S&P 500 a recuperat toată scăderea suferită de când Fed a început să ridice dobânzile

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 iunie 2023

S&P 500 a recuperat toată scăderea suferită de când Fed a început să ridice dobânzile

Profiturile peste aşteptări, domolirea inflaţiei şi entuziasmul din jurul inteligenţei artificiale au susţinut preţurile acţiunilor, conform Business Insider

După cincisprezece luni de creştere a dobânzilor de către Rezerva Federală, care au dus acţiunile în teritoriul pieţei "ursului", indicele S&P 500 se situează la nivelul la care se găsea când banca centrală a Statelor Unite a început să înăsprească politica monetară, în martie 2022, conform Business Insider.

Săptămâna trecută, Fed a menţinut neschimbate dobânzile, luând o pauză după zece creşteri consecutive în care a ridicat ratele de la aproape zero în primăvara anului trecut la peste 5%, în încercarea de a domoli inflaţia care urcase până la maximul ultimilor 40 de ani. Prima creştere de dobândă din acest ciclu a fost operată de banca americană la jumătatea lunii martie 2022.

Unul dintre principalele elemente care au susţinut preţurile acţiunilor au fost profiturile corporaţiilor care au sfidat previziunile cele sumbre, fiind alimentate de robusteţea consumului din rândul cetăţenilor americani, conform Business Insider.

Analiştii şi-au ajustat în jos în mod semnificativ estimările înainte de sezonul de raportări pentru primul trimestru, dar rezultatele au infirmat în mare măsură aceste aşteptări. Potrivit FactSet, până la finele lunii mai, aproape 80% dintre companiile care îşi publicaseră situaţia pentru primul trimestru depăşiseră estimările, sezonul de raportări având cea mai bună performanţă faţă de aşteptările analiştilor din ultimii doi ani, scrie Business Insider.

Al doilea element ce a favorizat preţul acţiunilor a fost entuziasmul din jurul inteligenţei artificiale. Odată cu sporirea popularităţii ChatGPT, robotul ce pare că poate să livreze răspunsuri elaborate la întrebări despre aproape orice, investitorii au stat cu ochii pe tot ceea ce este legat de inteligenţa artificială, iar marile companii de tehnologie vor să exploateze domeniul, anunţând planuri de investiţii în tehnologia aflată în curs de dezvoltare.

Acţiuni precum Nvidia şi Meta (fostul Facebook) au avut creşteri puterice în acest an, producătorul de procesoare grafice utilizate în aplicaţii de inteligenţă artificială având o apreciere de aproape 200%, în 2023.

Nu în ultimul rând, încetinirea creşterii dobânzilor de către Rezerva Federală, în condiţiile domolorii inflaţiei, reprezintă un alt element ce a susţinut preţul acţiunilor în acest an. Din punct de vedere istoric, o pauză în creşterea ratelor precedă randamente cu două cifre ale acţiunilor, potrivit datelor Bloomberg.

De la începutul anului şi până joia trecută, indicele S&P 500 avea o creştere de aproape 15%, în timp ce în ultimele douăsprezece luni avansul era de 18%, scrie Business Insider.

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. Totusi nu au depasit maximele din 2021, desi nu mai au mult sa o faca. Dax le-a depasit deja si nu prea stiu pe ce se bazeaza.

    1. 2007 reloaded in alta forma si cu alt ambalaj

      nu are cum sa fie 2007

      atunci era bula financiara de pret in bani reali (in cantitate aur) in mai multe tari si active financiare pe glob! 

      azi e bula de pret nominala ca reala e deflata daca privim exponentialitatea pretului la aur care inseamna inver corelat pret deflat in piata reala. 

      Vezi in america, zeci de orase in deflatie financiara, cu active imobiliare depreciate... vezi japonia... vezi italia....chiar si germania are regiuni deflate. 

      Daca flipuim craficul istoric la pret aur in dolari: da 3 albii de crash generatie! 

      1 intre 29-45; 2 72-94 (in trepte); 3 2007 -2015 PREZENT! 

      Deci ne avla la sfarsitul albiei; in funcite de economii altele se afla exact in albia depresiva (daca nu crezi vezi pret buniri in pret aur -cantitate aur =arata deflatie si cere dobanzi inca descendente in fata atat timp cat cotatia aurului in dolar nu vrea sa faca revers long pe trent). 

      Trebuie o forma de boom economic militara sau tehnologica; aia "Speculativa din pietele reale din 2007" e inpuscata de mult - intepata.... 

      s c cret 

    E clar ca va urma o scadere de proportii cand FED va relua cresterea ratelor...Saracu' Powell s-a scapat, a zis ca a de data asta au facut "skip"...

    eu am intrat doar sa citesc comentariile celor care ne anunta, din nou, ca urmeaza marea prabusire :)))

    1. Si eu la fel

      bine, bine, cotațiile pocnesc când scad dobânzile, dar spune-ne cum te-ai protejat tu de inflație cu acțiuni tot pe acolo! :)))))))

      sa anunti prabusire e simplu: cand se suceste relatia bondurilor 10 cu 3 luni anunta in fata sucire randamente si somaj - ce loveste in cdsuri si altel - dar aici gov poate sa nu lase piata sa cada si sa o stimuleze cu inflatie monetara /nu credit daca nu se mai face... si ii da cu revenire... doar ca revenirea va fi procentual in alte sectoare. nu obligatoriu in sectoarele "speculate" vechi ca pondere din piata.

      Un exemplu bun in USA detroit este inca in deflatie -arata clar boom economic in fata; 

      mai sunt mule orasele din usa aflate in deflatie.. altele se afla la juate de ciclu boom credit... altele sunt prabusite efectiv demografic si financiar... sunt prea ieftine azi ca sa nu atraga in fata capital si sa dea alte locuri de munca pe salrii mici pe acolo. 

      S c cret 

      ia de aici ca sa nu mai citesti comenturi:

      " USA 10y - 3 Month Treasury and Coincindent Index " 

      s c cret 

    La noi, bursa tot in urma!

    1. la noi si relatia bondurilor arata "oboseala" anemie!

      deci nimic nou! 

      trendul de inversare bonduri pe ro nu este inca incheiat... deci mai avem cv fitil...  

      s c cret 

      in germania bondurile anuntau infersare de acu 1-2 ani! indexul nominal pret cocioabe in regiunile speculate statea bat si toti ziceau ca economia duduie!

      azi avem sucire ponduri in fata germania si sucire index nominal cocioabe! 

      in pret aur toata piata este inca deflata!! 

      s c cret 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb