SUPLIMENT HR / BOGDAN BADEA, CEO EJOBS ROMÂNIA: "Piaţa nu mai este exclusiv în favoarea angajatorilor"

Ziarul BURSA #Companii #Resurse Umane / 28 iunie 2021

"Piaţa nu mai este exclusiv în favoarea angajatorilor"

HoReCa şi IT-ul, domeniile în care angajatorii se luptă pentru candidaţi "Odată cu relaxarea restricţiilor, vaccinarea în masă şi scăderea presiunii pandemice, vedem o reluare a încrederii în economie" 33.000 de joburi - postate de către angajatori în luna mai

Fără doar şi poate piaţa forţei de muncă a suferit transformări drastice, mutându-se în mare măsură în online. Atât angajaţii, cât şi angajatorii au avut parte de schimbări majore, dar lucrurile par să revină cu paşi rapizi la realitatea din 2018 şi chiar 2019. Dacă în 2020 numărul candidaţilor a crescut, iar cel al locurilor de muncă s-a diminuat, acum creşterea se resimte de ambele părţi şi există deja domenii în care angajatorii se luptă pentru candidaţi.

Totodată, candidaţii şi angajaţii au prins mai mult curaj şi au mai multă încredere în ei şi sunt din nou mult mai atenţi la joburile pentru care aplică, la reputaţia companiei angajatoare, la salariu, la oportunităţile de carieră sau stabilitatea pe care le oferă un angajatori.

Pentru platforma de recrutare eJobs, luna mai s-a dovedit a fi a doua cea mai bună din istoria companiei în termeni de venituri, joburi noi şi aplicări.

Bogdan Badea, CEO eJobs România, ne-a acordat un interviu în care ne-a vorbit despre evoluţia pieţei şi despre transformările pe care aceasta le-a traversat, dar şi despre tendinţele pe care piaţa de recrutare le urmează în prezent.

Reporter: Cum arată astăzi piaţa forţei de muncă la mai bine de un an de la începutul pandemiei?

Bogdan Badea: În momentul în care vorbim, piaţa muncii arată complet diferit de felul în care arăta anul trecut, pe vremea aceasta. Ne reîntoarcem cu paşi rapizi şi siguri la realitatea pe care o ştiam în 2018 sau în 2019. Spre exemplu, luna mai a acestui an a fost a doua cea mai bună luna din istoria eJobs, după ianuarie 2020, în termeni de venituri, joburi noi şi aplicări. Am avut 33.000 de joburi nou postate în această lună, în creştere cu 23% faţă de aprilie, şi aproximativ 1,1 milioane de aplicări.

În plus, deja sunt domenii, precum HoReCa sau IT-ul în care angajatorii se luptă pentru candidaţi şi au revenit la ceea ce făceau înainte de pandemie pentru a câştiga sau a-şi consolida capitalul de imagine - acţiuni de employer branding, creşteri salariale, pachete de beneficii foarte atrăgătoare.

Reporter: Există creşteri/scăderi în ceea ce priveşte numărul locurilor de muncă disponibile?

Bogdan Badea: 2020, cu excepţia lunilor ianuarie şi februarie, a fost un an în care, la nivel general, numărul de locuri de muncă disponibile în piaţă a scăzut. În acelaşi timp, a crescut numărul de candidaţi disponibili pentru că nu doar că s-a angajat mai puţin, dar au fost companii şi industrii în care s-au făcut restructurări, deci bazinul de candidaţi a crescut brusc, iar compeţiţia între ei a devenit mai acerbă pentru că s-au luptat pentru un număr mult mai mic de locuri de muncă.

De anul acesta, lucrurile au început să se reechilibreze şi să vedem cel puţin 25.000 de joburi nou postate pe platformă în fiecare lună. Nu doar angajatorii din România au reluat recrutările, dar în ultimele două luni vedem o cerere masivă de candidaţi şi din partea angajatorilor din străinătate. Era de aşteptat, odată cu relaxarea restricţiilor, odată cu vaccinarea în masă şi cu scăderea presiunii pandemice să vedem o reluare a încrederii în economie.

Reporter: În ce măsură s-au schimbat cerinţele angajaţilor în această perioadă? Dar ale angajatorilor?

Bogdan Badea: 2020 a fost un an în care am văzut angajaţi mai dispuşi la concesii. Dar, din nou, de aici excludem anumite categorii profesionale foarte căutate, precum managerii sau IT-iştii, care, dimpotrivă, au devenit şi mai pretenţioşi pentru că nu au dus niciodată lipsă de oferte.

Acum, însă, candidaţii şi angajaţii au ceva mai mult curaj, au prins mai multă încredere în ei şi sunt din nou mult mai atenţi la joburile pentru care aplică, la reputaţia companiei angajatoare, la salariu, la oportunităţile de carieră sau stabilitatea pe care le oferă un angajatori. Cum spuneam, revenim la piaţa din 2019.

Reporter: Comparativ cu 2019, care sunt cele mai căutate domenii în prezent? Există şi sectoare de care angajaţii se feresc?

Bogdan Badea: Din cele 33.000 de joburi care au fost postate de către angajatori în luna mai, cele mai multe au vizat candidaţii din retail. Sectorul de prestări servicii, industria alimentară şi transport / logistică / import - export au fost următoarele cele mai mai active domenii în luna mai. HoReCa reintră în top, cu aproape 3.000 de joburi noi, depăşind domenii precum call-center / BPO, telecom şi chiar IT.

Cu toate acestea, cele mai multe aplicări de luna trecută au ajuns la joburile din retail, IT, call-center / BPO, prestări servicii şi bănci / servicii financiare. Alături de angajatori, şi candidaţii se pare că au prins mai multă încredere în contextul favorabil al pieţei din acest moment şi stau cu ochii pe joburile care apar în piaţă. Astfel, peste 20.000 de aplicanţi noi şi-au făcut cont pe eJobs.ro în luna mai, iar numărul total de aplicanţi pentru aceeaşi lună a fost de aproximativ 120.000.

Reporter: Care sunt principalele criterii după care se alege un loc de muncă şi cum s-au schimbat acestea faţă de anul pre-pandemic?

Bogdan Badea: Cum spuneam, candidaţii sunt foarte atenţi acum la stabilitatea unui viitor angajator. 2020 a fost un an foarte dificil, un an de test pentru multe companii şi pentru multe industrii. Cei care au trecut cu brio peste această perioadă au reuşit şi să-şi consolideze foarte bine brandul de angajator.

Până în pandemie, salariul era de departe primul lucru la care se uitau candidaţii şi în funcţie de care acceptau sau respingeau o ofertă de angajare. Acest criteriu a devenit acum secundar.

Reporter: Mai solicită angajatorii prezenţa la birou a angajaţilor şi în ce măsură mai sunt angajaţii dornici să lucreze de la birou?

Bogdan Badea: Sunt destul de multe companii care încă din prima parte a anului au început să pregătească revenirea în etape a angajaţilor la birouri. Sunt şi companii care au decis să permanentizeze munca remote 100% fie pentru că s-a dovedit că angajaţii sunt mai producţivi aşa, fie din raţiuni de ordin financiar (eliminarea costurilor cu chiriile, cu personalul auxiliar, cu utilităţile).

Cele mai multe, însă, vor adopta un program de lucru flexibil - adică un anumit număr de zile din săptămână de la birou şi restul de acasă.

Reporter: Având în vedere că mulţi angajatori au vazut că munca la distanţă este eficientă se îndreptă aceştia către colaborări pe proiecte renunţând la angajaţii permanenţi?

Bogdan Badea: Nu, în niciun caz. Munca de la distanţă şi angajaţii permanenţi nu sunt două concepte care se exclud. Ba chiar dimpotrivă, aş spune, numărul de joburi project based nu a crescut, iar în ceea ce îi priveşte pe candidaţi chiar a scăzut nivelul lor de interes faţă de freelancing şi de colaborări pe proiecte.

Reporter: Care sunt tendinţele după care piaţa de recrutare online se ghidează în prezent?

Bogdan Badea: În ceea ce-i priveşte pe angajatori, reîncepe competiţia pentru candidaţi relevanţi. Încă este uşor să recrutezi pentru poziţii de entry level, de exemplu, însă pentru joburi de specialişti şi manageri lucrurile nu mai sunt la fel de simple. Iar ca linie generală, piaţa nu mai este exclusiv în favoarea angajatorilor.

În ceea ce-i priveşte pe candidaţi, îi vedem acum mult mai încrezători, mai puţin panicaţi decât în 2020, dar mult mai realişti decât în 2018-2019. Aplică în continuare destul de mult - avem peste 1,1 milioane de aplicări pe lună -, iar tinerii sunt extrem de activi pe piaţa muncii.

Reporter: Vă mulţumesc!

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. bataia de joc la adresa angajatilor e pe cale sa se termine

    veti vedea FENOMENUL DUBLARII SALARIILOR in urmatorii 2 ani, fara impact relevant pe inflatie (!)  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb