SURSE CITATE DE FINANCIAL NEWS: Băncile şi managerii de active propun reducerea orelor de tranzacţionare în Europa

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 20 august 2019

Deschiderea burselor cu o oră mai târziu, respectiv închiderea cu o oră mai devreme este una dintre opţiuni

Băncile şi administratorii de active lucrează la "propuneri revoluţionare" pentru reducerea orelor de tranzacţionare la bursele din toată Europa, conform publicaţiei britanice Financial News, care citează surse apropiate situaţiei.

Cei ce propun acest plan spun că noua situaţie ar putea pune punct unei culturi care, din cauza programului, a descurajat femeile să aibă o carieră în trading, însă criticii subliniază că simpla reducere a programului nu va fi suficientă pentru a atrage mai multe femei în indus­trie.

Asociaţia Pieţelor Financiare din Europa (AFME), un grup de lobby în domeniul bancar, şi Asociaţia de Investiţii din Marea Britanie, care reprezintă industria de management al activelor din ţară, ce valorează 7,7 trilioane de lire steline, au în plan să îşi consulte membrii în privinţa reducerii orelor de tranzacţionare la bursele din Europa.

Deschiderea pieţelor de acţiuni cu o oră mai târziu, respectiv închiderea cu o oră mai devreme este una dintre opţiunile potenţiale, potrivit uneia dintre sursele citate, care menţionează că orice decizie de modificare a orelor de tranzacţionare va fi la latitudinea oficialilor burselor, fapt complicat de numărul de operatori din domeniu şi de zonele orare diferite din regiune.

April Day, şef al departamentului de Acţiuni din cadrul AFME, a declarat: "Există o mulţime de industrii care încearcă să flexibilizeze ziua de lucru. De ce nu ar trebui să vorbim despre asta şi în sectorul serviciilor financiare, în special în domeniul tranzacţionării?"

Un purtător de cuvânt al Asociaţiei pentru Investiţii a spus că organizaţia îşi asumă un "interes puternic" pentru cultura de lucru din întreaga industrie şi "modul în care aceasta poate juca un rol esenţial în susţinerea sănătăţii mintale şi în crearea de locuri de muncă incluzive".

Ambele asociaţii au subliniat că propunerile se află într-o fază incipientă şi nu au fost finalizate detaliile.

La London Stock Exchange, programul de tranzacţionare este de la 08.00 la 16.30. Pieţele din Europa derulează operaţiuni concomitent, de obicei, dar, în cea mai mare parte, cu o oră înainte, din cauza diferenţelor de fus orar.

Cu toate acestea, traderii ajung deseori mai devreme la locul de muncă şi pleacă după închiderea pieţelor, tradingul fiind un domeniu de activitate cu presiune ridicată.

Conform unui fost trader de la o bancă de investiţii, care avea responsabilităţi de conducere, postul său presupunea 12 ore de muncă zilnic, iar cel al unui trader fără responsabilitate de conducere, cu o oră şi jumătate mai puţin.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. SA NU LE PLANGA NIMENI DE MILA , LA INDIVIZII ASTIA !!! SANT PLATITI IMPARATESTE , CU SALARII ENORME , NU-I PLOUA , NU-I NINGE , STAU LA CALDURA , BINE-MERSI !!! PE CEI CARE LUCREAZA AFARA , IN FRIG SI ZAPADA , DE CE NU-I VAITA NIMENI , NICIODATA ??? SI SANT PLATITI , DE CATEVA ORI MAI PUTIN . STIU CA , E DIFERENTA DE STUDII , DAR N-AM CITIT , S-AU N-AM AUZIT CEL PUTIN IN ROMANIA , SA LE FIE CUIVA , MILA DE EI !!!

    1. STATY, n-am nimic cu faptul ca tu crezi ca salariile ar trebui sa fie corelate cu studiile, (iar nu cu piata), dar, totusi, cand iti scrii textul, poti sa nu mai apesi pe CapsLock? Ca altfel imi faci impresia ca scrii TRAIASCA TOVARASUL NICOLAE CEAUSESCU!

      Serios ? Se pare ca nu cunoasteti (apreciati) decat munca fizica. Despre munca intelectuala ati auzit ? Brokerii lucreaza intr-un mediu extrem de stresant si nu sunt platiti "imparateste". Imparateste sunt platiti bugetarii (care pe deasupra sunt si foarte odihniti) si cei cu pensii speciale. Ma refer la acelasi nivel de educatie.

    Ieri am citit articolul asta in engleza. Nu stiam de ce imi pare atat de cunoscut.

    1. Nu o sa se modifice programul, traditia este greu de schimbat

    2. Daca o sa se modifice, scurtarea orelor de lucru o sa faca piata si mai stresanta. Trebuie deci prelungite orele de tranzactionare, preferabil la 24/7 

    1. Articolul asta e doar o chestie de consultare mai ales ca in afara majoritatea folosesc aplicatii si nu brokeri, mai bine zis ei ar prefera sa stea pe acasa decat sa STEA DEGEABA intru birou

    24/7 De ce nu ? Sa lucre in schimburi ca amarastenii !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb