Achiziţia mărcii de cafea Amigo de către Strauss Coffee pentru 20 de milioane de dolari a fost aprobată de Consiliul Concurenţei, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Amigo a fost evaluată la o cifră netă de afaceri de aproximativ 12,5 millioane dolari în 2012, iar cota sa de piaţă, în volum, este estimată la aproximativ 1,8% din piaţa de cafea din ţara noastră.
Marius Meleşteu, General Manager Strauss Europa Centrală şi de Sud este citat în document: "Suntem încântaţi de definitivarea achiziţiei mărcii Amigo, atât de cunoscută românilor încă din anii "80. Tranzacţia este benefică atât pentru compania Strauss, cât şi pentru întreaga piaţă a cafelei: nouă ne va consolida poziţia competitivă pe segmentul de cafea solubilă, iar pieţei îi va aduce o revigorare binevenită".
Strauss Coffee va plăti 20 millioane de dolari pentru achiziţia mărcilor, a domeniilor şi a drepturilor exclusive de a folosi formula Amigo în România şi Bulgaria. Astfel, Strauss Coffee va deveni proprietarul unic al brand-ului în aceste ţări.
Strauss Coffee BV are ca acţionari Grupul Strauss (74,9%) şi TPG Capital (25,1%).
Strauss Coffee este prezent pe piaţa din România din 1994 şi este cunoscut mai ales prin marca "Doncafé", în 2012, cota de piaţă, în volum, fiind estimată la aproximatv 22% din piaţa de cafea.
Strauss Coffee este un jucător global pe piaţa de cafea, cu vânzări anuale de peste 1 miliard de dolari, se arată în comunicare.