TABAC 2017 / DIN CAUZA TRANSPUNERII TARDIVE A DIRECTIVEI EUROPENE "Costurile de implementare a noii legi - de 3 ori mai mari decât cele estimate"

Ziarul BURSA #Companii #Contrabanda / 10 mai 2017

"Costurile de implementare a noii legi - de 3 ori mai mari decât cele estimate"

Interviu cu Gemma Webb, General Manager BAT România

Costurile de implementare a noii legislaţii din domeniu au fost de trei ori mai mari decât cele estimate iniţial, ca urmare a transpunerii tardive a Directivei Europene pe tutun, după cum ne-a spus Gemma Webb, General Manager în cadrul British American Tobacco (BAT) România.

Domnia sa ne-a menţionat, într-un interviu, şi faptul că societatea are încheiate protocoale de colaborare cu autorităţile din ţara noastră în vederea luptei împotriva traficului ilicit cu ţigarete. În acest context, British American Tobacco România a lansat în premieră naţională harta în timp real a capturilor de ţigări din România, cu scopul de a reda amploarea fenomenului şi a semnala eforturile intense ale autorităţilor pentru combaterea acestui fenomen infracţional. Traficul de ţigări afectează toate regiunile României şi este cel mai important ca volum din totalul bunurilor de contrabandă de pe teritoriul ţării, conform sursei citate.

Reporter: În 20 mai, industria tutunului urmează să se alinieze noilor reglementări din domeniu. Până la această dată, produsele BAT vor fi conforme cu prevederile noii legi?

Gemma Webb: Legea de transpunere a Directivei Europene a Tutunului a fost adoptată pe 10 noiembrie 2016, cu numai 6 luni înainte de 20 mai 2017, termenul limită pentru retragerea de pe piaţă a produselor neconforme cu Directiva. Cu eforturi şi costuri semnificative am putut adapta procesul de producţie în aşa fel încât să nu existe întreruperi ale producţiei, care ar fi adus beneficii reţelelor de contrabandă. Începând cu 10 Decembrie 2016, toate pachetele de ţigarete fabricate de British American Tobacco sunt în concordanţă cu noile reglementări europene privind produsele din tutun.

Potrivit Legii 15/2016, începând cu 20 mai 2017, vor dispărea de pe piaţa legală ţigaretele cu alte arome decât mentol. Acesta va continua să fie prezent pe piaţă până în mai 2020.

Reporter: Ce sume a investit Brisith American Tobacco România ca să-şi alinieze produsele noii legislaţii?

Gemma Webb: British American Tobacco investeşte constant în oamenii şi în afacerile din România. Din păcate, din cauza transpunerii tardive a Directivei Europene, costurile de implementare au fost de 3 ori mai mari decât cele estimate iniţial.

Investiţiile pe care schimbarea legislaţiei le-a presupus au vizat adaptarea liniei de producţie, ambalaje noi, dar şi eforturi suplimentare ale echipei BAT pentru a ne asigura că în 20 mai 2017 niciunul dintre pachetele care nu respectă cerinţele noii legislaţii nu se va mai regăsi pe piaţă. Trebuie spus că noile pachete au avertismente de sănătate mai mari, ocupând 65% din suprafaţa pe care sunt aplicate. Forma pachetelor rămâne identică, facilitând fumătorilor recunoaşterea cu uşurinţă a ţigărilor lor preferate, indiferent că acesta sunt de dimensiuni normale, slim, demi-slim sau super-slim.

Reporter: Ce pierderi estimaţi că va avea compania, la 20 mai, ca urmare a distrugerii ţigaretelor care nu au fost vândute?

Gemma Webb: British American Tobacco a facut eforturi pentru a-şi adapta cât mai rapid producţia la noua legislaţie. Totuşi, întârzierea adoptării legii de transpunere a scurtat perioada până la care mai pot fi comercializate produsele fabricate în baza vechii legi. În loc de un an, producătorii de tutun au avut la dispoziţie doar şase luni pentru a se asigura că pe piaţă vor mai rămâne doar pachete conforme cu legea de transpunere a Directivei. Tocmai de aceea, echipa BAT face eforturi logistice considerabile pentru a preveni o serie de pierderi, atât pentru companie, cât şi pentru stat, care va fi nevoit să restituie accizele deja plătite de către producător. O evaluare completă se va impune, însă, după 20 mai 2017, când legea îşi va produce toate efectele, iar producătorii de ţigarete vor fi nevoiţi să retragă de pe piaţă toate pachetele neconforme care nu au fost comercializate. Este foarte dificil de estimat în avans cantitatea stocurilor rămase pentru toţi producătorii de pe piaţă.

Reporter: Ce consecinţe a avut asupra pieţei întârzierea transpunerii Directivei Tutunului şi care sunt părţile bune ale noilor reglementări?

Gemma Webb: Încă de la începutul anului 2016, am demarat dialogul cu autorităţile pentru adoptarea noilor reglementări europene şi am susţinut ca prioritară transpunerea clară şi rapidă a Directivei Europene a Tutunului. Întârzierea a perturbat piaţa legală cu produse din tutun şi a condus la o creştere a contrabandei cu ţigarete în a doua jumătate a anului, astfel că, anul trecut traficul ilicit a atins un nivel record pentru ultimii cinci ani. Din păcate, nici în prezent legislaţia nu este completă, având în vedere că în cuprinsul Legii de transpunere a Directivei sunt prevăzute o serie de Ordine ale Ministrului Sănătăţii, care ar trebui să preia anumite prevederi ale actelor de implementare ale Directivei. Aceste Ordine nu au fost emise nici până acum, deşi termenele sunt demult depăşite.

Referitor la ceea ce aduce bun noua lege, este vorba despre conformarea României la prevederile UE. BAT respectă toate deciziile de aliniere la normele europene.

Reporter: Tot anul trecut a fost aprobată şi Legea antifumat. Care au fost efectele adoptării acestei legi?

Gemma Webb: British American Tobacco nu induce niciodată în eroare privind riscurile fumatului. De aceea, am decis să rămânem în afara discuţiilor generate de Legea antifumat. Vom căuta întotdeauna, împreună cu autorităţile competente, să găsim cele mai potrivite măsuri atât pentru consumatorii noştri, cât şi pentru protejarea nefumătorilor. În ceea ce priveşte efectele asupra companiei şi industriei, este prematur să ne pronunţăm, întruât este nevoie de un ciclu de cel puţin un an pentru a avea date comparative concludente. Aşa cum am semnalat şi la demararea discuţiilor pe tema adoptării Directivei Europene pe Tutun, prioritatea British American Tobacco este dialogul constant şi strânsa colaborare cu autorităţile, astfel încât legislaţia să nu pună în pericol buna funcţionare a pieţei legale şi să încurajeze, astfel, contrabanda.

În acest context, British American Tobavco reiterează susţinerea faţă de măsurile destinate protejării nefumătorilor de efectele fumatului pasiv în spaţiile publice închise.

Reporter: Având în vedere tot acest tablou, investiţi în dezvoltarea unei fabrici de produse alternative?

Gemma Webb: În următorii ani ne propunem ca British American Tobacco România să transforme această ţară într-un lider mondial al produselor de nouă generaţie. Produsul nostru, iFuse, conţine cu 95% mai puţine substanţe dăunătoare decât o ţigară normală, având potenţialul de a fi semnificativ mai puţin riscant pentru sănătate. Am lansat iFuse în România în 2015, ca un hibrid rezultat din interacţiunea a două lumi - cea a ţigărilor tradiţionale şi cea a produselor electronice.

Din primăvara lui 2017 vom muta producţia de Neopods, capsulele glo Ifuse, la fabrica din Ploieşti, satisfăcând, astfel, cererea în creştere pentru aceste produse de ultimă generaţie. Aşadar, România nu doar primeşte inovaţii, ci începe să le şi producă.

Credem că România este şi ar trebui să fie un lider al inovaţiei, alături de alte ţări în care am lansat produse de nouă generaţie: Marea Britanie, unde am lansat Vype, Italia, unde am introdus Vype Pebble, şi Japonia, unde am lansat, recent, glo. În ultimii 5 ani, British American Tobacco a alocat peste 1 miliard de euro pentru cercetarea şi dezvoltarea produselor de nouă generaţie.

România este una dintre cele 12 ţări în care British American Tobacco a lansat produse de nouă generaţie, alături de Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia şi Japonia. La nivel global, exceptând Statele Unite, British American Tobacco (BAT) a devenit cel mai mare producător pe segmentul de piaţă al produselor pentru vapat. Până la finalul lui 2017, compania planifică să lanseze astfel de produse pe alte 8 pieţe.

Reporter: Care va fi investiţia aferentă relocării fabricii de produse alternative la noi?

Gemma Webb: Pentru această investiţie, precum şi pentru extinderea capacităţilor de producţie a fabricii, British American Tobacco va investi, în acest an, circa 21 de milioane de euro, la Ploieşti. Acestea se adaugă celor 250 milioane de euro investite până acum în unitatea de producţie din judeţul Prahova.

Reporter: Cum a evoluat piaţa tutunului în ultimul an?

Gemma Webb: Piata legală a tutunului a fost afectată negativ de creşterea traficul ilicit cu tigarete în a doua jumătate a anului 2016. Nivelul de 16,8% al pieţei negre a însemnat pierderi atât pentru industrie, cât şi pentru stat, sumele totale neîncasate la buget fiind de circa 3 miliarde lei.

Rezultatele din aprilie ale studiului Novel sunt îmbucurătoare: piaţa neagră a ţigaretelor se apropie de nivelul de 15%, în scădere continuă faţă de sfârşitul lui 2016, când era cu aproape două procente mai mare.

Cu toate acestea, România rămâne una dintre ţările cele mai afectate de comerţul ilicit cu ţigarete din Uniunea Europeană, a doua din Europa de Est, dupa Polonia. În 2016, traficul ilicit de ţigări a prejudiciat statul român cu circa 3 miliarde lei, adică aproximativ 250 de milioane de lei în fiecare lună. Pentru fiecare procent adăugat pieţei ilegale de tutun, bugetul de stat pierde anual încă 180 de milioane de lei. Între 2011 şi 2016, piaţa neagră a crescut cu 27%.

Tocmai de aceea, British American Tobacco România a lansat în premieră naţională harta în timp real a capturilor de ţigări din România, cu scopul de a reda amploarea fenomenului şi a semnala eforturile intense ale autorităţilor pentru combaterea acestui fenomen infracţional. Traficul de ţigări afectează toate regiunile României şi este cel mai important ca volum din totalul bunurilor de contrabandă de pe teritoriul ţării. Cele 3 miliarde lei neîncasate de statul român în 2016 ar fi putut fi folosite, de exemplu, pentru construirea a 111 km de autostradă sau pentru a cumpăra 12 avioane F-16. Alte exemple pot fi gasite pe site-ul campaniei noastre, www.stopcontrabanda.ro

Reporter: Care sunt estimările pentru anul în curs?

Gemma Webb: Incertitudinea legislativă are întotdeauna potenţialul să genereze un climat favorabil pentru contrabandişti. Avem încrederea că reducerea traficului ilicit de ţigări reprezintă o prioritate pentru autorităţi. Din declaraţiile publice ale reprezentanţilor Guvernului României reiese că acestea au în vedere măsuri realiste şi sustenabile pentru aducerea traficului la media europeană de 10%.

Reporter: Cum contribuie BAT la reducerea pieţei negre de tutun?

Gemma Webb: Avem protocoale de colaborare cu autorităţile din România pentru a lupta împreună cu traficul ilicit cu ţigarete. Prin toate acţiunile noastre comune, ne dorim să contribuim la reducerea traficului ilicit cu ţigarete la media europeană de 10%.

Campania "Stop contrabanda!" reprezintă o continuare a colaborării dintre British American Tobacco România şi autorităţile care luptă împotriva traficului ilicit de ţigări. Cel mai notabil rezultat al colaborării dintre industrie şi autorităţi este reducerea contrabandei de la 36,3%, nivelul înregistrat la începutul anului 2010, la circa 16% în 2016. La nivel european, British American Tobacco a semnat un angajament prin care susţine cu 200 de milioane de dolari acţiunile Uniunii Europene de luptă cu traficul ilicit de ţigarete, în perioada 2010 - 2030. Până în prezent, compania a făcut plăţi de 47 de milioane de euro.

Reporter: Cum a evoluat activitatea British American Tobacco România?

Gemma Webb: În ultimii trei ani, aproape ne-am dublat numărul de angajaţi, de la 1.200 în 2013 la circa 2.000 în prezent. În toamna anului trecut, am demarat o investiţie de 100 de milioane de euro în fabrica de la Ploieşti. Această investiţie va conduce încă din 2017 la crearea a 100 de noi locuri de muncă şi la creşterea capacităţii de producţie cu 25%, fabrica devenind a doua cea mai mare a grupului din Europa.

Reporter: Cât din producţia realizată la noi exportaţi şi unde?

Gemma Webb: British American Tobacco România este unul dintre principalii exportatori din ţara noastră, tinând cont că peste 50% din producţia locală este exportată către 35 de alte ţări, printre care Japonia, Brazilia, Rusia, Marea Britanie, Danemarca şi Italia.

Acest procent va creşte în 2017 la peste 55%, ca urmare a dezvoltării capacităţii de producţie a unităţii din Ploieşti.

Reporter: Ce cifră de afaceri aţi avut anul trecut?

Gemma Webb: Nu putem face încă publice cifrele pentru 2016, dar suntem încrezători că planurile noastre pentru următorii ani ne vor permite să ne consolidam poziţia de lider pe piaţa cu produse din tutun din România.

Referitor la aportul nostru la bugetul de stat pentru perioada următoare, putem estima, pornind de la contribuţia anuală curentă de circa 1,6 miliarde euro, că în următorii cinci ani vom contribui la bugetul României cu peste 8 miliarde euro sub formă de accize, TVA şi alte taxe.

Reporter: Ce produse aţi lansat în ultima vreme?

Gemma Webb: În ultimii cinci ani, British American Tobacco a alocat peste 1 miliard de euro pentru cercetarea şi dezvoltarea produselor de nouă generaţie, iar începand cu 2015 am lansat pe piaţa din România iFuse, un produs de nouă generaţie care nu emite fum, miros şi nu lasă scrum şi care conţine cu 95% mai puţine substanţe dăunătoare decât o ţigară obişnuită.

Reporter: Ce cotă de piaţă aveti?

Gemma Webb: BAT este liderul pieţei de tutun din România, cu o cotă de piaţă de circa 55%.

Reporter: Care este portofoliul de produse pe care le veţi comecializa pe piaţa noastră, din 20 mai?

Gemma Webb: Din portofoliul nostru vor face parte aceleaşi mărci ca şi până acum, dintre care amintim Kent, Pall Mall, Vogue si Dunhill, precum şi produsul nostru de nouă generaţie, iFuse.

Reporter: Mulţumesc!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb