STEEN JAKOBSEN, ECONOMIST ŞEF SAXO BANK: "Americanii sunt convinşi că prăbuşirea Chinei e inevitabilă, ignorând Drumul Mătăsii"

Alexandru Costea
Bănci-Asigurări / 5 octombrie 2015

"Fed, nehotărâtă, incoerentă şi condusă de ceea ce spune majoritatea"

"Managerii de fonduri se aglomerează în aceleaşi vechi tranzacţii"

"Managerii americani şi în general toţi cei din industrie sunt blocaţi în viteza a doua şi nu pot schimba asta. Poate că e necesară revizitarea definiţiei consensului dată de răposata baroneasă Thatcher: «Pentru mine, consensul pare să fie procesul în care abandonăm toate credinţele, principiile, valorile şi politicile. Deci este ceva în care nu crede nimeni şi la care nimeni nu are nimic de obiectat.»", arată o analiză remisă redacţiei, semnată de Steen Jakobsen, Economist Şef al Saxo Bank.

Economistul băncii scrie: "Tocmai m-am întors din SUA unde am participat la o conferinţă macro importantă. Îndrăznesc să spun că i-am întâlnit pe domnul şi doamna Consens! Un cuplu tăcut şi neatrăgător.

Managerii americani şi în general toţi cei din industrie sunt blocaţi în viteza a doua şi nu pot schimba asta. Poate că e necesară revizitarea definiţiei consensului dată de răposata baroneasă Thatcher: «Pentru mine, consensul pare să fie procesul în care abandonăm toate credinţele, principiile, valorile şi politicile. Deci este ceva în care nu crede nimeni şi la care nimeni nu are nimic de obiectat.»

Am atât de multe observaţii că nici nu ştiu de unde să încep, aşa că spun fără să mă gândesc prea mult:

China

Toată lumea crede că restul lumii înţelege greşit China. Uimitor, toată lumea crede că propria lor analiză asupra Chinei este infailibilă. În cazul investitorilor din America, mereu e ceva de genul: «...e doar o chestiune de timp până când China se va prăbuşi...»

Nimeni - şi aş vrea să subliniez acest «nimeni» - nici măcar nu a menţionat Drumul Mătăsii în timpul şederii mele de două zile şi jumătate - nici măcar un singur cuvânt? Remarcabil, având în vedere că este cel mai mare program de investiţii/furnizare de la planul Marshall încoace.

Să se consemneze, părerea mea rămâne aceasta: nimeni nu înţelege pe deplin China, dar să ignori o rată a economiilor de 55% şi Drumul Mătăsii este un adevărat nonsens. În plus, relaxarea monetară a Chinei mai are mult, dacă vor să facă asta, iar «impactul net» al tăierilor ratei rezervelor minime obligatorii deja în vigoare începe să fie vizibil....

CNY nu se va «devaloriza» înainte ca includerea SDR să aibă loc, dar va deveni cu +10% mai slab după ce se întâmplă acest lucru - o consecinţă naturală a mai multor conturi cu capital deschis şi a presiunii locale pentru a face acest lucru.

Cu alte cuvinte, nu e rău, dar cu siguranţă nu e nici bine, poate comentariul lui Michael Pettis se apropie mai mult de această idee: «China nu va avea parte de o aterizare uşoară sau grea, ci de una îndelungată!»

Fed

Doi foşti oficiali Fed au participat la conferinţă: preşedintele Ben Bernanke şi Richard W. Fisher de la Dallas Fed.

Bernanke a rămas pe linia companiei în ce priveşte politica monetară fiind invalidat de lipsa susţinerii fiscale şi o abordare ce a fost incoerentă în cel mai bun caz, în cel mai rău caz reprezentând admiterea faptului că consilierea Fed e precum vechea artă a citirii în frunze de ceai...

Un spectacol ce a fost la fel de «distractiv» precum un pahar cu apă călduţă.

Aşa cum ne-am obişnuit, Fisher a fost mai clar şi mai explicit: «Fed ar fi trebuit să crească dobânzile în septembrie»...

Declaraţiile recente ale actualului preşedinte al Fed, Janet Yellen, şi ale colegului ei William Dudley arată «remuşcări», spune Fisher. Din nou, un restart al politicii fiscale era necesar, însă acum cu menţiunea că era foarte improbabil ca el să se întâmple în 2016 sau 2017.

Echilibrul potrivit pentru dobânzile SUA a fost imposibil de estimat, dar a fost în mod cert mai sus, a concluzionat Fisher.

Cu ce am rămas de la cei doi oficiali Fed împreună: au prezentat puţin situaţia actuală, productivitatea scăzută a fost o enigmă pentru ei şi în general ambii au crezut în teoria cum că e mai bine mai târziu decât prea devreme.

Există o credinţă fermă printre oficialii Fed actuali sau trecuţi că o creştere în 2016 este încă posibilă, dar este de asemenea clar că Fed-ul şi angajaţii săi sunt complet pierduţi în ce priveşte calea pe care trebuie să o ia economia, ce înseamnă dolarul puternic pe termen mediu şi sunt foarte preocupaţi de «structura pieţei de venit fix». Cu alte cuvinte, Fed-ul nu va prezenta nimic clar şi decisiv, ci va fi influenţat de orice titlu care influenţează părerea majoritară.

Pieţele emergente

Pieţe emergente nu au fost deloc iubite; majoritatea au avut un EM negativ drept tranzacţie principală, iar aşteptările legate de o sub-performanţă considerabilă sunt încă în vigoare. Singurul comentariu care s-a evidenţiat a fost că dacă se exclud energia şi materiile prime din pieţele emergente (EM), atunci devine ieftin, însă încă nu redus complet. Totuşi, a exclude energia şi materiile prime este futil dacă luăm în considerare «principala activitate comercială» a companiilor mari în EM!

EM sunt ieftine din toate punctele de vedere în ceea ce mă priveşte, dar sunt de acord că e nevoie de un catalizator: «...un dolar american mai slab în opinia mea»... pentru a da un impuls...

Aceeaşi mulţime negativă în ceea ce priveşte EM a mers foarte mult pe poziţii long USD argumentând că o mai mică lichiditate va duce investitorii în SUA ca într-un refugiu. Doar un participant a menţionat scurt «tendinţa globală de reciclare» - arătând că scăderea rezervelor globale a decalat până acum pentru 2016 impactul net al relaxării cantitative al Băncii Centrale Europene şi al Băncii Japoniei!

Desigur, cunoaşteţi teoria mea despre USD: «Sfârşitul reciclării» şi prin definiţie calea celei mai mici rezistenţe ar fi un USD mai scăzut pentru creştere şi un restart al veştilor pozitive.

EM scurt şi USD lung a fost de departe cea mai întâlnită tranzacţie cu care am rămas din această vizită în SUA.

Fonduri speculative şi lichiditatea pieţei

Câţiva dintre managerii cu care am vorbit erau din ce în ce mai frustraţi în legătură cu analiza long-short equity/ascendentă şi am simţit şi mi s-a confirmat că mandatele long-short au însemnat din ce în ce mai mult poziţii long la Amazon, Google şi Apple!

Da, există o deviere de stil considerabilă în spaţiul equity ce poate fi observată în lipsa amplorii de la bursa de valori. Modelul 2% şi 20% este atacat pentru că relaxarea cantitativă infinită a creat o centrare foarte mult pe local din partea managerilor equity, cât şi a celor macro. Trebuia doar să fii Fed şi piaţa americană se concentra să se redreseze. Acum, pe măsură ce volatilitatea creşte, pe măsură ce «zgomotul» creşte în jurul Fed, ei trebuie doar să revizuiască strategia globală macro după ce au neglijat-o timp de şapte ani. Nu e uşor să recuperezi, şi, având în vedere calitatea analizei internaţionale pe care am auzit-o la această conferinţă, au nevoie de mai mult timp pentru a o face cum trebuie.

Concluzie

Călătoria mea în SUA mi-a confirmat temerile:

- Fed-ul este dezorientat, iar "eşecul ghidării" este chiar supărător pentru pieţele financiare. Fed încă se gândeşte la creştere, iar 100% dintre oamenii pe care i-am întâlnit în piaţă speră să nu apară nici o schimbare.

- China - toată lumea crede că are analiza corectă asupra Chinei. Mă îndoiesc - China este o enigmă, dar dacă toţi ignoră programul Drumul Mătăsii şi 55% rata de economisire la PIB în perspectiva lor negativă, nu cumva chiar au nevoie de mai multă vreme?

- VaR - managerii - tranzacţii extrem de căutate: Long USD, pieţe emergente subdimensionate şi materiile prime în general. Toată lumea vorbeşte de "chestiuni structurale în piaţa de venituri fixe" - piaţa şi Fed sunt de acord în această problemă.

Acţiune

Niciuna, în ceea ce mă priveşte.

Am 20% în aur.

Am iniţiat prima poziţie long AUDUSD (Australia - oportunitatea deceniului? ). În jur de 0,7000 s-a dus spre piaţa neutru spre long.

Cred că atât VW cât şi Glencore sunt ştiri importante, dar nu la fel de importante cum sunt temerile pieţei. Aşteptaţi-vă la o întărire de sezon ce se va instaura după 10 octombrie şi rămân la ideea că proiecţia mea S&P din august, adică scăzut, se va adeveri în curând, iată de ce:

- Lumea tocmai a mai făcut un pas către deflaţia globală, făcând ca «politica monetară mai relaxată» să fie reacţia într-o lume fără capacitate de a se extinde fiscal.

- Datele din China vor surprinde în creştere bilanţul din 2015.

- De fiecare dată, istoric vorbind, când piaţa a fost mai mult de 10% în scădere, cu preţuri ale materiilor prime în scădere şi un USD puternic, Fed-ul va căuta să relaxeze, nu să crească!

- Relaxarea globală sau pretinde-şi-extinde versiunea 4.0 este aproape. Bancherii centrali pur şi simplu nu cred că un bilanţ umflat şi finanţarea datoriei este o problemă sau, mai rău, par să creadă că teoria economică nu oferă alternative.

Confuzia pieţei este maximă aici - participanţii se îndoiesc de Fed, consultanţa, creşterea maximă, analiza ascendentă şi, cel mai rău, se îndoiesc de ei înşişi.

Lumea e pe cale să se trezească cu o nouă doză de tratament - încercarea finală înainte de a ne muta către interesul real de a asuma pierderile din datorii şi de a introduce reforme?".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb