Tăriceanu: Retrocedarea Castelului Bran a fost o măsură corectă şi justă

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 15 iunie 2007

Retrocedarea Castelului Bran a fost o măsură corectă şi justă, având în vedere faptul că în Constituţia României se garantează dreptul la proprietate, iar Guvernul nu a făcut altceva decât să pună în aplicare o decizie a Justiţiei. Şeful Executivului a subliniat că moştenitorii Castelului Bran şi-au câştigat în Justiţie dreptul de a li se retroceda acest castel, iar decizia retrocedării nu s-a luat în mod arbitrar de către Guvern.

"Toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii, iar măsura retrocedării a fost corectă şi justă", a declarat primul-ministru. Acesta a subliniat că, în 2003, după o lungă perioadă de dezbateri, Constituţia a putut fi modificată, astfel încât să garanteze proprietatea, iar după această etapă trebuie ca în România să se treacă de la vorbe la fapte.

"În privinţa proprietăţilor confiscate de comunişti, eu, ca prim-ministru, nu am nicio tresărire când vine vorba de retrocedarea lor", a declarat premierul Tăriceanu.

Primul-ministru a subliniat, totodată, că, asemenea Castelului Peleş, şi în cazul Castelului Bran statul român are drept de preemţiune la cumpărarea acestuia, dacă moştenitorii doresc să-l vândă. Preşedintele subcomisiei parlamentare de anchetă privind legalitatea retrocedării castelului Bran, deputatul PD Dumitru Puchianu, a afirmat, marţi, 12 iunie, că actele prin care s-a făcut retrocedarea sunt "total lovite de nulitate", deoarece procedurile nu au fost respectate.

"Noi vom înainta raportul plenului Camerei, se va lua o hotărâre, iar Parlamentul va putea sesiza Guvernul, ÎCCJ, Parchetul de pe lângă ÎCCJ şi alte instituţii abilitate", a spus Puchianu.

Plenul Camerei urmează să se pronunţe săptămâna viitoare în privinţa raportului subcomisiei.

Documentul de retrocedare a castelului Bran a fost semnat pe 26 mai 2006, odată cu un acord de menţinere în circuitul public a Muzeului Bran timp de trei ani. La 13 octombrie 2005, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), Ingrid Zaarour, anunţa restituirea Castelului Bran proprietarilor de drept.

Castelul Bran a fost lăsat drept moştenire, împreună cu întreg domeniul, în 1938, de Regina Maria, prin testament, fiicei sale, Principesa Ileana. Aceasta îl va deţine până în 1948, când Castelul Bran intră în proprietatea statului român, fiind pentru o perioadă abandonat şi devastat.

Moştenitorii principesei care au revendicat acest castel sunt Dominic Habsburg-Lothringen, Maria-Magdalena Holzhausen şi Elisabeth Sandhofer. Cei trei locuiesc în SUA (Dominic) şi în Austria (Maria-Magdalena si Elisabeth), în România fiind reprezentaţi de firma de avocatura Rubin-Meyer Doru & Trandafir.

Domeniul este format din: Castelul Bran, Casa de ceai "Regina Maria", Casa "Principesa Ileana", casa administratorului, Tabernaholul "Inima Reginei Maria" şi terenul aferent de 7.556,4 de metri pătraţi, parcul castelului de 28.387 de metri pătraţi, cele două lacuri din parcul castelului, de 1.163 de metri pătraţi şi, respectiv, 263 de metri pătraţi şi drumul de acces de 1.650 de metri pătraţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb