"Royal Bank of Scotland Group" Plc (RBS), cea mai mare bancă britanică deţinută de stat, va elimina sute de locuri de muncă în Marea Britanie, pe segmentul de investment banking, urmărind astfel să-şi diminueze costurile, spun surse apropiate situaţiei, citate de Reuters.
Conform acestora, banca va reduce posturi "middle-office" care asigură asistenţă pentru tranzacţii şi servicii tehnologice. Sursele mai afirmă că banca va crea aproape 300 de posturi similare în India.
În urma apariţiei acestei informaţii, oficialii băncii au declarat: "Ca parte a strategiei RBS de a fi o bancă mai puternică, mai simplă şi mai echitabilă, am restructurat divizia Corporate & Institutional Bank şi am restrâns-o, ca să ne concentrăm pe clienţii şi produsele noastre de bază".
La finele lunii decembrie, grupul britanic avea, în ţara de origine, 64.100 de angajaţi.
RBS a raportat, pentru 2015, cel de-al optulea an consecutiv cu pierderi, după ce a avut costuri legale şi de restructurare de 6,5 miliarde lire. Pierderea netă a fost de 1,98 miliarde de lire sterline (2,77 miliarde de dolari) anul trecut, mai mică faţă de cea din 2014: 3,47 miliarde de lire.
1. banca de stat in Londra
(mesaj trimis de anonim în data de 16.03.2016, 04:21)
Nonsens.
Sa plece in China.
Capitalism fara capital.