SUPLIMENT VOIAJOR "Prăbuşirea Blue Air - o tragedie pentru sectorul turistic"

Ziarul BURSA #Companii #Turism / 3 octombrie 2022

"Prăbuşirea Blue Air - o tragedie pentru sectorul turistic"

Prăbuşirea Blue Air reprezintă o tragedie pentru întregul sectorul turistic, consideră Cristian Pandel, Chairman of the Board Memento Group. Practic, s-a debalansat piaţa, ne-a spus acesta, în cadrul unui interviu, subliniind că Animawings, compania de aviaţie care face parte din Grupul Memento, va prelua o parte din cursele pe care opera Blue Air.

Animawings are, acum, două avioane proprii şi unul luat în sistem ACMI (n.r. leasing aerian), deci operează cu trei avioane. Când există necesităţi, compania zboară cu avioane de la Aegean Airlines, acţionarul grec al Animawigs. "Avem 55 de zboruri săptămânal, fiecare avion face circa trei rotaţii pe zi. Sunt aproximativ 15 destinaţii către care zburăm - cele mai multe - pe Antalya, Grecia, Bodrum etc.", ne-a mai spus Cristian Pandel.

Reporter: În ultima perioadă, companiile de turism au fost bulversate de căderea unui mare operator românesc pe zona de aviaţie. Deşi se ştia că are probleme, totuşi lucrurile nu s-au întâmplat treptat, ci mai degrabă brusc, în urmă cu circa trei săptămâni, când Blue Air a anunţat printr-un comunicat că-şi suspendă toate zborurile pentru o anumită perioadă, care ulterior a fost prelungită. Cum vedeţi această situaţie din piaţa turistică?

Cristian Pandel: Cea mai mare companie românească de aviaţie după numărul de pasageri a picat. Eu consider că ceea ce s-a întâmplat cu Blue Air este o tragedie, atât pentru piaţa de turism, dar mai ales pentru clienţi, şi nu doar pentru clienţii care aveau deja bilete, ci şi pentru cei care ar fi urmat să meargă cu Blue Air. Practic, s-a debalansat piaţa. În acest moment, piaţa de aviaţie românească nici nu prea mai există. A rămas doar Tarom, care încearcă să se menţină pe metereze, dar şi ei au nişte probleme strânse în ani de zile, peste care s-a adăugat şi perioada de pandemie, care i-a afectat. Acum, practic, este o singură companie cu capital străin, un fel de monopol pe piaţă, ceea ce va conduce la creşterea preţurilor. Când nu există competiţie, preţurile încep să crească, iar acest lucru nu face bine nici pietei şi nici consumatorului român.

Totuşi, momentul în care Blue Air şi-a anulat cursele nu a fost cel mai nepotrivit, dacă pot să mă exprim aşa, pentru că acest pas a avut loc în septembrie, nu în august sau în iulie, când era toată operaţiunea în floare.

Reporter: Acest nefericit incident nu poate fi o oportunitate pentru Animawings, care se află într-un proces de dezvoltare?

Cristian Pandel: Este o oportunitate, dar încă nu suntem pregătiţi cu adevărat să ne luăm zborul astfel încât să balansăm ceea ce avea Blue Air. O să facem paşi către acest lucru - în ultimele săptămâni, după căderea Blue Air, am stat mai mult la Atena, pentru ca, împreună cu investitorii din Grecia şi împreună cu grupul nostru, să mărim capitalurile, să facem un plan pentru a putea mări flota şi pentru a intra pe anumite curse din portofoliul Blue Air. Însă putem să preluăm doar în jur de 10% din ce făceau ei, poate mai preiau şi alţii, dar majoritatea operaţiunilor vor fi preluate de companiile străine, pentru că şi TAROM a fost prins pe picior greşit - nu are flotă şi nu are structura ca să poată să ia din piaţa Blue Air. A fost o greşeală de strategie, cred eu. Blue Air, fiind practic garantată de stat, trebuia preluată şi unită cu un TAROM nou, poate chiar înfiinţat un joint venture cu capital privat, în cadrul unei entităţi care să poată deservi aceşti pasageri pe un brand românesc.

Noi vom face un pas important începând de anul viitor - vom intra pe curse regulate. Avem în portofoliu pe noua grilă curse foarte importante, vom mări flota, vom prelua mai mult din piaţa de leisure pe zona de chartere, pentru că Blue Air zbura foarte mult inclusiv pe zona de vacanţe, adică intraseră pe Grecia, pe Spania, organizau zboruri către Creta, Rodos, Mykonos, Santorini, Zakynthos. Acestea erau, de fapt, cursele noastre tradiţionale de ani de zile. Christian Tour a lucrat circa şapte ani cu Blue Air pe toate aceste destinaţii şi, la un moment dat, când noi n-am mai organizat chartere cu Blue Air, aceasta le-a introdus în programele sale ca produse proprii. Acum, practic, ele se întorc către noi, către turoperatori, iar Christian Tour şi grupul Memento, împreună cu Animawings vor dezvolta această ramură, mai ales că avem ca acţionar compania Aegean Airlines. Cred că pe Grecia ne vom consolida total, adică zborurile vor fi sigur către Atena, către zona insulelor greceşti şi probabil şi către Cipru, pentru că este tot în portofoliul nostru.

Reporter: Christian Tour şi Animawings au reacţionat imediat după prăbuşirea Blue Air, repatriind o parte dintre românii care urmau să vină în ţară cu această cpmpaniei. La cât s-au ridicat costurile aferente?

Cristian Pandel: Cei doi operatori din grupul nostru - Christian Tour şi TUI TravelCenter - au pierdut foarte mulţi bani, pentru că, practic, toţi turiştii noştri care erau în destinaţii trebuia să fie repatriaţi. I-am adus în ţară fără să aibă niciun cost suplimentar, prin diverse metode - pe alte curse, pe curse cu legătură, am dat nopţi în plus la cazare ca să putem să le găsim bilete. Toţi turiştii noştri au fost aduşi pe costurile companiei, care estimez că se cifrează la peste 250.000 de euro, bani pe care nu ni-i bugetasem pentru acest lucru. Iar pentru cei care ar fi urmat să plece, pentru că erau foarte multe bilete şi contracte pe care aveam să le operăm pe diverse destinaţii, am găsit diverse metode - Animawings a venit în ajutorul nostru şi am pus câteva curse charter pe Italia, în zona Milano, în zona Coasta de Azur, în Nisa, Napoli; au fost foarte multe chartere noi, care au crescut costul. Cei pe care nu i-am putut redirecţiona pe aceeaşi destinaţie pentru că nu au mai fost variate, ori şi-au primit banii înapoi, ori au fost redirecţionaţi pe alte destinaţii din portofoliul nostru (aceştia au fost în proporţie de 90%). Nicio persoană nu a pierdut nimic, noi am suportat aceste costuri, pentru că tot grupul Memento are în politica sa centrarea pe client. Consider că Animawings este cel mai bun serviciu de aviaţie din acest moment, din ţară, iar Christian Tour are cel mai bun review pe care l-a avut în ultimii 25 de ani, raportat la numărul de turişti pe care îi îi transportă.

Reporter: Dar cu aceşti bani pe care i-aţi pierdut nu vă puteţi înscrie în masa credală a Blue Air?

Cristian Pandel: Suntem în masa credală de la început, de mulţi ani, de când au intrat în insolvenţa, dar nu ştiu dacă se va recupera ceva, pentru că datoriile sunt enorme. Aşa că nu mai sperăm că ne vom mai recupera ceva din aceşti bani, doar ne-am păstrat imaginea de companie serioasă. Acum s-a văzut de ce ar trebui ca un turist să cumpere servicii de la o companie precum Christian Tour sau Animawings, pentru că noi întotdeauna am reacţionat în felul acesta.

Reporter: Chiar în aceste zile, Animawings a dus primii turişti în Iordania. Ce alte surprize ne mai rezervaţi?

Cristian Pandel: Da, primul zbor al nostru către Aman (Iordania) a fost programat pentru 2 octombrie, fiind o premieră atât pentru noi, ca turoperator, cât şi pentru Animawings. Ne dorim să operăm această destinaţie pe tot timpul anului şi Amanul să intre în portofoliul Animawings ca o cursă hibrid sau regulată, pentru că Iordania este o destinaţie superbă. Turiştii sunt interesaţi de această zonă, ca divadă că, în doar trei săptămâni, charterele noastre s-au umplut. Cursele din 16 şi 23 octombrie sunt pline, iar zborurile către Iordania vor continua până la sfârşitul lui noiembrie.

Pentru sezonul de toamnă-iarnă, oamenii au nevoie de variante. Premieră pentru Animawings este că avem Italia rezervată total. Am maai adăugat şi Genova şi am pus Napoli, care sunt pline deja.

Reporter: Cu ce veniţi nou pentru sezonul 2023?

Cristian Pandel: Anul viitor, Animawings îşi va mări flota, probabil cu încă două avioane. Practic, vom începe curse regulate şi se măresc frecvenţele către Grecia, adică probabil că pe Heraclion, pe Creta vom avea zbor aproape zilnic. Vom avea curse şi pe Zakintos, Rodos, Atena, Corfu, Kos, pe Kefalonia, deci toate insulele greceşti sunt acoperite. Vom zbura, probabil, pe Cipru şi vom avea zbor şi din Bucureşti pentru Antalya. Pe această destinaţie vom avea nouă zboruri pe săptămână, deci zilnic plus două zile în care cursa se repetă şi dimineaţa şi seara. Vom vbura către Italia, pentru prima dată; vom avea chartere pentru vacanţe şi vom zbura spre La Metzia Terme şi spre Napoli. Aşadar, vom avea zboruri, vom vinde bilete de avion, dar vom avea şi pachete, deci toate canalele de distribuţie, inclusiv city break-uri.

Reporter: Bănuiesc că, după căderea Blue Air, v-aţi regândit strategia Animawings...

Cristian Pandel: În ultimele săptămâni am muncit mai mult ca niciodată pe această zonă, am avut numeroase şedinţe, întâlniri, inclusiv cu bordul de la Aegean. Animawings va face un pas în faţă. Am reuşit anul acesta ca, operaţional, să fim bine structuraţi, ca să putem să construim un zgârie-nori pe baza creată deja. Baza a fost bine construită, operaţional suntem bine, din punct de vedere al calităţii de asemenea, iar acum avem de dezvoltat zona comercială. Avem o echipă de management mixtă, români şi greci. Directorul general este grec şi are experienţă de 25 de ani în aviaţie. Practic, Aegean Grecia este cea mai bună sau cea mai complexă companie din Balcani pe aviaţie şi cu standardele de patru stele, pentru că a fost votată, în ultimii zece ani, de SkyTrak ca fiind cea mai bună companie regională. Toate aceste lucruri contribuie la obectivul nostru de a ajunge şi cu Anima Aegean România la nivelul la care ne dorim.

Reporter: Mulţumesc!

Cristian Pandel ne-a povestit, în cadrul unui interviu anterior, că povestea Animawings s-a desprins dintr-un vis al său - acela de a "zbura cu propriile sale aripi": "Animawings este un vis devenit realitate. Practic, ideea de proiect s-a născut în 2019 şi a venit oarecum natural, întrucât aveam foarte multe vacanţe în afara ţării şi foloseam multe zboruri pentru extern. Ne-am gândit că ar fi natural să facem şi acest pas, mai ales că piaţa românească de transport aerian nu este foarte bine consolidată. Mi-am dorit să înfiinţăm o companie aeriană cu steagul românesc pe fuzelaj. Am setat toată echipa şi mi-am dat seama că am nevoie de cineva care să aibă un know-how puternic. Fiind într-o relaţie strânsă cu Grecia de 25 de ani, am ales să lucrăm cu compania naţională a Greciei, Aegean Airlines. Aşadar, am încheiat un parteneriat cu Aegean, compania elenă având şi ea acţiuni în acest joint venture, ca să ne ajute pe partea operaţională, pentru că pe comercial ştim ce avem de făcut. Chiar înainte de pandemie, în februaie 2020, am semnat cu Aegean Airlines, care a achiziţionat atunci 25% din noul proiect. Apoi a venit pandemia, în 13 martie a venit lockdown-ul, s-au amânat toate proiectele şi când am ieşt din lockdown m-am gandit foarte mult, într-o seară, dacă să aduc sau nu primul avion. Citeam o carte care spunea că viaţa este de fapt o poveste. Şi atunci mi-am spus că, la 80 de ani, când am să povestesc cu nepoţii mei, vreau să am şi această poveste - că am încercat şi să «zbor». Aşa a venit primul avion, în luna iunie 2020.

Mi-am dorit să înfiinţăm o companie aeriană cu steagul românesc pe fuzelaj. Provocarea pentru mine este să reuşesc şi în aviaţie. Acum, aviaţia românească este, economic vorbind, la pământ şi tot vin din exterior alte steaguri pe fuzelaj. Chiar dacă avem şi noi acţionari străini în companie, taxele sunt plătite aici, piloţii sunt români, remuneraţi în ţara noastră, aş dori să nu pierdem industria aceasta de zbor. Nu aş vrea ca pe cerul nostru să zboare orice alt steag numai al nostru nu".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb