Subiectul zilei şi eternitatea

Papa demisionează! Ăsta, zic şi eu, noroc de jurnalist! Să te nimereşti sub pom, la fel ca Newton, tocmai cînd i s-a făcut mărului să testeze legea gravitaţiei. Doar că subiectul de azi cade din pom doar o dată la 600 de ani!!! Întrebarea este: ce Lege Universală stă în spatele acestei căderi?! Căci, des­pre o cădere este vorba şi nu des­pre o simplă retragere!

Pe ce mă bazez?

În primul rînd, pe tradiţie; lunga tradiţie de gestiune a problemei inevitabilei îmbătrîniri a deţinătorilor Înaltului Pontificat, a accentuării slăbiciunilor trupeşti, odată cu vîrsta. Dacă aceste probleme ar fi fost motive serioase de a părăsi funcţia înainte de "Ultima Chemare", atunci nu unul, ci zeci de papi ar fi trebuit să demisioneze a doua zi după ce au fost aleşi, ori cel mult trei-patru ani mai tîrziu. Doar nu o să susţină cineva, serios, că actualul Papă şi-a consultat conştiinţa, iar alţii, confruntaţi cu aceleaşi probleme, ori chiar mai rău, au uitat să facă gestul acesta, ori n-aveau conştiinţa propriilor slăciuni! Nici vorbă de aşa ceva! Lunga tradiţie a bătrîneţii papale a permis Vaticanului să dezvolte "strategii" atît de rafinate, pentru a face faţă situaţiilor, încît ritualul se apropie, astăzi, de perfecţiune. Oamenii văd doar ceea ce trebuie să vadă şi numai res­tul (foarte puţin, adică!) este lăsat în grija lui Dumnezeu! Cine ar fi tentat să creadă, fie şi numai pentru o secundă, în motivaţia oferită de Înaltul Pontif nu are decît să priveas­că istoria în imagini a predecesorului său. În ultimii doi ani de viaţă, Papa Ioan Paul al II-lea a stat, literalmente, agăţat de propria cîrjă, ca să reziste! Şi a rezistat, pînă la capăt, ca un martir al suferinţelor bătrîneţii, pînă la ultima suflare, cu un zîmbet pe buze! Unul despre care, cel puţin în ultimele sale apariţii publice, nimeni nu mai putea să spună dacă se adresează celor prezenţi, ori mai degrabă Celui de Sus, căruia trebuie să-I fi văzut Faţa, înainte de a-L fi chemat pentru totdeauna la El!

Al doilea motiv ţine de credinţa adîncă, mărturisită de Papa Benedict al XVI-lea în cărţile şi lucrările sale de gîndire filosofică. Un exemplu, dintre sute de catarge: "Dacă urmezi voinţa Domnului, ştii că, în ciuda tuturor lucrurilor îngrozitoare care ţi se întîmplă, nu vei pierde niciodată refugiul cel de pe urmă. Ştii că fundamentul lumii este iubirea, astfel încît, chiar şi atunci cînd nici o fiinţă umană nu poate sau nu vrea să te ajute, te poţi încrede în Cel care te Iubeşte". Rimează un asemenea crez cu o persoană care constată că a dat de greu la bătrîneţe şi se debarasează de Tiară şi Cîrjă ca de nişte haine prea grele, care-i stau în spinare??!!! Ori cu atitudinea unui funcţionăraş cu mînecuţe uitat de toţi într-un birou, la o masă de lucru, care, din prea mult zel, îşi dă demisia pentru că a băgat de seamă cum îi cade capul pe dosare taman în mijlocul zilei? Nici pomeneală!

Cine, ce forţă l-a putut obliga pe Papa Benedict al XVI-lea să facă o asemnea buclă într-un destin care fusese deja aşezat în mira de linearitate a eternităţii? Motivele circumstanţiale, speculaţiile, nu lipsesc şi nici nu se vor rări cu timpul: iminenţa fatală a unei boli necruţătoare, pe care ar vrea să o privească în faţă, singur în chilia lui, nu între zidurile prea apăsătoare ale palatelor papale; uriaşul scandal al ges­tiunii treburilor de stat ale Vaticanului; locul de unde poveştile de spionaj au ajuns pe prima pagină a ziarelor, unde omul din intimitatea Papei este dovedit de justiţie trădător, dar, surpriză, Papa îi acordă iertarea! Ori poate, uriaşul scandal din jurul cazurilor de homosexualitate şi molestare sexuală a copiilor, pe care, în cele din urmă, societatea americană le-a scos în public şi în justiţie, aruncînd în aer un zid al tăcerii şi al ruşinii, ridicat şi întărit sute de ani de laşitate, trădare a credinţei şi conivenţă a înalţilor prelaţi, doar pentru a păstra puritatea de vitrină a instituţiei bisericeşti... ori poate... etc.

Eu prefer ipoteza gnoseologică! Prezentat în formulele standard ca un ultra-conservator, Papa Benedict al XVI-lea ascunde sub straturile groase ale conformismului rigorist, spiritul neconformist al unui mare... (poate chiar prea curajos!!??) gînditor. Lectura volumelor sale de meditaţie filosofică şi de doctrină asupra lui Iisus ascunde surprize, dintre care doar una a fost aruncată ca momeală publicului: problema datei de naştere a Mîntuitorului. S-a pronunţat asupra ei, alături cu biserica!, lucru pur şi simplu uluitor: "E incorectă!". "Adevărul nu este determinat prin votul majorităţii!", scrie în altă parte trestia gînditoare Ratzinger. Sau "Din punct de vedere teologic şi antropologic este important ca femeia să se afle în centrul Chris­tianităţii. Prin Maria şi celelalte femei sfinte, elementul feminin se află plasat în inima Credinţei Creştine". Par acestea cuvintele unui papă conservator sau ale unuia care şi-a luat pe umeri uriaşa greutate de a reface balanţa dintre Adevăr şi adevărurile circumstanţiale ale Bisericii pe care o conduce? Cei ce văd doar cariera "birocratică" a lui Benedict al XVI-lea, încununată pe Scaunul Papal, dar uită cariera spirituală a celui care s-a ridicat în cinul de "păstrător al canoanelor teoretice ale credinţei creştine catolice" nu vor înţelege mare lucru, nici din destinul său şi nici din această fabuloasă întorsătură, care-i încheie mersul prin lume. Îmi închipui groaza din sufletul celor care l-au ales pe Cardinalul Ratzinger să devină Benedict al XVI-lea, pentru că au văzut în el un spirit "mai catolic" decît Papa Ioan Paul al II-lea, iar cîţiva ani mai tîrziu au fost confruntaţi cu posibilitatea ca acest "liber" cugetător, de la înălţimea Scaunului Papal, să-şi facă publice ideile deloc conservatoare şi să declanşeze, astfel, în rîndurile Bisericii Catolice, creştine, ale lumii, o furtună care nu are precedent decît în faptele şi urmările Conciliilor de la Niceea! O revoluţie care ar însemna iniţierea drumului de întoarcere a Creştinismului la sursele şi Adevărul care i-au fost retezate, atunci, tocmai prin "votul majorităţii". O revoluţie declanşată de un Papă care a avut privilegiul să vadă, dacă nu Faţa lui Dumnezeu, poate sclipirea unui Gînd al Său!

Dacă aceasta este bătălia pe care Papa Benedict al XVI-lea a dat-o, chiar dacă a pierdut-o, poate fi sigur că şi-a rezervat locul în Eternitate, deşi nu va mai avea privilegiul serviciului funerar rezervat Papilor în funcţie!