• Autorităţile ne încredinţează, în mod repetat, că legile drepturilor de autor nu contează
Dar, de ce v-aţi speriat?! Că nu vă puteţi depune declaraţiile de drepturi de autor?
Că-s trei locuri diferite unde depui trei declaraţii diferite?
Că stai la trei cozi?
Că autorităţile se contrazic în privinţa modalităţilor de calcul a contribuţiilor?
Că, dacă lucrezi în alt oraş, atunci trebuie să te duci în localitatea de baştină ca să-ţi depui declaraţiile?
Că nimeni, din niciuna dintre instituţiile statului nu este capabilă să te lămurească cu privire la nimic?
Aşa vă trebuie!
Ce mă bucur!
Evazioniştilor!
Ia să mai plătiţi şi voi, ca oamenii cinstiţi!
Ce?!
Aţi plătit şi până acum?
Băi, mai minte omul, mai fură, dar nici ca voi, artiştilor şi ziariştilor!
Creatorilor!
Creaturilor!
Hai, că am glumit.
Mă cheamă Şeitan, sunt om în vârstă, om serios. Sunt ministrul muncii. Hai, bă, că am glumit!
Nu vă amendează nimeni.
Nu contează că întârziaţi peste termenul legal. Puteţi şi mâine şi poimâine şi toată săptămâna şi chiar şi după aia, dacă aşa mi-e mie vrerea.
Las-o naibii cu douăzeci şi cinci ale lunii - normele alea le-am dat şi noi, aşa, pentru proşti.
Nu vă amendează nimeni - uite, să vă spună şi Vlădescu.
Mă cheamă Vlădescu, sunt om serios, nu chiar aşa în vârstă, dar serios şi competent.
Sunt ministrul finanţelor.
Nu vă amendează nimeni, este un proces, toate lucrurile astea complicate vor fi corectate.
Mă cheamă Şeitan şi sunt ministrul muncii.
V-am zis eu.
Staţi dracului acasă, ce vă-nghesuiţi la ghişeu?!
Vă zic că nu vă amendează nimeni.
Las-o naibii de lege, nu vezi că nu putem s-o aplicăm?
Cine să vă amendeze?
Eu n-am oameni să primească declaraţiile, iar voi vă temeţi că veţi fi amendaţi?!
Nu vedeţi că n-avem soft?!
De ce vă-nghesuiţi toţi în ultimele zile ale lunii?
Şi ce dacă am întârziat normele două săptămâni?
Ce-i cu isteria asta?
Uite, să vă spună şi Boc.
Mă cheamă Vlădescu şi sunt ministrul finanţelor...
Bă, lasă-l şi pe Boc!
Mă cheamă Boc şi sunt premierul României.
Nu sunt în vârstă, dar sunt serios, adică n-am niciun pic de umor, doar îl mimez, deşi nu contează că sunt serios că oricum nu-mi trece nimic prin cap - ştiu să cosesc iarbă şi să umplu saci cu pământ la inundaţii.
Oricum, mă cheamă Boc.
Ce?
Drepturile de autor?
"La mine asemenea informaţii nu au ajuns pe masa Guvernului".
Să vă zică Vlădescu şi Şeitan.
Mă cheamă Şeitan şi sunt ministrul muncii.
Vedeţi-vă de treabă.
N-o să se întâmple nimic.
Oameni suntem...
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.08.2010, 00:07)
super articol. bravo make
1.1. Bravo Make ! (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de A.L. în data de 26.08.2010, 00:33)
Mesajul este clar Make : De asta data nu omul smintesta locul ci SISTEMUL sminteste locul.! Atunci ? Trebuie schimbat sistemul pentru a nu-i mai zapaci pe oameni! Schimbarea sa fie completa. De la varf in jos! Deja varful este pe ..duca! Si ceilalti incep sa paraseasca corabia. Asteptam alegerile anticipate. Supravegheate de cei in drept. . Cei disponibilizati sau trimisi cu solda redusa sa se bata pentru cauze straine... Pe bune! Au un sindicat foarte puternic..!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.08.2010, 09:47)
Make "smintit" ; as, Make este smintit de-a binelea.
Ar fi / este grav daca nu mai are curajul sa semneze cu Make; probabil stie ca nu mai are credibilitate.
creDEBILITATE !.
2.1. Raspuns opiniei 3 (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de A.L. în data de 26.08.2010, 10:24)
Nu cred. Dovada sunteti dvs care semnati ca anonim. Intr-alta ordine de idei , n-ati inteles nici opinia 2 care se refera la seria de editoriale : omul sminteste locul! Si in final ,este treaba dvs sa va exprimati opinia anonima!
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.08.2010, 10:51)
vezi ca semneaza alaturi cu make omul. esti neatent? sau doar obtuz?
2.3. smintenas (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de yen în data de 26.08.2010, 18:52)
Grozav joc de cuvinte asta cu creDEBILITATE ! Ce destept esti Gicule!
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de Alt Gicu, mai mic în data de 26.08.2010, 19:34)
da Gicule, bravo, dar la ce te refereai
3. fără titlu
(mesaj trimis de Aisha în data de 26.08.2010, 19:42)
Buna Make!
Imi plac mult articolele tale. Chiar daca nu te-ai semna as sti ca esti tu:).