Sorin Frunzăverde şi vicepreşedintele CJ Caraş Severin au fost trimişi în judecată

Anticorupţie / 3 iulie 2015

Sorin Frunzăverde şi vicepreşedintele CJ Caraş Severin au fost trimişi în judecată

Procurorii DNA i-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Sorin Frunzăverde, preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş Severin, şi în stare de libertate pe Ionesie Ghiorghioni, vicepreşedinte al instituţiei.

Sorin Frunzăverde este acuzat de folosirea influenţei ori a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, iar Ghirghioni de folosirea influenţei ori a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, influenţarea declaraţiilor (trei infracţiuni), fals intelectual şi uz de fals.

În rechizitoriu, procurorii arată că în perioada cuprinsă între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale din luna noiembrie 2014, Sorin Frunzăverde şi-a folosit influenţa pe care o avea în calitatea sa de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş Severin şi de vicepreşedinte al unui partid, asupra lui Ionesie Ghiorghioni, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi membru în acelaşi partid politic, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, respectiv să obţină, în al doilea tur de scrutin, un număr mai mare de voturi pentru candidatul formaţiunii din care făceau parte şi, implicit, să-şi consolideze poziţia în cadrul acestei formaţiuni politice, dar şi în plan administrativ, prin condiţionarea repartizărilor bugetare de rezultatul votului.

Ulterior, în zilele de 12 şi 13 noiembrie 2014, Ionesie Ghiorghioni a luat legătura cu 9 primari cărora le-a solicitat, folosindu-se de autoritatea şi influenţa sa de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş Severin, să facă demersuri favorabile în direcţia respectivă.

De asemenea, pentru a-i determina să procedeze în acest sens, Ionesie Ghiorghioni le-a transmis acestora că, de rezultatul votului, vor depinde alocările bugetare efectuate de Consiliul Judeţean către primării în anii 2015 şi 2016 (respectiv până la terminarea mandatului conducerii CJ Caraş Severin).

La data de 18 noiembrie 2014, în urma unui accident rutier provocat de autoturismul pe care îl conducea, soldat cu rănirea uşoară a mai multor persoane, Ionesie Ghiorghioni a determinat trei persoane să facă declaraţii necorespunzătoare adevărului, în sensul că acestea au relatat faptul că maşina implicată în coliziune fusese condusă de către una dintre ele.

Pentru aceasta, Ionesie Ghiorghioni a uzat de mijloace de corupere, constrângere, precum şi prin folosirea autorităţii şi influenţei sale de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, preşedinte al unui composesoratului şi de preşedinte al unei asociaţii de vânătoare.

De asemenea, în exercitarea atribuţiilor de serviciu de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Ionesie Ghiorghioni a emis un act intitulat "Împuternicire" prin care se atesta în mod neconform realităţii faptul că în data de 18.11.2014, una din cele trei persoane a fost împuternicită să conducă autoturismul respectiv, aparţinând Consiliului Judeţean Caraş Severin. Acest act a fost depus ulterior la dosarul de daune al societăţii de asigurare.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Caraş Severin, cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb