"Sony" va lansa, în această primăvară, "Xperia Touch", un proiector care transformă orice suprafaţă într-un ecran tactil, au anunţat reprezentanţii companiei japoneze în cadrul evenimentului Mobile World Congress din Barcelona, care a început ieri, transmite CNBC.
"Sony" a prezentat anul trecut un concept de proiector care le permite utilizatorilor să interacţioneze cu orice suprafaţă ca în cazul unui ecran tactil, însă prototipul a avut mai multe defecte şi a fost dificil de utilizat.
Dispozitivul rulează sistemul de operare Google Android, care le permite utilizatorilor accesul deplin la aplicaţii din magazinul Google Play.
De asemenea, "Xperia Touch" are difuzoare încorporate şi este suficient de mic pentru a fi portabil.
Dispozitivul poate proiecta atât pe o suprafaţă orizontală, cât şi pe verticală, realizând un ecran de până la 80 inch. Cu toate acestea, atunci când proiecţia atinge dimensiunea de 80 inch, imaginea îşi pierde capacităţile sale tactile, lucru pe care "Sony" a declarat că îl va remedia.
"Sony" a încercat să se impună dezvoltând noi produse pe fondul concurenţei acerbe de pe piaţa smartphone-urilor, unde nu a reuşit să câştige o cotă de piaţă semnificativă.
"Xperia Touch" va avea preţul de 1.587 dolari. Analiştii au afirmat că dizpozitivul nu se va vinde în cantităţi mari din cauza preţului său şi că a fost creat pentru a demonstra capacitatea companiei nipone de a inova.