STUDIU: Peste 60% dintre companiile din Europa de Est consideră că afacerile au revenit la nivelul de dinainte de pandemie

Companii / 19 aprilie 2022

Peste 60% dintre companiile din Europa de Est consideră că afacerile au revenit la nivelul de dinainte de pandemie

Peste 60% dintre directorii financiari din Europa de Est au declarat că afacerile pe care le gestionează au revenit la nivelul de dinainte de pandemie - sfârşitul anului 2019, potrivit studiului CFO Panel 2022 realizat la începutul acestui an de compania de consultanţă în management Horvath. La nivel internaţional, mai mult de jumătate dintre intervievaţi consideră că pandemia a avut un efect pozitiv asupra companiilor.

"Trăim cu pandemia de Covid-19 de peste doi ani şi va continua să fie o problemă globală şi în 2022. Companiile din aproape toate industriile, la nivel mondial, au fost sau încă sunt afectate de această criză, ceea ce le-a obligat să se adapteze, să adopte o serie de măsuri pentru a-şi recăpăta stabilitatea. În plus, tema sustenabilităţii apare din ce în ce mai des pe agenda directorilor financiari din lumea întreagă. În acest context se ridică mai multe întrebări: Ce strategie a dat roade în trecut, dar funcţionează şi acum? Care sunt riscurile şi care sunt oportunităţile? Răspunsurile directorilor financiari dau linia tendinţelor de business, dezvăluie în ce măsură şi cum ne-a afectat de fapt pandemia şi aduce transparenţă în creionarea strategiilor de dezvoltare", spune Anca Moiş, Senior Manager, Controlling & Finance Expert, Horvath România.

Şocul Covid-19 a fost o provocare nu doar pentru sistemul medical, ci şi pentru stabilitatea afacerilor, atât pe plan local cât şi internaţional. Conform rezultatelor studiului Horvath, directorii financiari ai companiilor au perceput mai multe tipuri de riscuri asociate, unele dintre ele încă valabile.

Peste 90% dintre respondenţii din Europa de Est estimează că se vor confrunta cu dificultăţi în privinţa forţei de muncă, care va trebui pregătită pentru provocări viitoare. Peste 60% dintre aceştia consideră că un risc predominant îl va reprezenta întreruperea lanţurilor de aprovizionare şi deficitul rezultat în aprovizionare şi producţie, iar peste 55% consideră că schimbările de politică economică (ex: lockdown, conflicte comerciale, alegeri etc.) vor fi un risc pentru viitor.

În ce priveşte perspectiva, peste 80% dintre directorii financiari din Europa de Est cred că pot ieşi din impasul creat de pandemie printr-o serie de oportunităţi cum ar fi creşterea investiţiilor în automatizare şi digitalizare, peste 70% susţin că îi va ajuta introducerea modelelor moderne de lucru (de acasă şi hibrid), iar peste 50% consideră că salvarea va veni de la creşterea cererii interne.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb