SUPLIMENT BURSA / ROMGAZ - CINCI ANI DE LISTARE / ANALIŞTII: "Randament de 80% pentru Romgaz, faţă de preţul din ofertă"

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 12 noiembrie 2018

"Randament de 80% pentru Romgaz, faţă de preţul din ofertă"

Luca Nicolae, Tradeville: "În momentul listării, Romgaz era una dintre cele mai râvnite companii de către investitorii de la BVB"

Simion Tihon, Prime Transaction: "Prin listarea Romgaz, piaţa noastră de capital a primit o gură de oxigen de care avea mare nevoie"

La cinci ani de la listarea companiei la bursa din Bucureşti şi la cea din Londra, analiştii noştri arată că, faţă de preţul la care s-a încheiat oferta publică de vânzare de acţiuni Romgaz (simbol SNG) din 2013 (30 de lei/acţiune), randamentul titlurilor este, acum, de circa 80%.

Legat de însemnătatea intrării Romgaz la bursă, Simion Tihon, broker în cadrul societăţii Prime Transaction, ne-a transmis: "Listarea societăţii de stat la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a fost, probabil, unul dintre cele mai importante evenimente din ultimii zece ani pentru piaţa noastră. Interesul investitorilor a fost chiar mai mare decât la oferta Transgaz de la finalul anului 2007, în contextul în care, pentru tranşa investitorilor de retail, indicele de alocare a fost de 7,52% (la 1.000 de acţiuni subscrise un investitor de retail a primit 75 de acţiuni). Romgaz a devenit, astfel, al doilea emintent din România ca mărime la BVB, în funcţie de capitalizare, după OMV Petrom. Piaţa locală de capital a primit atunci o gură de oxigen de care avea mare nevoie."

Alexandru Ilisie, director de inves­tiţii în cadrul OTP Asset Management, ne-a transmis că data intrării la tranzacţionare a acţiunilor Romgaz a rămas în istoria Bursei de Valori Bucureşti ca fiind ziua în care a avut loc cea mai mare listare a ultimilor zece ani, la acel moment.

"Prin acest IPO (n.r. Ofertă Publică Iniţială), statul a vândut un pachet de 15% din companie contra unei sume de 391 milioane de euro. Interesul investitorilor a fost foarte ridicat. Astfel, în rândul investitorilor de retail, suprasubscrierea în cadrul ofertei a fost de peste 17 ori mai mare, iar în rândul celor instituţionali - de aproape şapte ori mai mare.

La acel moment, oferta a mai venit cu o noutate, mai exact faptul că listarea s-a făcut la două burse: la Bucureşti, prin acţiuni şi la Londra, prin GDR-uri (n.r. Certificate Globale de Depozit). Prima tranzacţie la bursa noastră a avut loc la un preţ de 35,85 lei/acţiune, adică un plus de aproape 20% faţă de preţul de ofertă", a detaliat directorul de la OTP Asset Management.

Luca Nicolae, Tradeville: "Oferta Romgaz este considerată de mulţi specialişti operaţiunea care a croit drumul companiilor româneşti către bursele vestice"

La rândul său, Luca Nicolae, analist de investiţii în cadrul Tradeville, ne-a transmis: "În urmă cu cinci ani, mai precis în data de 12 noiembrie 2013, a avut loc oferta publică iniţială a companiei Romgaz, până la acel moment fiind cel mai mare IPO derulat la Bursa de Valori Bucureşti".

Potrivit analistului de la Tradeville, în momentul listării, Romgaz era una dintre cele mai râvnite companii de către investitorii de la BVB.

Luca Nicolae a explicat: "Dorinţa investitorilor de a avea Romgaz în portofoliu era justificată atât din punc­tul de vedere al profitabilităţii (cu doar câteva luni înainte de listare, compania raporta o marjă a profitului net aferentă semestrului întâi al anului 2013 de 33%), cât şi din punctul de vedere al avantajelor strategice şi a rezervelor de gaze naturale pe care compania le deţinea (la 30 iunie 2013, compania deţinea rezerve dovedite de 62,506 milioane metri cubi de gaze naturale, respectiv rezerve posibile de 13,235 milioane metri cubi). Cu alte cuvinte, Romgaz reprezenta o investiţie profitabilă".

Analistul de la Tradeville a adăugat: "Desigur, reacţia investitorilor a fost pe măsura aşteptărilor, fiind o premieră pentru Bursa de la Bucureşti din punctul de vedere al gradului de subscriere. Mai mult, în prima zi de tranzacţionare, preţul acţiunilor s-a apreciat cu aproximativ 20% faţă de cel de ofertă".

De asemenea, Luca Nicolae a subliniat că oferta Romgaz este considerată de mulţi specialişti operaţiunea care a croit drumul companiilor româneşti către bursele vestice.

"Oferta publică iniţială a companiei a reprezentat prima listare duală atât la BVB, cât şi la Bursa de la Londra (via GDR-uri), prin care investitorii străini aveau acces direct la IPO", a spus reprezentantul Tradeville.

Analişti: "Dividendul - factorul principal al randamentului acţiunilor"

În prezent, preţul acţiunii SNG se situează în apropierea celui de închidere din prima şedinţă de tranzacţionare din 2013, de 34,5 lei şi peste cel la care s-a încheiat oferta de vânzare de acţiuni de 30 de lei (joi, 8 noiembrie, cotaţia SNG a încheiat şedinţa de tranzacţionare la 35 lei).

Totuşi, pentru perioada scursă de la intrarea la tranzacţionare a titlurilor SNG la Bucureşti, indicele BET, referinţa pieţei noastre de capital, a marcat un avans de circa 40%, cu mult peste cel al cotaţiei producătorului de gaze.

Simion Tihon ne-a explicat: "Într-adevăr, titlurile Romgaz au subperformat în comparaţie cu indicele BET, dar cred că mai precişi am fi dacă am spune că au avut o evoluţie inferioară acţiunilor Fondul Proprietatea (FP) şi Banca Transilvania (TLV), deoarece FP şi TLV au fost catalizatorul principal al creşterii BET.

Pe de o parte, Banca Transilvania a acordat dividende mai mici preferând să îşi majoreze capitalul social, iar indicele BET se ajustează în cazul majorărilor de capital social, dar nu şi în cazul dividendelor (pentru acest lucru a apărut BET-TR).

Pe de altă parte, Fondul Proprietatea a avut mai multe reduceri de capital social prin diminuarea valorii nominale şi distribuţie de numerar către acţionari, aspect care este tratat la fel ca majorarea de capital social în calculul indicelui BET".

Brokerul de la Prime Transaction a adăugat: "În cei cinci ani de la listare, Romgaz a acordat dividende brute cumulate de 19,17 lei/acţiune. Astfel, dacă am aduna cei 19,17 lei/acţiune la cotaţia actuală (n.red. de 34,5 lei, din data de 6 noiembrie), lucrurile ar sta cu totul altfel. Cu tot cu dividend, creşterea ar fi de 57% faţă de preţul de închidere din prima şedinţă de tranzacţionare şi de peste 80% faţă de preţul din ofertă, de 30 lei/acţiune, neţinând cont de discountul acordat investitorilor de retail".

Potrivit domnului Tihon, un alt factor care a influenţat cotaţia Romgaz în cei cinci ani a fost faptul că Fondul Proprietatea a avut mai multe oferte de vânzare destinate instituţionalilor, operaţiuni care au dus în jos preţul acţiunilor SNG.

"Un al treilea motiv ar fi evoluţia preţului gazelor. Perioada în care aces­ta a scăzut s-a regăsit în rezultatele financiare ale companiei şi bineînţeles că acest aspect s-a reflectat şi în preţul de tranzacţionare al acţiunilor", a completat brokerul de la Prime Transaction.

Alexandru Ilisie, OTP Asset Management: "Acţiunea Romgaz a supraperformat evoluţia indicelui BET cu dividende incluse, de la listare"

Şi Alexandru Ilisie pune în prim plan dividendele plătite de Romgaz de la listare şi până în prezent.

Directorul de la OTP Asset Management ne-a spus: "Se remarcă faptul că preţul actual de tranzacţionare al acţiunilor Romgaz este apropiat de cel din prima zi de tranzacţionare, dar, în tot acest timp, Romgaz a fost unul dintre emitenţii cu o politică de dividend stabilă. În fiecare an de la listare, compania a plătit dividende din profit sau din rezervele constituite. În cei cinci ani scurşi de la intrarea la tranzacţionare a acţiunilor la BVB, compania a plătit o sumă de 19,17 lei/titlu sub formă de dividende, fără a lua în calcul ultimul anunţ făcut de Romgaz, în data de 7 noiembrie 2018, prin care Consiliul de Administraţie a avizat solicitarea acţionarului majoritar, Statul Român, privind distribuirea în 2018 a unui dividend suplimentar de 1,3 lei/acţiune".

De asemenea, directorul de la OTP Asset Management remarcă faptul că un investitor care cumpăra, în 2013, acţiuni în oferta publică, la preţul de 30 lei/titlu, şi le-ar fi vândut la preţul de închidere din data de 7 noiembrie 2018, de 35,1 lei/acţiune, ar fi obţinut un randament de 17%.

"La acesta se adaugă randamentul de 63,9% (calculat ca dividendele în sumă de 19,17 lei raportate la preţul de 30 lei), adus de dividendele plătite în tot acest timp.

Adunând cele două randamente, putem trage concluzia că acest investitor a obţinut, în tot acest timp, un randament de 80,9% sau un randament de 12,62% pe an. Conform datelor calculate de Bloomberg, în aceeaşi perioadă, indicele BET ajustat cu dividendele plătite de companiile din componenţa sa a adus un randament de 75,46%, respectiv un randament de 11,92% pe an. Astfel, putem observa că acţiunea Romgaz a supraperformat evoluţia indicelui BET cu dividende incluse", a adăugat Alexandru Ilisie.

La rândul său, Luca Nicolae a subliniat: "În momentul de faţă, acţiunile SNG se tranzacţionează în jurul preţului de închidere din prima zi de tranzacţionare, de 34,5 lei/acţiune însă, din punctul de vedere al randamentului dividendelor oferite în ultimii ani, compania este mult peste media indicelui BET.

Începând cu luna iulie 2015, acţiunile SNG au început să scadă, în prima fază din motive tehnice (ajustarea preţului cu dividendul), însă scăderea a continuat, amplificându-se pe fondul evoluţiei negative a rezultatelor financiare pe parcursul a şapte trimestre (trimestrul al doilea 2015 - trimestrul al patrulea 2016) şi, de asemenea, pe fondul deciziei Fondului Proprietatea de a-şi vinde deţinerea la Romgaz".

Totodată, analistul de la Tradeville a subliniat că deterioarea cererii de gaze naturale la nivel local şi scăderea cotaţiilor petrolului şi a gazului natural din pieţele internaţionale au condus la evoluţia negativă a titlurilor companiei energetice, înregistrând un minim în mai 2016.

Luca Nicolae a adăugat: "Din acel moment şi până în prezent (n.r. 8 noiembrie), acţiunile SNG s-au apreciat cu aproximativ 62% deşi, pe parcursul evoluţiei au existat momente cu volatilitate crescută, trendul ascendent fiind determinat de îmbunătăţirea cererii de gaze naturale autohtone, revenirea rezultatelor financiare pe o tendinţă pozitivă şi utilizarea unei politici de dividend generoase la solicitarea statului, ce a stimulat interesul investitorilor".

Analistul a subliniat că discrepanţa dintre evoluţia indicelui BET şi evoluţia titlurilor SNG este explicată, în principal, de structura avută de coşul de acţiuni.

"În ultimii cinci ani, sectorul bancar a marcat o evoluţie semnificativ pozitivă la BVB, doi dintre componenţii acestui sector, Banca Transilvania (TLV) şi BRD - Groupe Societe Generale (BRD), fiind prezenţi la vârful structurii indicelui BET.

Cei doi emitenţi au înregistrat, în ultimii cinci ani, un randament din aprecierea capitalului de aproximativ 259% respectiv 50%. De asemenea, evoluţia pozitivă a OMV Petrom de la începutul anului 2018 şi până în prezent, + 38%, a influenţat evoluţia pozitivă a indicelui de referinţă, emitent cu pondere semnificativă în coşul de acţiuni", a explicat Luca Nicolae.

Luca Nicolae, Tradeville: "Ţinând cont de contextul actual din piaţa locală a gazelor, perspectivele acţiunii SNG la bursă sunt pozitive"

Referitor la perspectivele preţului acţiunii SNG la bursa noastră, Simion Tihon de la Prime Transaction ne-a transmis: "Piaţa locală este o piaţă a dividendelor (am tot fost amintiţi că avem cel mai ridicat randament al dividendelor din lume). Evoluţia titlurilor Romgaz, şi nu numai, va fi dictată de mixul dintre randamentul dividendelor şi aşteptările investitorilor în privinţa rezultatelor financiare ale companiei. Bineînţeles că rămân şi factorii macroeconomici, evoluţia pieţelor internaţionale, preţul gazului şi foarte important: legislaţia locală aplicabilă companiei".

Alexandru Ilisie ne-a transmis că, în opinia sa, o prognoză asupra evoluţiei cotaţiei SNG pentru un termen de şase - douăsprezece luni este dificil de făcut, însă, ţinând cont de specificul companiei, pe termen lung câştigul adus din dividende poate depăşi câştigul adus din aprecierea de preţ.

"Romgaz are cel mai ridicat nivel al randamentului dividendului dintre companiile din acelaşi domeniu de activitate, tranzacţionându-se, în acelaşi timp, la multipli (n.r. indicatori de evaluare a unei companii) de piaţă atractivi în comparaţie cu acestea. Evoluţia preţului unei acţiuni pe termen scurt nu depinde doar de factori fundamentali, existând multe alte elemente care nu au legătură directă cu compania şi care pot influenţa cotaţia titlului", a subliniat directorul de la OTP Asset Management.

Spre deosebire, Luca Nicolae susţine că perspectivele acţiunilor SNG la bursă sunt pozitive.

Analistul a explicat: "Având în vedere că, în piaţa locală, aproape întreaga cantitate de gaze este asigurată de OMV Petrom şi Romgaz, iar SNP întâmpină probleme de declin natural al resurselor, concomitent cu amânarea deciziilor de investiţie în proiectele de explorare a unor potenţiale bazine gazeifere, în timp ce Romgaz descoperă zăcăminte noi şi îşi propune ca în următoarea perioadă să se axeze pe indetificarea zăcămintelor noi de petrol şi gaze, respectiv diversificarea energetică, perspectivele privind evoluţia titlurilor SNG sunt pozitive".

Totuşi, Luca Nicolae atrage atenţia că, în ultimul timp, politica de dividend agresivă impusă de Statul Român poate pune presiune pe viitorul stabilităţii financiare a companiei.

"Nu în ultimul rând, este important să amintim că ne aflăm într-o fază mai puţin dinamică a ciclului economic, în care se pot înregistra scăderi ale cererii interne de gaze naturale", a adăugat analistul de la Tradeville.

De asemenea, Luca Nicolae mai avertizează că mediul volatil înregistrat în ultima perioadă în pieţele financiare vestice poate reprezenta un factor de risc pentru titlurile SNG.

Statul a solicitat încă 501 milioane lei de la Romgaz

Statul Român, prin Ministerul Energiei, a solicitat, săptămâna trecută, companiei Romgaz, distribuirea unui dividend suplimentar de 501 milioane lei pentru acest an, în condiţiile în care producătorul de gaze a distribuit deja în 2018 către acţionari suma de 1,923 miliarde de lei, atât din rezultatul anului 2017 cât şi din rezerve, ca urmare a memorandumului Guvernului privind alocarea a cel puţin 90% din rezultatul aferent anului trecut sub formă de dividend către companiile pe care Statul le are în portofoliu.

Adrian Volintiru, directorul general al companiei, ne-a precizat că nu este vorba despre un dividend anticipat, ci despre bani ce provin din rezervele companiei, domnia sa subliniind că cel puţin deocamdată, fluxul de numerar operaţional asigură funcţionarea societăţii.

"În situaţia unei investiţii foarte mari în viitorul apropiat, ne vom orienta, fie către o asociere, fie către un împrumut bancar, dar nu este cazul în acest moment", a precizat directorul Romgaz, care a adăugat că acţionarii companiei au fost convocaţi pentru a vota solicitarea Ministerului Energiei privind repartizarea dividendelor suplimentare.

Pentru întregul an 2016, dividendele brute totale plătite de companie s-au ridicat la 1,47 miliarde de lei. În plus, în octombrie 2017 acţionarii au aprobat distribuirea de dividende speciale în sumă de 748 milioane de lei.

Cea mai mare investiţie a companiei aflată în derulare în acest moment este noua centrală electrică de la Iernut, ce are o capacitate de 430 de MW, proiect în valoare de aproape 269 milioane de euro, fără TVA, 75% din această sumă fiind alocată de Romgaz.

Planul de investiţii bugetat de companie pentru întregul an 2018 este de 1,6 miliarde de lei. Statul Român, prin Ministerul Energiei, deţine 70% din producătorul de gaze naturale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb