Casa Albă a anunţat astăzi lansarea unei iniţiative comune de supraveghere maritimă în regiunea Indo-Pacific, la care iau parte SUA, Japonia, Australia şi India, informează dpa, potrivit Agerpres.
Parteneriatul Indo-Pacific pentru conştientizarea domeniului maritim (IPMDA) va spori capacităţile de monitorizare în zona insulelor din Pacific, în Asia de Sud-Est şi Oceanul Indian, a precizat administraţia americană, înaintea unui summit la Tokyo între preşedintele american Joe Biden şi premierii australian, Anthony Albanese, nipon, Fumio Kishida, şi indian, Narendra Modi.
Iniţiativa are între obiective să controleze mai bine aşa-zisele practici de "dark shipping", prin care navele care încearcă să evite detectarea nu-şi mai transmit poziţia, precum şi alte activităţi tactice.
Ea vizează de asemenea să protejeze pescuitul în regiune şi să întărească răspunsul umanitar la dezastre prin îmbunătăţirea schimbului de informaţii.
China este frecvent acuzată că tolerează sau chiar încurajează pescuitul ilegal în apele teritoriale ale altor state, menţionează dpa.
Aşa-zisul format Quad în care se întâlnesc SUA, Japonia, Australia şi India a fost creat după catastrofalul tsunami din 2004 din Oceanul Indian, dar reuniunea de marţi de la Tokyo este doar a doua între liderii celor patru ţări.