Poliţiştii din Vrancea şi Galaţi au reţinut trei bărbaţi din Tecuci care au înşelat cinci persoane prin metoda "Covid 19", scrie News.
Conform IPJ Vrancea, în perioada ianuarie-februarie 2020, folosind metoda "Covid" 19, trei tineri din Tecuci, judeţul Galaţi, ar fi indus în eroare cinci persoane din judeţul Vrancea. Unul dintre bărbaţi, în vârstă de 39 de ani, ar fi apelat în mod aleatoriu mai multe numere de telefonie fixă şi s-ar fi prezentat a fi iniţial fiu al victimei, ce s-ar fi aflat internat în spital, infectat cu Covid 19, apoi, prin schimbarea timbrului vocal se recomanda a fi medic şi pretindea victimelor diferite sume de bani pentru achiziţionarea unor aparate medicale.
Sumele erau ridicate în mod direct de la domiciliul acestora de către un bărbat de 29 de ani, care s-ar fi deplasat cu un autoturism condus de al treilea bărbat, de 21 de de ani.
Cei trei au fost reţinuţi la finalul unor percheziţii efectuate în Tecuci, unde locuiesc, descinder în urma cărora au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri folosite la comiterea infracţiunilor. Ei sunt acuzaţi de înşelăciune în formă continuată şi complicitate la înşelăciune în formă continuată.
Vineri, bărbaţii din Tecuci vor fi prezentaţi Judecătoriei Focşani cu propunere de arestare preventivă.
Totodată, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi recuperării prejudiciului cauzat.