SUA se retrag oficial din acordul pentru climă de la Paris astăzi, după alegeri

J.P.
Internaţional / 4 noiembrie 2020

SUA se retrag oficial din acordul pentru climă de la Paris astăzi, după alegeri

Retragerea Statelor Unite ale Americii din acordul de la Paris vizând combaterea schimbărilor climatice devine efectivă astăzi, a doua zi după alegerile prezidenţiale, conform Digi24.

Miercuri se împlineşte un an de când administraţia preşedintelui Donald Trump a notificat Organizaţia Naţiunilor Unite în legătură cu ieşirea SUA din acord, începând procesul de un an, necesar conform regulilor pactului, pentru a se retrage, relatează DPA.

Cea mai mare economie din lume şi al doilea mare emiţător de gaze cu efect de seră după China, Statele Unite sunt prima naţiune care iese din acord, semnat de aproape toate ţările în 2015.

Măsura ar pune administraţia Trump efectiv în contradicţie cu toţi aliaţii săi şi concurenţii majori cu privire la problema schimbărilor climatice.

Preşedintele american în exerciţiu a fost un opozant ferm al acordului şi a anulat reglementările de mediu, spunând că acestea inhibă afacerile şi oferă avantaje altor ţări. El a pus sub semnul întrebării în mod repetat ştiinţa schimbărilor climatice.

Trump a anunţat pentru prima dată în 2017 retragerea SUA din acordul de la Paris. Dacă ar fi reales, ţara ar rămâne probabil în afara efortului internaţional de a încetini schimbările climatice cel puţin în următorii patru ani.

Între timp, rivalul democrat al lui Trump, Joe Biden, a promis să se alăture imediat acordului de la Paris dacă va câştiga scrutinul şi va ajunge la Casa Albă.

Oameni de ştiinţă internaţionali din domeniul climei avertizează că este nevoie de acţiuni drastice pentru a preveni creşterea temperaturilor globale cu mai mult de 1,5 până la 2 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, aşa cum se prevede în acord.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb