Surse: "Statul vrea CA cu şapte membri la Electrica"

A.T.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 septembrie 2015

Surse: "Statul vrea CA cu şapte membri la Electrica"

Ministerul Energiei intenţionează să folosească AGA Electrica SA, convocată recent pe 10 noiembrie, ca să propună acţionarilor un Consiliu de Administraţie (CA) cu şapte membri în loc de cinci, cum este formula actuală, şi alegerea Consiliului prin vot cumulativ, susţin surse apropiate situaţiei.

Gurile rele din minister afirmă că statul vrea să-i înlocuiască, în acest mod, pe Victor Cionga şi pe Victor Vlad Grigorescu din CA-ul Electrica şi să impună trei oameni noi. Cei doi au fost susţinuţi anul trecut de fosta conducere a ministerului.

În prezent, CA-ul Electrica SA este format din cinci membri neexecutivi: Victor Cionga - ales preşedinte al CA până în ianuarie 2016, Arielle Malard de Rothschild, Michael Boersma, Cristian Buşu şi Victor Vlad Grigorescu. Doi dintre administratori au fost aleşi în urma propunerii de către statul român, reprezentat de Ministerul Energiei (unul din aceştia fiind nominalizat şi de către acţionarii privaţi) şi trei au fost selectaţi la propunerea acţionarilor privaţi. Membrii actuali ai CA au fost aleşi pentru o perioadă de patru ani, prin metoda votului cumulativ, în cadrul primei Adunări Generale a Acţionarilor după listare, în data de 22 septembrie 2014.

În urma listării de anul trecut, statul mai deţine 48,78% din capitalul social al Electrica SA, iar BERD a devenit acţionar minoritar important cu 8,65% din titluri.

AGA Electrica din 10 noiembrie a fost convocată la cererea Newtyn TE Partners LP, Newtyn Partners LP, Fondul de Pensii Administrat Privat ING, Fondul de Pensii Facultative ING Activ, Fondul de Pensii Facultative ING Optim şi BERD, cu scopul mandatării conducerii companiei să negocieze cu Fondul Proprietatea pentru preluarea participaţiilor acestuia la filialele Electrica.

Un conflict între Ministerul Energiei şi administratorii Electrica SA a răbufnit la începutul lunii, când AGA Electrica a respins planul de administrare al companiei şi sistemul de remunerare a membrilor CA, votul statului fiind decisiv. Membrii CA-ului Electrica au contracarat, publicând o scrisoare adresată ministrului Energiei, Andrei Gerea, în care se plâng de ingerinţe politice în activitatea companiei, cu referire la numirile directorilor din Electrica şi filialele sale.

În cadrul conferinţei BURSA "Energia în priză" din 10 septembrie, Bogdan Badea, secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei, a avut un discurs dur, fără să nominalizeze companiile la care se referă: "În sectorul energetic există derapaje, presiuni şi grupuri de interese. Nu ne vom lăsa intimidaţi de tot felul de presiuni ca să închidem ochii la partea de performanţă în companiile unde statul deţine acţiuni. Eu nu sunt printre cei care se lasă cumpărat de diverse grupuri de interese care căpuşează domeniul energetic. Ne vom lupta cu ele până la capăt pentru a curăţa sistemul energetic".

Oficialul a afirmat că distribuitorii de energie nu au investit suficient de mult în sistem şi a adăugat că unele companii energetice fac profit din inerţie, indiferent de calitatea managementului.

Secretarul de stat a specificat că nu urmăreşte să fie directorul general al companiei Electrica, menţionând că doreşte, astfel, să dezmintă "informaţiile apărute în ultima vreme în presă" legate de acest subiect.

În piaţă, au circulat intens informaţii potrivit cărora ţinta Ministerului Energiei este să îi determine pe administratorii Electrica SA să plece pentru că au refuzat, în vară, să numească 20 de membri ALDE (partid condus de Călin Popescu Tăriceanu, din care face parte şi Andrei Gerea - ministrul Energiei) în conducerea Electrica şi a filialelor sale. Voci din piaţă au susţinut că secretarul de stat Bogdan Badea s-a autopropus director general al Electrica, dar a fost refuzat.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Cum domne astia au chifteaua in farfurie si nu ne putem atinge de ea? Lasa ca ii schimbam! Vorbim cu BERD-ul si le promitem ca de oamenii lor nu se atinge nimeni, raman membrii in continuare, asa ca nu o sa dea din mani si din picoare. Apoi marim nr de membri in CA si bagam oamenii nostri de la partid, ca vin alegeri si avem nevoie de cascaval. Oricum acordul cu FMI este pe expirate, asa ca nu ne poate zice nimeni nimic.

    1. De ce credeti ca a fost convocat ponta, mitomanul plagiator penal, la Londra? DOAR LA BERD, subliniez! prntru ca el a devenit non-grata pt orice organism Euro, inclusiv aia care se ocupa cu cercetarea furnicilor! pentru o mica explicatzie....BERD are investitii serioase in RO...

    iata ca din nou politicienii vor sa fure banii din conturile unei soc. comerciale, chiar cu rusacul de a o compromite

    Propun un CA cu 600 de membri ca sa intre in el toti parlamentarii si ceva in plus (sotii, amante, nepoti, fii)

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb