SPECIALIŞTII DIN PARTIDELE POLITICE ŞI CEI AI SOCIETĂŢII CIVILE AU DECIS: Proiectul legii controlului averilor trebuie îmbunătăţit

R.P.
Ziarul BURSA #Politică / 9 martie 2006

Proiectul de lege privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de control al averilor şi de verificare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor urmează să fie supus unei noi dezbateri în vederea îmbunătăţirii, au hotărît reprezentanţii partidelor politice şi cei ai societăţii civile.

Prezenţi ieri la dezbaterea cu tema "Controlul averilor: datoria de a da socoteală", organizată de Asociaţia Pro Democraţia, ministrul justiţiei, Monica Macovei, ca reprezentant al iniţiatorului legii, precum şi preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sebastian Bodu, au admis că proiectul nu este prefect, acesta putînd fi supus modificărilor, înainte de a fi trimis în Parlament.

Reprezentanţii PD, PNL, PC şi PSD, prezenţi la discuţii, au acceptat să lucreze într-o comisie comună cu specialişti din partea societăţii civile pentru perfecţionarea proiectului de lege, aceasta după ce în urma unei dezbateri de aproape cinci ore au realizat că sînt prea multe prevederi asupra cărora nu se pot pune de acord.

Unele dintre cele mai importante definiţii din legea controlului averilor, respectiv averea nejustificată şi averea ilicită, au stîrnit controverse, deputatul conservator Graţiela Iordache solicitîndu-i şefului ANAF explicaţii suplimentare pe marginea acesteia. Sebastian Bodu a spus că este de datoria organelor abilitate să decidă dacă o avere este ilicită, adică a fost acumulată ca urmare a săvîrşirii unor infracţiuni, cum ar fi luarea de mită sau primirea de foloase necuvenite. Potrivit şefului ANAF, inspectorii care ar urma să verifice averile vor sesiza organele de anchetă dacă vor avea suspiciuni cu privire la modul în care a fost acumulată o anumită avere, ei fiind, însă, abilitaţi să impoziteze diferenţa de valoare care nu poate fi justificată. O altă discuţie a fost legată de procentul cu care ar trebui să fie impozitată această diferenţă, de 16% sau 32%.

Deputatul Cozmin Guşă, liderul PIN, a atras atenţia asupra faptului că, în cazul în care proiectul de lege se va referi la toţi contribuabilii, s-ar putea să apară surprize, în sensul că mulţi români nu au lucrat legal în străinătate şi, în consecinţă, nu vor putea să-şi justifice agoniseala.

Ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, a arătat că proiectul de lege prevede că orice persoană fizică sau juridică trebuie să permită inspectorilor financiari sau persoanelor împuternicite pentru efectuarea unei cercetări la faţa locului intrarea acestora pe terenuri, în încăperi şi în orice alte incinte, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a face constatări în interesul cauzei. Ministrul justiţiei a spus că puterile acestor inspectori sînt cele care există în Codul de procedură fiscală.

S-a vorbit şi despre confiscarea averilor dobîndite ilegal, atît Monica Macovei, cît şi Sebas-tian Bodu spunînd că această măsură poate fi luată numai de justiţie, în urma unui proces.

Reprezentanţii societăţii civile şi-au arătat preocuparea faţă de costurile legate de înfiinţarea unei noi agenţii, dar şi de eficienţa celor care ar urma să fie abilitaţi să aplice legea. O altă problemă ridicată s-a referit la lipsa voinţei politice pentru impunerea unei legi care într-adevăr să ofere un control al averilor demnitarilor.

Reprezentantul Societăţii Academice din România, Sorin Ioniţă, a afirmat că în lupta împotriva corupţiei există două condiţii care ar trebui îndeplinite: să ai instituţii rezonabile, care să-şi facă datoria, şi sprijin politic. În opinia sa, la ora actuală nu există, la nivelul clasei politice, o majoritate care să vrea să lupte împotriva corupţiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb