Starbucks Corp, cel mai mare lanţ de cafenele din lume, a raportat pentru al patrulea trimestru fiscal, o reducere de 96 procente a profitului net, potrivit Bloomberg.
Profitul net înregistrat de companie în perioada iulie- septembrie 2008 a scăzut cu 96%, cifrându-se la 5,4 milioane dolari, sau 1 cent/acţiune, comparativ cu profitul obţinut în perioada similară a anului trecut, când a fost situat la valoarea de 158,5 milioane dolari, potrivit unui comunicat transmis de companie.
Acţiunile Starbucks s-au depreciat cu 2,9% spre finalul şedinţei tranzacţionare de azi a bursei new-yorkeze, în contextul în care, compania a estimat câştiguri între 71 şi 90 cenţi/acţiune pentru anul 2009.
Starbucks a pătruns pe piaţa românească în aprilie 2007.