Surse: FMI cere ştergerea parţială a datoriei Ciprului

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 21 decembrie 2012

Surse: FMI cere ştergerea parţială a datoriei Ciprului

Fondul Monetar Internaţional (FMI) condiţionează participarea sa la un plan de ajutor pentru Cipru de ştergerea parţială a datoriei ţării, potrivit cotidianului german Süddeutsche Zeitung, care citează o sursă apropiată negocierilor dintre Nicosia şi troica formată din FMI, UE şi BCE.

Conform sursei, FMI estimează că, fără această ştergere de datorii, Ciprul nu va fi în măsură să facă faţă dobânzilor aferente datoriei sale, chiar după ce vor fi aplicate reformele cerute. Unele state membre ale UE împărtăşesc această opinie, dar altele se opun mai ales pentru că zona euro a promis, la momentul restructurării datoriei Greciei, că este vorba despre un caz unic.

Pachetul de ajutor destinat Ciprului trebuie să fie finalizat până la sfârşitul lunii ianuarie 2013.

Menţionăm că parlamentarii ciprioţi au aprobat miercuri, cu o majoritate covârşitoare, bugetul de stat pe 2013, pe fondul eforturilor de finalizare a acordului cu creditorii internaţionali pentru un plan de salvare.

Bugetul include reduceri mari de cheltuieli şi creşteri de taxe convenite în discuţiile cu Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Parlamentarii au aprobat deja peste două-zeci de astfel de măsuri înaintea votării bugetului.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb