"South Stream"- conducta care ocoleşte România de un miliard de dolari, anual

Daniel Bojin
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 ianuarie 2008

"South Stream"- conducta care ocoleşte România de un miliard de dolari, anual

Îndârjirea preşedintelui Vladimir Putin să înţepe Europa cu o altă conductă de gaze decât cea agreată de Uniunea Europeană şi SUA ne lipseşte bugetul naţional cu o sumă impresionantă - 1,1 miliarde de dolari pe an.

Surse din Ministerul Economiei susţin că la acest nivel am fi putut aproxima beneficiile economice ale traversării ţării noas­tre de către conducta rusească. Dar România riscă să piardă şi beneficiile din proiectul european Nabucco, considerat în moarte clinică după avansarea conductei ruseşti prin Bulgaria, căci alternativa rusească (South Stream) are cam acelaşi traseu cu proiectul european Nabucco, doar că ocoleşte România...

Conducta Nabucco ar fi traversat România pe o lungime de 457 de km. Deşi se bucură şi de sprijinul Uniunii Europene, dar şi al Statelor Unite (adică, în linii mari, de NATO), Nabucco este încă înţepenit în faza de proiect, după cinci ani de zile.

Mulţi analişti consideră că, după cooptarea Bulgariei (membru fondator al proiectului european Nabucco) în proiectul rusesc al conductei "South Stream", proiectul european Nabucco, gândit tocmai ca o alternativă la gazele ruseşti, este tot mai nerealist, având şanse minime să mai poată fi revigorat.

Proiectul european demarase încă din octombrie 2002, prin participarea Turciei, României, Bulgariei, Ungariei şi Austriei- ultima prin OMV fiind şi liderul consorţiului de companii naţionale participante în cote egale la "Nabucco Company Pipeline Study".

Autorităţile ruseşti au avertizat de nenumărate ori Europa că proiectul Nabucco nu va putea fi realizat fără implicarea "Gazprom". Numai că acceptarea companiei ruseşti în aceas­tă afacere i-ar fi deturnat exact raţiunea pentru care fusese proiectată- o alternativă la gazul rusesc prin racordarea ei la marile câmpuri de gaze din zona Mării Caspice şi din Orientul Mijlociu, al căror cost este mai redus decât preţul practicat de "Gazprom".

Ce vrea Putin?

Străpungerea Europei de conducta rusească este privită de mulţi specialişti în energie şi analişti în politică externă tocmai ca o măsură a Kremlinului să forţeze includerea "Gazprom" în proiectul Nabucco, experţii aşezându-se astfel pe ipoteza că Putin ar abandona proiectul "South Stream" deîndată ce Rusia ar fi cooptată în proiectul european. Ipoteza pare să fie invalidată de planul mai larg al lui Putin de a străbate Europa atât la nord, prin conducta "North Stream", ce leagă gazele ruseşti de Germania prin Marea Baltică, cât şi la sud, prin "South Stream"- care ar trece pe sub Marea Neagră ca să ajungă atât în Italia cât şi în Austria. Companiile partenere ale ruşilor în cele două proiecte "Gazprom" sunt: E.ON şi Wintershall pentru "North Stream" şi, respectiv, ENI pentru "South Stream".

Adică nemţii şi italienii. Or, privită mai larg problema conductei lui Putin capătă alte semnificaţii: proiectul european Nabuco este dinamitat de Putin chiar din inima Uniunii Europene.

În aceste condiţii, recentul protocol bulgaro-rus pentru conducta "South Stream" pare o glumă.

De ce se mai dezvinovăţesc sărmanii bulgari în faţa Europei că i-ar fi sabotat proiectul, acceptând ca gazul rusesc să-i treacă prin curte, când banii pentru cele două conducte vin şi de la germani şi de la italieni?! Şi apoi de unde vor fi plătiţi bulgarii, din ce bani? Doar din partea rusească a proiectului sau şi din partea italiană şi, respectiv, cea germană?

Cine îi poate acuza? Nemţii,...italienii?!

Colaborarea germano-rusă pentru conducta nordică a fost gândită de fostul cancelar Gerhard Schroeder cu Vladimir Putin. După ce n-a mai fost cancelar, Shroeder a devenit consultant chiar la "Gazprom", iar ulterior ditamai preşedintele Consiliului de Supraveghere al gazeoductului "North Stream".

Presa germană l-a criticat îndelung pe Schroeder pentru lobby-ul interesat pe care l-a făcut companiei ruse, în detrimentul interesului UE, dar proiectul a mers mai departe.

De partea cealaltă, parteneriatul ruso-italian poate fi speculat prin perspectiva presupuselor legături mai vechi cu KGB ale proaspăt demisionarului premier Romano Prodi. Chiar dacă Prodi a infirmat categoric legăturile cu serviciile secrete sovietice, speculaţiile au continuat în presa occidentală.

De ce ar mai renunţa Putin la proiectul sudic al gazeoductului pentru Nabuco, când acesta a fost gândit de europeni tocmai ca să-i ocolească Rusia, iar el s-a dovedit suficient de abil să-i convingă atât pe Schroeder, cât şi pe Prodi să i se alăture?

Cât de mult suferă Europa?

În perspectiva următorilor zece-douăspreze ani, deficitul de gaze ce va fi înregistrat la nivelul ţărilor europene va fi de 350-400 miliarde metri cubi pe an. Privind la acest deficit uriaş, Uniunea Europeană speră astăzi că va reuşi să reducă din dependenţa de importurile din Rusia cu 10-15 puncte procentuale până în 2020, faţă de nivelul actual de aproape 50%. Speranţa Europei se reazemă pe câmpurile din regiunea Mării Caspice şi din Orientul Mijlociu, dar şi pe livrările de gaz natural lichefiat din Nordul Africii, ce-i drept mai scump din cauza costurilor de depozitare.

Cât suferim noi?

Pe lângă pierderea beneficiilor băneşti pe care le-am fi putut avea dacă "Gazprom" şi-ar fi traversat conducta şi prin România or dacă Nabuco ar fi fost realizat, ţara noastră riscă să piardă şi din forţa de negociere politică în regiune pe care ar avea-o stând pe sute de kilometri de conducte de gaze.

Specialiştii noştri susţin că autorităţile de la Bucureşti ar fi trebuit să ia în calcul mai din timp construirea de depozite pentru gazul lichefiat din Africa, pe scheletul puţurilor şi al depozitelor "Romgaz" pentru că această resursă va deveni una extrem de importantă în Europa pe termen mediu.

Surse guvernamentale susţin că, în noul context, ar putea fi regândită strategia noastră energetică, în special pe zona privatizării "Romgaz", România putându-se astfel alia cu o puternică companie de gaze sau petrol occidentală ca să nu dispară complet de pe harta energetică a regiunii.

Şi asta chiar în pragul summit-ului NATO de la Bucureşti...

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Multumim pentru informatii.Ca de obicei, ziarul 'Bursa' vine cu informatia nuda,absolut necesara.

    Ar fi trebuit amintit de faptul ca Rusia-Bulgaria si Grecia semnasera deja un acord si incepusera investitiile la o conducta care sa uneasca N.Neagra cu Mediterana (ocolind Turcia, si ea implicata in proiecte de gazoducte care sa uneasca Asia Centrala cu Europa si lumea oceanica.) 

    Povestea a venit f. repede pentru ca sirbii au cedat grupul lor petrolier (rafinare,desfacere) la un pret de nimic.In clipa in care Kazahstanul incepea documentarea (Patriciu anuntase deja intentia de a cumpara, daca nu ma insel.Cum o fi ajuns gura sparta asta prorpietar de rafinarie ,ca restul vine de la sine..) pentru a se extinde in Serbia si apoi mai departe. 

    Romania va trebui sa se alieze cu alte firme ce nu sunt sub influenta Gazprom si Rusiei. 

    Este foarte interesant ca cele doua conducte de gaze ocolesc Polonia (cu tarile baltice) si Romania.Asta poate spune multe despre modul de functionare a aliantei.Tarile din 'prima linie' au fost izolate energetic si diplomatic de Rusia.Si problemele dintre parti sunt mai presante si insolubile;deocamdata.SUA vor trebui sa actioneze energic pentru a-si sustine noii aliati.

    Pe de alta parte, UE trerbuie sa-si dezvolte servicii secrete comune mai eficiente, pentru a putea evita pe viitor fenomene 'Schroeder sau..Prodi' (vezi si cazul Mailat). 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb