STUDIU: Miliardarii lumii, mai bogaţi cu 19% în 2017

A.P.
Miscellanea / 26 octombrie 2018

Miliardarii lumii, mai bogaţi cu 19% în 2017

Averea cumulată a miliardarilor lumii a înregistrat o creştere fără precedent de 19% în 2017, până la 8.900 miliarde de dolari, graţie faptului că în China au apărut câte doi noi miliardari în fiecare săptămână, arată un studiu publicat astăzi de banca elveţiană UBS şi firma de consultanţă PwC, informează AFP şi Reuters.

Anul trecut, au apărut 199 de noi miliardari la nivel global, numărul total al persoanelor care deţin peste un miliard de dolari ajungând la 2.158, susţine studiul Billionaires Insights Report. Averea loc combinată a urcat cu 1.400 miliarde de dolari anul trecut, adică mai mult decât Produsul Intern Brut al Spaniei sau Australiei, graţie creşterilor de pe pieţele bursiere care au înregistrat cel mai bun an din istorie.

Faptul că miliardarii au făcut mai mulţi bani în 2017 decât în oricare alt an din istorie este evident în special în China, unde numărul miliardarilor a crescut până la 373 de la 318 miliardari în 2016, iar averea loc cumulată a crescut cu 39%, până la 1.120 miliarde dolari.

Comparativ, averea cumulată a miliardarilor americani a crescut cu 12% în 2017, până la 3.600 miliarde de dolari, iar cea a miliardarilor europeni a urcat cu 19%, până la 1.900 miliarde de dolari, graţie în special aprecierii monedei euro în raport cu dolarul.

"Antreprenorii miliardari din China sunt în fruntea transformării economice a ţării lor, şi pe cale de consecinţă, a restului Asiei. În decurs de 10 ani ei au creat unele din cele mai mari companii ale lumii, au crescut standardele de viaţă şi au făcut averi într-un ritm fără precedent", se arată în raportul elaborat de UBS şi PwC.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Daca averea miliardarilor a crescut cu 19% iar avutia mondiala cu mult mai putin ,inseamna ca e vorba de un proces rapid si negativ de segregare .,prevestitor al unor inevitabile violente viitoare .Nu cred ca stirea e de bun augur !

    1. Ar trebui să vă aventurați către citirea studiului " Capitalul în secolul 21"...poate veți înțelege mai multe!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb