ŞTEFĂNESCU (COTAR): "Cerem Guvernului îngheţarea RCA la tarifele din luna iunie a anului trecut"

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 august 2016

"Cerem Guvernului îngheţarea RCA la tarifele din luna iunie a anului trecut"

Reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) cer Guvernului să îngheţe tarifele RCA la nivelul din luna iunie a anului trecut, cu marja asumată de preşedintele ASF, de 52,7%, a declarat, ieri, preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu.

Domnia sa a spus: "În momentul de faţă, taxa RCA ne afectează foarte tare. Am ajuns să nu mai facem plăţi către bugetul statului, pentru că trebuie să plătim taxa RCA. E ca un credit, dar ca un credit care merge cu majorări şi penalităţi foarte mari. Cerem în mod public să uzeze (Guvernul - n.r.) de Legea 21 articolul 4, alineatele 2 şi 3, şi să îngheţe aceste tarife la preţul din iunie 2015, bineînţeles cu marja pe care şi-a asumat-o domnul preşedinte Mişu Negriţoiu, 52,7%".

Preşedintele COTAR a afirmat că, în cazul în care Executivul nu va răspunde solicitării transportatorilor în privinţa RCA, confederaţia are în vedere organizarea unui miting de protest până în data de 15 septembrie 2016.

"Astăzi (n.r. ieri) mergem la Guvern cu o singură problemă, RCA-ul. Varianta următoare, am discutat şi cu celelalte patronate din Transporturi, va fi un miting în septembrie, până pe data de 15 septembrie, urmând să anunţăm şi data când îl vom organiza. Dacă nu se face nimic, pentru că Guvernul are pârghia necesară şi poate uza de ea în momentul de faţă, înseamnă că nu se doreşte, se vrea falimentarea transportului românesc", a spus Ştefănescu, citat de Agerpres.

Pe tema RCA, preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat că, "aşa cum au fost distruşi constructorii români, pe buza prăpastiei sunt transportatorii români, fie că sunt transportatori de marfă sau de persoane": "Lucrurile trebuie puse în ordinea lor firească. Dacă prin politica actuală de asigurare distrugi transportatorii, nu o să mai ai nevoie de societăţi de asigurare pentru că vor veni gata asiguraţi din Germania, Austria, Franţa. Şi taxiurile, o să vedem taxiuri asigurate la Paris cu dreptul de a face prestaţie prin Bucureşti. Deci, dacă nu protejezi transportatorul, nu o să mai ai ce să asiguri. Marile venituri le aduc companiile de transport, nu asigurarea privată (...) Trebuie protejat transportatorul, că el vine cu taxa RCA".

COTAR: "Raportul Milliman arată jaful asigurătorilor păstorit de ASF"

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a solicitat Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) să facă public raportul "Milliman", audit care arată că asigurătorii au majorat în mod nejustificat preţurile poliţelor RCA, potrivit unui comunicat de presă al Confederaţiei.

Reprezentanţii transportatorilor susţin: "L-am solicitat de curând şi împreună cu UNTRR, ARTRI, APTE 2002 şi APULUM, dar în zadar. Se pare că preşedintele ASF, domnul Mişu Negriţoiu, a dat dispoziţie să nu dea nici măcar sinteza reală a acestui raport. Dar întâmplarea face să intrăm în posesia unor date care le punem la dispoziţia presei, că poate aşa află şi Guvernul adevărul adevărat şi va uza de pîrghiile legale pe care le are la îndemână stopând jaful acestor multinaţionale împotriva tuturor posesorilor de auto din umilă noastră ţară.

I. Art. 21, alineatul (6) - Normă 23/2014 a ASF privind RCA, prevede că:

Asigurătorii sunt obligaţi să transmită în format electronic Autorităţii de Supraveghere Financiară ipotezele folosite, metodele actuariale şi justificarea aplicării acestora pentru calculul menţionat la alin. (1), împreună cu baza de date utilizată pentru aceste calcule; în calculul tarifului de primă, asigurătorilor le este interzis să folosească indici de încărcare, coeficienţi de majorare şi/sau corecţie ori alte instrumente de ajustare a tarifelor care să nu fie fundamentate statistic şi actuarial, asigurându-se în acest fel o proporţionalitate între tarifele practicate în perioade succesive şi evoluţia daunalităţii pe segmentul respectiv de asiguraţi.

II. Analiza independentă efectuată pentru ASF de compania independentă de consultanţă Milliman, ce a determinat dauna medie şi frecvenţa medie a daunei la nivelul pieţei RCA (pe datele comparabile pentru toate societăţile autorizate să practice asigurări obligatorii auto) arată pentru autoutilitarele cu capacitate mai mare de 16 tone o daună medie de 11.038 lei şi o frecvenţă de 18,22%.

Rezultă o prima medie tehnică de 11.038 x 18,22% = 2.011 lei.

Raportând prima medie actuală de pe piaţă (min. 20.000 lei) la prima medie rezultată din datele tehnice furnizate de o companie cu reputaţie în domeniul calculelor actuariale, rezultă un coeficient global de ajustare a tarifului de circa 1000 % !!

Cum asigură domnul Mişu Negriţoiu, preşedintele ASF, aplicarea prevederilor articolului 21, alin. 6 de către Asigurători?

De înţeles:

 35% cheltuiala de achiziţie - administrare

 30 % daune întâmplate şi neavizate - IBNR (multe daune pe CV)

 10% coeficient de abatere statistică

 10% creşterea volumului daunelor în ultimul an (mai mult dauna medie, că frecvenţa sigur nu avea cum să mai crească)

 15 % cheltuiala de reasigurare (se preiau daunele excesiv de mari)

 1,35 x 1,3 x 1,1 x 1,1 x 1,15 = 244 %, deci prima ar trebui să fie 2011 x 244% = 4907 lei, nu de 4 ori mai mult".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb