Dante Stein a fost ales, ieri, preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA) al companiei Tarom, iar Manuel Donescu vicepreşedinte al CA, se arată într-un comunicat remis redacţiei.
În plus, membrii Consiliului au stabilit primele comitete de lucru şi anume: Comitetul de Guvernanţă Corporativă, Nominalizare şi Remunerare şi Comitetul de Audit.
"Apreciez faptul că TAROM, fiind o companie majoritar detinuta de stat, prezintă un interes ridicat pentru public, dar mi-aş dori ca de acum încolo să fie purtate mai puţine dezbateri în presă şi să ne concentrăm, în schimb, asupra rezolvării problemelor companiei. TAROM are o poziţie strategică, de ambasador al României. Vrem să o relansăm ca să poată ocupa astfel locul pe care îl merită", a declarat Dante Stein, preşedintele Consiliului de Administraţie.
Totodată, în cadrul şedintei s-a decis invalidarea reducerii contractuale a duratei mandatului directorului executiv, Christian Heinzmann, de la 4 ani la 1 an ca fiind contrară prevederilor statutare şi s-au discutat aspecte aferente demarării procesului de evaluare a acestuia, conform celor dispuse de AGA, potrivit sursei citate.
Noul Consiliu de Administraţie numit de Ministerul Transporturilor este alcătuit din Dante Stein - consilier al primului ministru, Manuel Donescu - secretar de stat în Ministerul Trasporturilor, Florin Luca - consultant strategie bancară, Bogdan Speteanu - directorul general al BCR Leasing şi Răzvan Filipescu - preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism.