Suspendarea suspendării

În cele 49 de secunde ale primului film artistic al tuturor timpurilor în primul, Stropitorul stropit, al fraţii LumiPre este prezentă întrea­ga intrigă a tumultoasei istorii a suspendării preşedintelui: nu e pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte. Interesate să evite repetarea istoriei în 2008, după alegerile parlamentare, partidele antiprezidenţiale s-au agăţat de procedura suspendării ca de o soluţie miraculoasă care să degaje terenul pentru marea confruntare. Dar, odată cu introducerea temei alegerilor prezidenţiale anticipate, Traian Băsescu a reuşit să transforme întreg spectacolul politic românesc într-o comedie bufă. Marii maeştri ai sus­pendării nu ştiu cum să iasă din impas fără să piardă prea mult. Căci previzibil, sus­pendării improvizate de partide preşedintele răspunde prin întoarcerea la popor. Iar recursul la popor stinghereşte dacă nu creează de-a dreptul nesiguranţă. În asemenea momente acuzaţia de populism este reactivată. Căci poporul, pe care conducătorii îl asumă ca sursă a legitimităţii, e marele absent. Pentru popor există spectacolul politic, dar nu şi instrumentul dea interveni.

Referendumul de revocare a preşedintelui, chiar dacă ar fi validat (ceea ce este dificil câtă vreme prezenţa minimă la vot rămâne de peste 9 milioane), tot l-ar defavoriza pe Traian Băsescu. Iar dacă elevul este recalcitrant, lecţia pe care Ion Iliescu dorea să o servească actualului preşedinte, poate fi oricând repetată. Dar dacă în loc de referendum se vor organiza alegeri prezidenţiale anticipate, atunci lucrurile pot scăpa de sub control. Căci poporul, această mulţime nediferenţiată - o auzim destul de des încât unii au ajuns chiar să o creadă - nu e des­tul de matur şi ar putea să îi ofere un nou mandat lui Traian Băsescu.

Dacă Traian Băsescu joacă la cacealma, cum le place unor comentatori să constate, atunci nici adversarii săi nu sunt mai prejos. Întreaga logică a suspendării a fost din primul moment politică. Avizul negativ al Curţii Constituţionale nu îi modifică esenţa. Nu constituţionalitatea actelor lui Băsescu era în discuţie, ci poziţia sa politică. Întoarcerea la electorat este singura ripostă politică posibilă în circumstanţele date. Traian Băsescu o ştia încă din decembrie 2004 şi tocmai de aceea reitera permanent tema alegerilor parlamentare anticipate. Cum acestea nu sunt posibile, iar circumstanţele ar justifica gestul, Băsescu propune alegeri prezidenţiale anticipate. Şi nu fără şanse, căci nici Mircea Geoană, nici Dan Voiculescu, nici Corneliu Vadim Tudor nu ar putea să îl contracareze pe actualul preşedinte. În faza acută a crizei politice prin care trecem atât preşedintele cât şi partidele sunt responsabili în faţa naţiunii, iar recursul la alegeri, chiar dacă nu va rezolva conflictul, ar oferi legitimitate. Reales - puţin probabil chiar din primul tur, dar oricum reales cu o majoritate mai clară decât în 2004 - Traian Băsescu ar ieşi întărit. Iar partidele nu vor risca să eludeze votul popular. Pe de altă parte, dacă va fi înfrânt, Băsescu va fi obligat să se retragă, dar sanc­ţionat de naţiune, iar nu partidele.

O altă inovaţie din ultima săptămână a lui Traian Băsescu, dovadă că meditaţia oferită de partide pe tema constituţionalităţii a fost învăţată, e noua atitudine faţă de Parlament ca instituţie. Deosebind între instituţie şi reprezentanţii partidelor Băsescu se prezintă ca apărător al valorilor parlamentarismului. Căci respingerea revocării sale prin referendum ar adânci conflictul dintre societate şi Legislativul. În absenţa unor prevederi constituţionale care să permită asumare responsabilităţilor politice, precum în cazul austriac unde respingerea demiterii preşedintelui de către popor prin referendum înseamnă implicit dizolvarea Parlamentului, Băsescu invită partidele la alegeri. Se pare însă că invitaţiei nu i se va da curs.