Ştefan-Alexandru Frangulea, director financiar interimar al companiei Electrica

G.U.
Piaţa de Capital / 3 ianuarie 2022

Ştefan-Alexandru Frangulea (Sursă foto: Facebook)

Ştefan-Alexandru Frangulea (Sursă foto: Facebook)

Ştefan-Alexandru Frangulea a fost numit director financiar interimar al companiei Electrica, pentru un mandat valabil până în 31 decembrie 2022, informează compania, conform Agerpres.

"(...)În data de 3 ianuarie 2022, contractul de mandat de Director Financiar al domnului Mihai Darie încetează efectiv, prin ajungerea la termenul de patru ani. Totodată, în cadrul şedinţei din 3 ianuarie 2022, Consiliul de Administraţie al Societăţii a hotărât numirea domnului Ştefan-Alexandru Frangulea, cetăţean român, în calitate de director executiv interimar Direcţia Financiară, începând cu data de 4 ianuarie 2022 şi până la 31 decembrie 2022", se arată în comunicatul Electrica transmis astăzi Bursei de Valori Bucureşti.

Ştefan Frangulea are o experienţă de peste 20 de ani în sectoarele financiar-bancar şi energetic, în domenii precum: servicii bancare pentru corporaţii, trezorerie corporatistă, finanţe corporative, strategie, pieţe financiare şi de capital, management general, dezvoltarea afacerii, în poziţii executive şi de management.

În februarie 2018, Frangulea s-a alăturat echipei Electrica, ocupând poziţia de Director Departament Trezorerie. De asemenea, din primăvara anului 2019, acesta a fost membru al Consiliilor de Administraţie ale celor trei filiale de distribuţie a energiei electrice din cadrul Grupului Electrica, SDEE Transilvania Nord SA, SDEE Transilvania Sud SA şi SDEE Muntenia Nord SA. În prezent, în urma fuziunii celor trei filiale, la sfârşitul anului 2020, Ştefan-Alexandru Frangulea este membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii Distribuţie Energie Electrică România S.A.

Grupul Electrica a obţinut, în primele nouă luni din acest an, un profit net consolidat de 72 de milioane de lei, în scădere cu 324 de milioane de lei faţă de cei 396 de milioane de lei înregistraţi ca profit în perioada similară a lui 2020.

Potrivit companiei, scăderea a fost generată, în principal, de creşterea semnificativă a costurilor cu achiziţia de energie electrică, care au urcat cu 23,4%, la 3,423 miliarde de lei.

În primele nouă luni din 2021, Grupul Electrica a distribuit aproximativ 13,8 TWh, cu 7,3% mai mult faţă de perioada similară din 2020, către aproximativ 3,8 milioane de utilizatori.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Creșterea prețului de achiziție energie este de 23 %, iar profitul este diminuat cu 81%; diferența de 58% este secundară pentru mahării de la Electrica.

    1. Lasă-te de calcule. N-ai nicio tangență cu matematica. Cum îți permiți să scazi din diminuarea profitului cu 81% creșterea prețului de achiziție, care a fost de 23%: Ești analfabet funcțional? Tu nu pricepi că pentru a scădea sau pentru a aduna anumite mărimi, acestea trebuie - în primul rând - să fie omogene, adică să se refere la același indicator? Abia după aceea urma să te uiți că scăderea are deja minus, astfel încât diferența s-ar fi făcut între creștere cu plus si scădere care e cu minus și ți-ar fi dat 104%, dar - repet - nu ai voie să faci așa ceva pentru că variația prețului energiei nu are aceeași semnificație cu variația profitului. Folosești aritmetica exact ca pe o ghioagă. Ce bine că suntem interesați de aceeași piață de capital... concurența ar fi cumplită dacă toți ar gândi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb