SUA opresc exportul de material militar în Hong Kong

G.U.
Internaţional / 30 iunie 2020

SUA opresc exportul de material militar în Hong Kong

China a anunţat astăzi "represalii", după ce Statele Unite au interzis exportul de material sensibil în domeniul Apărării către Hong Kong, din cauza legii controversate a securităţii naţionale impuse acestui teritoriu semiautonom, acuzând Beijingul de încălcarea angajamentelor internaţionale şi a principiului "o ţară, două sisteme", relatează AFP, potrivit News.ro.

Ignorând îndemnurile Occidentului, Parlamentul naţional chinez a adoptat marţi acest text, la un an după manifestaţii monstru în fosta colonie britanică împotriva influenţei Guvernului central.

Washingtonul acuză Beijingul de faptul că şi-a încălcat angajamentele internaţionale şi principiul "o ţară două susteme" care îi acorda fostei colonii britanice, cu 7,5 milioane de locuitori, o vastă autonomie după retrocedarea acesteia Chinei în 1997.

În semn de protest faţă de acapararea Hong Kongului de către Beijing, Washingtonul a anunţat luni că pune capăt exporturilor de material sensibil în domeniul Apărării către Hong Kong.

"Statele Unite nu vor reuşi niciodată să oprească eforturile Chinei de a avansa legislaţia la Hong Kong în domeniul securităţii naţionale", a subliniat în faţa presei un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe Zhao Lijian.

Această măsură vizează armament şi echipamente americane în domeniul Apărării al căror export necesită unda verde a Departamentului de Stat american şi care este necesar să nu facă obiectul unei opoziţii în Congres.

"Statele Unite sunt nevoite să ia această măsură cu scopul de a proteja securitatea naţională (americană). Nu mai putem face distincţie între exportul acestui material către Hong Kong şi către restul Chinei", a justificat, într-un comunicat, şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo.

Guvernul american urmează, de asemenea, " să ia măsuri în vederea impunerii Hong Kongului aceloraşi restricţii asupra tehnologiei americane din domeniul Apărării şi tehnologiei cu dublă întrebuinţare civilă şimilitară pe care le impune Chinei".

Preşedintele american Donald Trump a deschis deja calea unei retrageri a statului preferenţial de care beneficia Hong Kongul în relaţia cu Statele Unite.

Reforma provoacă îngrijirorări activiştilor în favoarea democraţiei, care suspectează Beijingul de faptul că vrea să pună în discuţie autonomia fostei colonii britanice.

"Decizia Partidului Comunist Chinez (PCC, unic) de a aneantiza libertăţile la Hong Kong a obligat administraţia Trump să-şi reevalueze politica faţă de teritoriul" chinez, a subliniat Mike Pompeo, anunţând oprirea acestor exporturi.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb