Stem SURE recoltează şi ţesut de cordon ombilical

F. A.
Comunicate de presă / 17 noiembrie 2011

Stem SURE, compania daneză de recoltare a celulelor stem, anunţă lansarea unui nou produs - recoltarea de ţesut de cordon ombilical, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Stem SURE a decis completarea portofoliului prin punerea la dispoziţia pacienţilor români a unei noi proceduri la nivel mondial, şi anume recoltarea de ţesut de cordon ombilical, respectiv a celulelor stem mezenchimale existente în acesta.

La nivel mondial recoltarea de ţesut ombilical este o practică nouă, ale cărei beneficii nu sunt încă dovedite. Există însă speranţa, la fel ca şi în alte situaţii similare, ca acest tip de serviciu să se dovedească folositor pentru pacienţii care îl solicită.

"Începând de astăzi, pacienţii Stem SURE au posibilitatea de a opta şi pentru accesarea serviciului de recoltare şi stocare a ţesutului de cordon ombilical în deplină cunoştinţă de cauză, pe lângă recoltarea sângelui placentar pentru care suntem deja apreciaţi. Recoltarea ţesutului ombilical, fără a fi punctul central al activităţii noastre, este lansată şi pusă la dispoziţia părinţilor din România astăzi, demonstrând o dată în plus calitatea serviciilor medicale şi ştiinţifice pe care le oferim," a declarat Dr. Bogdan Ivanescu, Preşedintele Stem SURE

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb