Spitalul Monza şi-a triplat cifra de afaceri în 2014

Valentin Busuioc
Companii #Sănătate / 5 februarie 2015

Spitalul Monza şi-a triplat cifra de afaceri în 2014

Spitalul Monza din Capitală (parte din grupul internaţional "Policlinico di Monza" din Italia) a avut, anul trecut, o cifră de afaceri de 9,5 milioane de euro, comparativ cu 3 milioane de euro în 2013, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

Numărul pacienţilor în Ambulatoriul de Specialitate s-a dublat în perioada de referinţă, de la 12.000 la 24.000, iar cel al intervenţiilor a crescut de patru ori, de la 800 la peste 3.000, în timp ce gradul de ocupare a spitalului a fost de 65% anul trecut.

În topul intervenţiilor realizate, se află bypass-ul aorto-coronarian (126 de intervenţii), protezările şi plastiile de valve (102 cazuri tratate) şi tumorile intraparenchimatoase (meningioame, neurinoame ş.a.), cu 197 de pacienţi trataţi.

Tot în 2014, Spitalul Monza a investit 2 milioane de euro în aparatură medicală pentru deschiderea unor departamente noi: Neurochirurgie, ORL, şi Chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă.

"În anul 2013 aveam 100 de angajaţi - atât personal medical, cât şi administrativ. Am încheiat anul 2014 cu 198 de angajaţi şi aproximativ 50 de colaboratori. Ne propunem să ajungem la 300 de angajaţi", a spus Carmen Drăgan, preşedintele spitalului.

Luca Militello, directorul general al Spitalului Monza, a declarat: "Pentru anul 2015, ne aşteptăm la venituri de 12 milioane de euro, un număr de 30.000 de pacienţi în ambulatoriu şi în jur de 4.000 de intervenţii. Vom investi 1,5 milioane de euro în aparatură şi în lansarea unor proiecte noi: Cardiostructural Clinic, secţia de urologie şi cea de chirurgie toracică".

Cardiostructural Clinic, centrul coordonat de conf. dr. Şerban Bălănescu (şef de secţie Cardiologie Intervenţională) a fost lansat la începutul acestui an. Acolo, vor fi realizate intervenţii cardiovasculare structurale - mai precis, vor fi tratate defectele anatomice ale inimii pe cale endovasculară sau prin intervenţii hibride (care îmbină procedurile intervenţionale şi chirurgicale minim-invazive). Scopul acestui centru este reducerea riscului operator la pacienţii cu boli cardiovasculare complexe (de la naştere sau dobândite), prin realizarea unor intervenţii minim-invazive, fără deschiderea toracelui şi oprirea inimii.

Spitalul Monza din România a fost înfiinţat în iulie 2012 în calitate de centru de excelenţă în chirurgie cardiovasculară. Ulterior, pe măsură ce au fost dezvoltate şi alte secţii, specialităţile inimii au fost integrate în Cardiac Center: cardiologie, cardiologie intervenţională, electrofiziologie şi aritmologie, chirurgie cardiovasculară şi reabilitare cardiovasculară.

În octombrie 2013, a fost deschis Cardiopediatric Center, cu servicii integrate pentru tratamentul afecţiunilor inimii la copii, iar în februarie 2014 a fost lansat BRAIN Institute, centru specializat în neurochirurgie dezvoltat în parteneriat cu Spitalul Monza.

Toate centrele beneficiază de suportul următoarelor departamente: Ambulatoriul de Specialitate, Departamentul de Radiologie şi Imagistică Medicală, Laboratoarele de Analize Medicale, şi Departamentul de Reabilitare Medicală. La acestea se adaugă specialităţile clinice (neurologie, pneumologie, medicină internă, gastro-enterologie şi endoscopie, diabetologie şi endocrinologie), cele chirurgicale (chirurgie generală şi bariatrică, ortopedie şi traumatologie, flebologie, ORL, chirurgie maxilo-facială, chirurgie estetică şi reparatorie) şi serviciile medicale conexe (ATI, stomatologie şi implantologie, psihologie), conchide comunicatul citat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb