Şova cere anchetă pentru costurile de 140 de milioane euro ale centurii ocolitoare a Clujului

Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 22 noiembrie 2013

Şova cere anchetă pentru costurile de 140 de milioane euro ale centurii ocolitoare a Clujului

Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură, Dan Şova, a declarat, ieri, la deschiderea centurii ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca, Vâlcele-Apahida, că va cere o anchetă pentru a stabili de ce construcţia a costat peste 140 de milioane euro şi de ce a fost inaugurată de două ori de Emil Boc.

Ministrul Dan Şova a spus: "Am o mare bucurie, pentru că în februarie am spus că vom termina, mulţi şi-au exprimat îndoiala, vreau să-l felicit pe constructor în primul rând şi echipa de la drumuri de la Cluj, e foarte bine că s-a finalizat, nu am venit s-o inaugurăm. A inaugurat-o Boc de două ori, doar o deschidem circulaţiei şi facem ce facem de un an şi jumătate: reparăm dărâmăturile lui Boc. Aşa am păţit şi săptămâna trecută, tot aşa în 2011, săracul Boc, cu săraca Boagiu, au inaugurat centura Ploieşti Vest şi s-a surpat după aia, şi a trebuit să reconstruim trei poduri, un an de zile după ei. Când îndrepţi dărâmăturile, nu mai inaugurăm şi a treia oară. Le spun constructorilor, pe lângă lada de bere a lui Boc, au termen de garanţie trei ani de zile, până în noiembrie 2016, le dăm o apă minerală dacă nu se mai surpă o dată", a spus Şova.

El a adăugat că nu ştie de ce a costat atât de mult centura, dar că va face o anchetă pentru a afla.

"Centura a costat 140 de milioane de euro. Părerea mea este să mergeţi la domnul Boc şi doamna Boagiu şi să-i întrebaţi. Acum s-a terminat centura, începem ancheta, şi eu sunt curios să aflu, şi o să aflu, aşa cum aflu despre toate contractele, vreau să aflu printr-o anchetă făcută la CNADNR şi de ce a durat aşa de mult şi cine a greşit şi de ce a costat atât de mult şi de ce a trebuit inaugurată de două ori de domnul Boc şi refăcută din nou, toate acestea merită aflate. Noi doar îndreptăm dărâmăturile", a afirmat Şova.

Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură a mai spus că dacă există suspiciunea "unor fapte" se va adresa DNA.

"A fost inaugurată de două ori şi s-a surpat de două ori, acum am îndreptat-o şi cred că este pentru ultima dată. Vestea bună pentru doamna Boagiu şi pentru domnul Boc este că urmează să şi cercetăm de ce s-a întâmplat treaba asta. Întâi trebuie să cercetăm şi să vedem ce s-a întâmplat şi, dacă există suspiciunea unor fapte, ne vom adresa DNA. DNA nu analizează construcţii, analizează fapte", a declarat Şova.

În luna mai a anului trecut, ministrul Transporturilor de atunci Ovidiu Silaghi a demis conducerea Direcţiei Regionale Cluj a CNADNR din cauza unor "decizii manageriale defectuoase" cu privire la construcţia centurii Vâlcele-Apahida, care au ridicat costul lucrării cu 84%, de la 77,6 milioane euro la 143 milioane euro.

Corpul de Control al ministerului a verificat, în perioada 22-24 mai 2012, activitatea direcţiei Cluj a CNADNR, unde director general era Ion Pantelimon, stabilind, printre altele, că reprezentanţii acesteia au decis modificarea traseului variantei de ocolire Vâlcele-Apahida, fără a avea la bază o fundamentare corespunzătoare, în condiţiile în care proiectul tehnic şi indicatorii tehnico-economici erau deja aprobaţi printr-o HG din 2006, şi au acceptat ca unul dintre cei doi antreprenori să renunţe la executarea lucrărilor aferente unui sector de drum, care avea probleme geologice.

Totodată, Corpul de Control al ministerului a mai stabilit că regionala a urmărit în mod defectuos derularea contractelor încheiate pentru realizarea investiţiei, ceea ce a condus la depăsirea repetată a termenelor de execuţie, şi a organizat o licitaţie neconformă, cu rezultate negative privind durata de execuţie a lucrărilor. Organizarea procedurii a fost contestată la CNSC, care a dat câştig de cauză contestatarului.

Lucrările la centura de ocolire Vâlcele - Apahida, cu o lungine de aproximativ 24 de kilometri, au început în anul 2006. Traficul rutier a fost deschis în 21 octombrie 2011, în prezenţa premierului de la acea dată, Emil Boc, întreaga centură având ca termen de finalizare iunie 2012.

În luna ianuarie a acestui an, mai multe grinzi ale parapetului din beton care asigura consolidarea unui versant de pe centura de ocolire s-au deplasat în urma unei alunecări de teren cauzată de infiltraţiile de apă, astfel că a fost nevoie de noi lucrări.

Acestea urmau să se încheie în vară, informează Mediafax, dar termenul de finalizare şi de deschidere completă a circulaţiei a fost amânat din nou, pentru luna octombrie, conform DRDP Cluj. Mai mult, a fost semnat şi un nou contract pentru un tronson de trei kilometri, nefinalizat, cu firma Keller, după ce compania maghiară Vegyepszer a intrat în insolvenţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb