Actualizare - Percheziţiile de la Primăria Capitalei vizează fapte comise în 2015
Procurorii anticorupţie au efectuat, astăzi, percheziţii în mai multe birouri din cadrul unei instituţii publice din Capitală, transmite DNA.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie comise în cursul anului 2015.
"În cursul zilei de miercuri, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii în birouri situate dintr-o instituţie publică din municipiul Bucureşti", se precizează în comunicat.
---
Procurorii Direcţii Naţionale Anticorupţie efectuează, astăzi, percheziţii la sediul Primăriei Capitalei, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare.
Potrivit surselor citate, anchetatorii ridică documente într-un dosar în care sunt vizate fapte comise în urmă cu mai mult de opt ani de funcţionari ai municipalităţii privind un schimb de terenuri.