane contracte RCA, respectiv 4,7 milioane poliţe exprimate in unităţi anuale.

În plus, în ciuda restricţiilor de circulaţie impuse anul trecut ca urmare a pandemiei, numărul dosarelor de daună deschise pe RCA în primele 9 luni ale anului 2020 a scăzut cu 7,64%.

În primele 9 luni ale anului precedent, conform ASF, prima medie RCA a scăzut cu 1% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, în timp ce dauna medie a urcat cu 6%. Din păcate, în această perioadă, unul dintre cei mai importanţi indicatori ai industriei de asigurări, rata daunei aferentă segmentului RCA, a crescut cu peste 4 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă din 2019, până la 84,61%, potrivit Hotnews.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Nu e clar ca ar fi cam ilegal daca repararea prin RCA la acelasi service ar fi mai mare?

    Pentru ca, implicit, ar avea un factor de kick-back prin care firma de RCA ar primi bani inapoi? In acelasi fel cum in SUA preturile negociate intre asiguratori de sanatete sunt enorme si nici un amarastean nu le poate plati dar in realitate exista fel de fel de "discounturi" intre firme care readuc preturile la un nivel normal? 

    Mergand pe firul asta, acest sondaj verifica daca Romanii s-ar putea obisnui cu un sistem similar in piata RCA, care e obligatorie prin lege. 

    Este ilegal sa avem doua preturi diferite la acelasi tip de reparatie auto..

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb