Statul ţine "Rompetrol" pe Bursă

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 iulie 2010

Statul ţine "Rompetrol" pe Bursă

Ministerul Finanţelor susţine că evaluarea acţiunilor Rompetrol va fi greu de realizat în lipsa unei cotaţii bursiere

Florin Ilie, ING: "Preţul la care se tranzacţionează acum acţiunile RRC este puţin reprezentativ pentru companie"

Brokerii aşteptau ca "Rompetrol Rafinare" să îşi încheie socotelile cu piaţa de capital, prin delistarea de la Bursa de Valori Bucureşti, după ce kazahii de la KazMunaiGaz, au atins 98% din companie, dar autorităţile noastre au alte planuri pentru compania petrolieră.

O ordonanţă a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, publicată miercuri seara, dezvăluie poziţia Ministerului de Finanţe faţă de intenţia Grupului Rompetrol de scoate "Rompetrol Rafinare" de pe Bursă.

Ministerul Finanţelor se împotriveşte delistării "Rompetrol Rafinare", considerând că retragerea acţiunilor RRC de la tranzacţionare prejudiciază interesele statului român, motivând că, în lipsa unei cotaţii a acţiunilor pe piaţa reglementată, evaluarea acţiunilor va fi dificil de realizat.

Mai mult decât atât, reprezentanţii MF argumeantează că delistarea "Rompetrol" ar leza statul în drepturile sale de actual creditor obligatar şi de viitor acţionar al companiei.

În prezent, "Rompetrol Rafinare" are un free-float de doar 290 de milioane de acţiuni, reprezentând 1,37% din capitalul companiei.

În ultimele trei luni, de la încheierea ofertei publice de preluare a "Rompetrol Rafinare" de Grupul Rompetrol, s-au tranzacţionat pe Bursă, circa 15,5 milioane de titluri RRC. Lichiditatea redusă a titlurilor RRC ridică semne de întrebare privind relevanţa preţului acestora la Bursă pentru evaluarea companiei, acesta fiind unul dintre argumentele invocate de Ministerul Finanţelor.

"Preţul la care se tranzacţionează în prezent acţiunile Rompetrol este puţin reprezentativ pentru companie", consideră Florin Ilie, directorul departamentului de pieţe de capital din cadrul ING Bank, explicând: "1,37% este un free-float mic. Tranzacţiile din ultimele luni cu acţiuni RRC confirmă lipsa de lichiditate a acţiunilor în condiţiile în care toată lumea se aştepta ca societatea să plece de pe Bursă. Prin urmare, consider că actuala cotaţie a titlurilor Rompetrol este nerelevantă pentru valoarea companiei".

Preţul acţiunilor RRC a evoluat, în ultimele luni, între 0,0653 lei şi 0,0721 lei/titlu, sub preţul din oferta de preluare de 0,075 lei.

Compania are o capitalizare bursieră de 1,39 miliarde lei, potrivit preţului de 0,066 lei/titlu, înregistrat în şedinţa de ieri.

Potenţial exit facil pe Bursă al statului

Intenţia statului să ţină "Rompetrol Rafinare" pe Bursă trebuie analizată şi în perspectiva unei eventuale vânzări a participaţiei pe care o va primi la "Rompetrol" , după conversia în acţiuni a unei părţi din obligaţiunile de 600 milioane de dolari, scadente în septembrie.

"Este foarte important pentru stat să deţină acţiuni la o societate listată pentru că astfel are posibilitatea să îşi facă un exit mai uşor din companie. Statul doreşte de ani de zile, cel puţin la nivel declarativ, să listeze companii din portofoliu, precum Romgaz sau să aducă pachete mai mari din Transgaz şi Transelectrica, fiindu-i dificil să-şi facă exit-ul din aceste companii. În plus, este mai lesne să evaluezi o societate listată decât una închisă", a precizat Andrei Petrescu, manager de portofoliu la "Prime Transaction".

În opinia reprezentantului "Prime Transaction" situaţia de la "Rompetrol Rafinare" se va limpezi după ce se va finaliza majorarea capitalului social cu 450 milioane de lei şi după conversia obligaţiunilor în acţiuni, în urma căreia statul va reintra acţionar minoritar: "Există posibilitatea ca free-floatul Rompetrol Rafinare să se modifice odată cu finalizarea majorării de capital şi a conversiei obligaţiunilor în acţiuni. Vom şti mai bine atunci cum se prezintă situaţia".

Comisia Naţională a Vaorilor Mobiliare (CNVM) a suspendat, miercuri, dreptul Grupului Rompetrol de a cere minoritarilor de la "Rompetrol Rafinare" (RRC) care nu au subscris în oferta de preluare derulată în această primăvară, să îi vândă acţiunile RRC pe care le mai deţin. Acest drept rămâne suspendat până la clarificarea situaţiei juridice a obligaţiunilor în sumă de circa 600 milioane de dolari deţinute de Ministerul de Finanţe la "Rompetrol Rafinare", în urma conversiei datoriilor istorice ale companiei.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb