SUPLIMENT HR / SIMONA CARP, HR MANAGER JYSK ROMÂNIA ŞI BULGARIA: "Vrem cei mai buni angajaţi, care îşi doresc să se dezvolte atât profesional, cât şi personal"

Ziarul BURSA #Companii #Resurse Umane / 28 iunie 2021

"Vrem cei mai buni angajaţi, care îşi doresc să se dezvolte atât profesional, cât şi personal"

"În medie, inaugurăm 15 magazine pe an, ceea ce înseamnă că deschidem aproximativ 150 de poziţii noi pe an" "Avem numeroase programe de training pentru fiecare nivel de carieră în parte" "Este destul de dificil să găsim angajaţii potriviţi, mai ales în acest moment în care pe piaţă există foarte multe posturi vacante" "Candidaţii au fost mult mai stabili şi mai loiali în această perioadă pandemică, probabil că multora le-a adus aminte de criza din 2008/2009" "Au apărut mari schimbări în ceea ce îşi doresc candidaţii de la joburile disponibile"

Piaţa muncii a suferit o transformare totală în urma pandemiei, dar încet încet lucrurile par să intre pe făgaşul normal. Totuşi, dorinţele candidaţilor s-au schimbat. Astfel că aceştia pun un accent mai puternic pe flexibilitatea programului, posibilitatea de a lucra remote şi îşi doresc un work life balance mai bun decât înainte.

Retailerul JYSK este un jucător activ pe piaţa de recrutare, având în prezent 970 de angajaţi şi datorită faptului că, în medie, inaugurează 15 magazine pe an, deschide, totodată, aproximativ 150 de poziţii noi pe an.

Simona Carp, HR Manager JYSK România şi Bulgaria, mărturiseşte că este destul de difícil pentru companie să găsească angajaţii potriviţi, mai ales în acest moment în care pe piaţă există foarte multe posturi vacante şi mai ales în oraşele mai mici.

"Credem că tot ceea ce facem zi de zi ne ajută să îi atragem pe candidaţii valoroşi şi să îi păstrăm motivaţi pe colegii noştri", ne-a declarat Simona Carp.

Domnia sa ne-a acordat un interviu în care ne-a vorbit despre strategia de recrutare a companiei, despre candidaţii ideali, dar şi despre beneficiile de care angajaţii JYSK se bucură în cadrul companiei.

Reporter: Cum a schimbat pandemia procesul de recrutare pentru companii? Ce este diferit pentru HR manageri? Dar pentru candidaţi?

Simona Carp: În perioada pandemiei procesul de recrutare pentru companii a fost mult mai uşor. Candidaţii au fost mult mai stabili şi mai loiali în această perioadă, probabil că multora le-a adus aminte de criza din 2008/2009. Procesul de recrutare pentru companii a fost simplificat. Totuşi, au apărut mari schimbări în ceea ce îşi doresc candidaţii de la joburile dis­ponibile. Mulţi îşi doresc în continuare anumite lucruri cu care s-au obişnuit în pandemie: o flexibilitate a programului de muncă, work from home, chiar dacă nu tot timpul, ci măcar câteva zile pe săptă­mână, şi un work life balance mai bun decât înainte de pandemie. Acum, la mai bine de un an de când am început să folosim atât de des cuvântul "pandemie", oamenii s-au obişnuit cu situaţia actuală, iar piaţa muncii începe să se mişte din nou. Tot mai multe companii deschid poziţii noi şi tot mai mulţi angajaţi încep să caute noi oportunităţi.

Reporter: Criza provocată de pandemie a împins către online multe domenii şi tipuri de activitate. Se numără recrutarea în cadrul JYSK printre activităţile care au trecut în online?

Simona Carp: Noi foloseam şi înainte unelte precum video interviul ca pas în recrutare, dar în urma pandemiei ponderea online-ului în recrutare a crescut şi mai mult. Singurul interviu fizic în perioada pandemică era cel din etapa finală. Acum, când restricţiile au început să se relaxeze, folosim în continuare interviul video ca prim pas în recrutare, urmat, acolo unde este cazul, de intervi­uri faţă în faţă.

Reporter: Cât de dificil este să găsiţi angajaţii potriviţi în actualul context? Care sunt metodele prin care încercaţi să atrageţi specialişti în companie şi ce faceţi ca să-i păs­traţi pe cei mai valoroşi?

Simona Carp: Este destul de dificil să găsim angajaţii potriviţi, mai ales în acest moment în care pe piaţă există foarte multe posturi vacante şi mai ales în oraşele mai mici. Credem că tot ceea ce facem zi de zi ne ajută să îi atragem pe candidaţii valoroşi şi să îi păstrăm motivaţi pe colegii noştri. Cei care îşi doresc să lucreze într-o companie cu ale cărei valori rezonează, o companie în care se pot dezvolta şi pot avansa în carieră, vor găsi la JYSK un loc care să le placă. Avem numeroase programe de training pentru fiecare nivel de carieră în parte. De exemplu, tocmai am încheiat primul training Talent Academy, care se adresează Asis­tenţilor de Vânzări, Responsabililor de Logistică sau Responsabililor de Arie care îşi doresc să promoveze în următorul an.

Reporter: Cum ar arăta un "portret-robot" al candidatului pe care vi l-aţi dori? În procesul de angajare, sunt mai importante calităţile sale tehnice sau cele interpersonale?

Simona Carp: Portretul robot arată aşa: un angajat zâmbitor, sociabil, bun comunicator, plin de energie, neobosit, dornic să obţină rezultate împreună cu echipa sa şi să aibă cât mai mulţi clienţi mulţumiţi. Întotdeauna punem preţ mai mult pe calităţile interpersonale. Considerăm că cele tehnice se pot învăţa cu uşurinţă şi avem nenumărate training-uri pentru tot ceea ce ţine de specificul jobului. Cel mai mult contează atitudinea şi dorinţa de a învăţa.

Reporter: JYSK a desfăşurat o campanie de Employer Branding. Ne puteţi spune mai multe despre aceasta?

Simona Carp: În cadrul acestei campanii am sărbătorit cei 3000 de Directori de Magazin din cele 3000 de magazine JYSK din toată lumea. Campania s-a desfăşurat în toate ţările în care JYSK este prezent şi a pornit cu un studiu intern în care am identificat ce îi motivează pe Directorii de magazin, ce le place să facă în timpul liber şi ce trăsături au în general. Am obţinut, astfel, o imagine de ansamblu a Directorului de magazin la JYSK. De exemplu, un Director de magazin JYSK este un lider înnăscut - orientat spre rezultate, pozitiv, hotărât, convingător şi gata să îşi asume riscuri. 96% au o viaţă activă, practică un sport şi vor să se menţină în formă, 93% spun că le place să gătească, 79% cred că este important să aibă grijă de mediu, iar 97% sunt pasionaţi de designul interior.

Cum digitalizarea este parte din viaţa noastră, am creat un test online la care i-am invitat pe candidaţi să răspundă, pentru a vedea astfel cât de potriviţi sunt pentru poziţia de Director de Magazin în JYSK.

Reporter: Care este strategia companiei atunci când ne referim la recrutare?

Simona Carp: Strategia noastră este una foarte simplă: ne dorim cei mai buni angajaţi, care să rezoneze cu valorile noastre şi care îşi doresc să se dezvolte atât profesional, cât şi personal.

Reporter: Care sunt canalele pe care le folosiţi pentru a găsi anga­jaţi?

Simona Carp: Şi aici ne bazăm foarte mult pe canalele digitale, dar şi pe cele tradiţionale. Avem propriul nostru sistem de recrutare, dar folosim şi cele mai cunos­cute platforme online de recrutare externe. De asemenea, dintre reţelele sociale, folosim cu precădere Facebook, atât pentru a promova posturile libere, cât şi pentru a arăta publicului şi potenţialilor candidaţi cum este să lucrezi la JYSK, ce poveşti de succes au colegii noştri, mediul de lucru, ce acţiuni de voluntariat fac angajaţii JYSK şi ce cauze sociale susţinem.

Reporter: Câţi angajaţi are în prezent compania? Şi care este ţinta pentru acest an?

Simona Carp: Avem în prezent 970 de angajaţi. În medie, inaugurăm 15 magazine pe an, ceea ce înseamnă că deschidem aproximativ 150 de poziţii noi pe an.

Reporter: Vă mulţumesc!

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Da. Va deranjeaza doar aia care vor sa se dezvolte financiar. Performante de Silicon Valley cu salarii de Uganda daca se poate

    hamesitilor!

     

    puneti TOTI banii pe masa !  

    In ultimii 10 ani Romania a facut salturi enorme de productivitate dar rata cresterii salariilor a ramas in spate ... Salariile s-au corelat cu curba cresterii productivitatii in proportie de 22-24% ! Atat, in 10 ani! Adica dintr-un leu in plus (la un leu produs in plus) ati dat inapoi angajatului intre 22 si 24 de bani !  

    Javrelor!  

    Puneti imediat toti banii pe masa! TOTI!  

    O dublare a salariilor ar fi posibila, existand si resursele si explicatiile de corelare cu productivitatea! AI naibii de nenorociti ce sunteti! Numai sa exportati profiturile ca dividende stiti!  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb