STRATEGIA EŞUATĂ DE APĂRARE A ŢĂRII Armata Română, fără echipamentul necesar promis în urmă cu cinci ani

Armata română se află din nou în centrul atenţiei, zilele acestea, după ce preşedintele Klaus Iohannis a convocat pentru miercuri, 27 mai, şedinţa Consiliului Naţional de Apărare a Ţării (CSAT), care se va desfăşura în sistem videoconferinţă.

Pe ordinea de zi, sunt incluse aprobarea Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2020-2024; forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2021; programul privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026 şi în perspectivă.

Din analiza Strategiei Naţionale de Apărare, aprobată de CSAT în primul mandat prezidenţial al lui Klaus Iohannis, prin hotărârea 33/2015, reţinem că foarte puţine prevederi au fost puse în practică în ultimii cinci ani.

Astfel, dacă analizăm articolul 73 din respectiva hotărâre a CSAT observăm că, în afara alocării de 2% din Produsul Intern Brut pentru continuarea procesului de transformare, modernizare şi înzestrare a Armatei Române şi a cooperării militare cu SUA, restul obiectivelor prevăzute în actul respectiv au rămas doar pe hârtie.

Industria naţională de apărare nu este adaptată, din păcate, după cinci ani de strategie, la cerinţele de înzestrare ale forţelor armate şi la mediul concurenţial. Dezvoltarea cooperării în domeniului industriei de apărare cu statele din spaţiul euroatlantic se află încă în fazele incipiente, deşi au trecut cinci ani de la adoptarea noii strategii naţionale. În privinţa gestionării crizelor din zonele de interes prioritar pentru România, lucrurile stau la fel de rău. Criza din Ucraina, în urma căreia Federaţia Rusă a anexat peninsula Crimeea, nu a beneficiat de nicio gestionare din partea statului român sau a preşedintelui Klaus Iohannis.

Mai mult, criza din ultimii doi ani, din Turcia, când preşedintele Regep Tayyip Erdogan a ameninţat NATO în privinţa bazei militare aeriene de la Incirlik şi când oficialul turc a negociat cu preşedintele rus, Vladimir Putin, privind achiziţionarea unor echipamente militare produse în Federaţia Rusă, nu a fost gestionată deloc de preşedintele Klaus Iohannis sau de alte autorităţi ale statului român.

Cât priveşte direcţiile de acţiune prevăzute de articolul 78 din fosta Strategie Naţională de Apărare, criza generată de pandemia Covid-19 a arătat că niciuna dintre prevederi nu a fost pusă în practică sau mai bine zis implementată în ultimii cinci ani.

Perfecţionarea sistemului naţional de management integrat al situaţiilor de criză se află abia la început. Pregătirea instituţiilor şi a populaţiei pentru situaţii de criză şi urgenţă civilă, inclusiv prin exerciţii şi antrenamente de mobilizare, tinde către zero. Pregătirea precară, în ultimii cinci ani, a decidenţilor pentru acţiune şi decizie în situaţii de criză şi-a arătat carenţele, din plin, în gestionarea actualei crize din sănătate.

Despre asigurarea resurselor materiale şi umane necesare instituţiilor cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de criză, în baza unui proces de planificare, conform actului aprobat de CSAT în urmă cu cinci ani pentru perioada 2015-2019, nu putem spune decăt că a fost sublimă dar a lipsit cu desăvârşire la începutul pandemiei Covid-19, după cum susţin preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Ludovic Orban care au afirmat că stocurile referitoare la materialele necesare erau goale la începutul anului 2020.

În aceste condiţii să credem că viitoarea Strategie de Apărare Naţională care va fi aprobată, peste două zile, în şedinţa CSAT, va fi pusă în practică până la sfârşitul anului 2024?

Răspunsul îl vom afla din acţiunile decidenţilor politici în următorii patru ani.

Dacă ne referim la programul de înzestrare a Armatei Române aprobat în urmă cu cinci ani, în CSAT, constatăm că, în afara achiziţiei sistemului defensiv Patriot - scutul antirachetă de la Deveselu -, a achiziţionării avioanelor second-hand F16, a sistemelor HIMARS şi a demarării programului transportorului blindat Piranha 5, restul programelor au eşuat sau sunt prinse în hăţişul contestaţiilor procedurii de achiziţie. Ne referim aici la contractele privind construirea celor patru corvete destinate Forţelor Navale, construirea transportorului blindat 8x8 pe proiectul Agilis, destinat Forţelor Terestre - care a eşuat lamentabil -, fabricarea la Braşov a elicopterelor militare de transport şi de asalt destinate Forţelor aeriene.

Cinci ani pierduţi pentru aceste proiecte şi cel puţin încă un an risipit, din cauza crizei economice generată de pandemia Covid-19.

În concluzie, cui foloseşte aprobarea unei strategii naţionale de apărare şi a unui program de înzestrare a Armatei, dacă acestea vor rămâne în mare parte doar pe hârtie, aşa cum s-a întâmplat în perioada 2015-2020?