Reporter: Cum a evoluat industria de IT şi software din ţara noastră?
Gabriela Mechea: Conform celui mai recent studiu ANIS, volumul veniturilor generate de companiile IT a crescut, în ultimii ani, cu o rată relativ constantă, de aproximativ 500 de milioane de euro pe an, ajungând la 5,9 miliarde de euro în 2019, din care 4,8 miliarde de euro reprezintă segmentul software şi servicii, iar 1,1 miliarde alte activităţi din piaţa de IT. Totodată, numărul de angajaţi din industrie creşte constant, cu o medie de 10 procente/an, deşi continuă să fie mult sub nevoile pieţei. Spre exemplu, în 2018 aveam deja un deficit de 18.000 de specialişti IT în România. Deşi există cerere mare, cifra de şcolarizare în universităţi a rămas aproape constantă, şi mult în urma creşterii industriei din ultimii 15 ani.
Reporter: Care sunt perspectivele de dezvoltare ale acesteia?
Gabriela Mechea: ANIS estimează menţinerea cotei de creştere anuală a pieţei, atingând un procent de 25% până în 2022, respectiv un volum de 7,3 miliarde de euro. Ţara noastră este al doilea furnizor de software şi servicii din regiune, după Polonia, şi în top 10 dintre toate ţările din Europa. Dar pentru a accelera dezvoltarea este nevoie şi de implicarea sectorului public, prin crearea unui mediu legislativ predictibil şi stabil, şi mai ales prin demararea procesului de digitalizare a administraţiei şi a companiilor locale româneşti.
Reporter: Deşi salariile din industrie sunt mai mari decât în alte sectoare, totuşi mulţi specialişti din domeniu aleg să plece în străinătate. Care este explicaţia şi care ar fi rezolvarea problemei cu forţa de muncă din piaţă?
Gabriela Mechea: Într-adevăr, avem probleme serioase cu exodul specialiştilor, deoarece ne lovim de o concurenţă globală şi mulţi specialişti preferă să părăsească ţara, nu atât pentru salarii mai mari, dar mai ales pentru servicii publice mult superioare în ţări cu sisteme politice şi fiscale stabile. Reiterăm faptul că facilităţile fiscale au făcut şi menţin industria IT românească competitivă, într-o cursă cu alte ţări care oferă programatorilor impozit pe venit zero, precum Ucraina, Polonia sau Belarus.
Reporter: Ce obstacole întâmpină companiile de IT şi software în derularea activităţii? Care considerati ca ar fi măsurile ce trebuie adoptate pentru depăşirea acestora?
Gabriela Mechea: Pentru menţinerea şi dezvoltarea unei industrii IT puternice, care să genereze în continuare rezultate remarcabile, şi pentru a limita exodul specialiştilor, autorităţile statului trebuie să susţină în continuare atât investiţiile străine, cât mai ales companiile mici şi medii din România, care au nevoie de un climat predictibil, respectiv de măsuri fiscale şi condiţii economice care să încurajeze dezvoltarea. Totodată, ANIS recomadă continuarea investiţiilor şi iniţiativelor publice şi private în domenii strategice precum educaţia şi inovaţia, menite să susţină cresterea pe termen mediu şi lung a industriei de software şi servicii pe plan local.
Reporter: Reuşeşte cadrul legislativ să satisfacă nevoile jucătorilor din piaţă?
Gabriela Mechea: Din păcate, industria este afectată nu doar de instabilitate fiscală, dar şi de condiţiile generale din economie, toate având impact major într-o societate dominată de tehnologie. Sperăm şi luptăm pentru a avea un cadru legislativ cât mai atractiv, dar şi pentru un sistem de educaţie apt să valorifice talentul existent în societate şi îndreptarea către zone cu valoare adaugată mare.
Reporter: Cum credeţi că va arăta industria de IT odată cu implementarea reţelelor 5G?
Gabriela Mechea: Sperăm că ritmul de creştere se va accelera odată cu introducerea tehnologiei 5G, a demarării proiectelor de digitalizare în economie şi în administraţiile centrale şi locale, a introducerii pe scară tot mai largă a sistemelor bazate pe Artificial Intelligence etc.
Reporter: Cum susţine ANIS dezvoltarea sectorului IT?
Reporter: ANIS a fost fondată în 1998 cu scopul de a reprezenta interesele companiilor de IT şi de a sprijini dezvoltarea industriei ce urma să devină unul dintre cele mai importante motoare de creştere a întregii economii naţionale. De la înfiinţare, printr-o abordare apolitică, prin colaborarea apropiată cu specialişti şi alte organizaţii, dar şi printr-un dialog permanent cu instituţiile publice, ANIS a avut o contribuţie importantă în asigurarea unui cadru legislativ care să permită dezvoltarea sectorului tehnologic românesc. Pentru ca industria tech să continue să crească cel puţin în acelaşi ritm că până acum, ANIS are ca priorităţi strategice pe termen mediu educaţia, cu obiectivul concret de a dubla numărul de absolvenţi IT şi inovaţia, direcţie pentru care ne propunem creşterea numărului de startupuri active şi de succes în industria noastră. La nivel de educaţie, prioritatea noastră este realizarea unui parteneriat între industrie şi mediul academic pentru susţinerea cadrelor didactice în integrarea unor tehnologii noi în programa universitară şi a unor metode inovative de predare. În acest scop am iniţiat proiectul "Burse ANIS", proiect ce urmăreşte dezvoltarea sectorului IT prin creşterea performanţei sistemului de învăţământ universitar. Astfel, urmărim stimularea abilităţilor de predare ale cadrelor didactice tinere, încurajarea studierii tehnologiilor emergente şi introducerea unor metode inovative de predare. Proiectul constă în oferirea unor sponsorizări de 5.000 euro cadrelor didactice tinere ce introduc în curricula universitară cursuri din zone noi de tehnologie şi metode noi de predare atât în facultăţile de tehnologie cât şi în universităţi non-IT.
În anul 2019 am accesat fonduri europene prin programul Tech TalentGrowth şi, începând cu anul 2020, vom organiza la nivel naţional cursuri de programare, securitate cibernetică, webdev, testare, cu scopul formării unui număr de peste 400 profesionişti IT. O altă prioritate a noastră este alinierea intereselor şcolilor non-formale de IT cu cele ale industriei, cu scopul de a creşte numărul specialiştilor bine pregătiţi. Ţinem să menţionăm că peste 150.000 de elevi, studenţi şi cadre didactice şi-au îmbunătăţit competenţele digitale cu ajutorul programelor de educaţie demarate de firmele de IT din România, initiaţive care au fost premiate în cadrul Galei ANIS. Considerăm că am reuşit să punem România pe harta europeană de tech, alături, desigur, de partenerii ANIS din ambele sectoare, public şi privat. În prezent, ANIS reprezintă interesele a 130 de membri, companii cu capital românesc sau străin, care au venituri cumulate anuale de peste 2.5 miliarde de euro şi peste 38.000 de angajaţi.
Reporter: Mulţumesc!