Teodor Meleşcanu, directorul Serviciului de Informaţii Externe (SIE), a declarat, ieri, la un post de televiziune, că instituţia pe care o conduce nu se implică în campania electorală, dar domnia sa doreşte să revină în politică după ce îi expiră mandatul, neexcluzând posibilitatea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale.
Şeful SIE a spus: "Îmi place (actuala funcţie - n.r.), mi se potriveşte şi aş dori să o exercit în continuare, dar sunt conştient că se va termina la un moment dat sau altul, dar asta nu înseamnă că viaţa mea s-a terminat. Percep poziţia de director al SIE ca o paranteză în cariera politică, o paranteză deschisă, care oricând îmi va da posibilitatea să revin".
"Mă gândeam că ar fi mare păcat să nu pot fructifica toate informaţiile pe care le-am obţinut în această perioadă. (...) Îmi doresc să pot veni în fiecare seară la televiziune şi să fac comentarii, să-mi exprim opiniile", a adăugat Meleşcanu.
Cât despre o posibilă candidatură la scrutinul din acest an, directorul suţine că nu a discutat cu nimeni "asemenea chestiuni", precizând: "Din punctul meu de vedere, sunt disponibil, în cazul în care va exista un interes".
Meleşcanu a negat implicarea SIE în alegerile din 2012, spunând că a fost vorba despre acuzaţii "din afară, fără să existe un argument".
Astfel, domnia sa a explicat: "SIE e considerat de foarte multă lume ca un fel de briceag eleveţian cu care poţi să rezolvi orice. Un instrument mic, un cuţit, cu care poţi să schimbi şuruburi, să repari o motocicletă, o maşină. Din păcate, în momentul în care ai o asemenea imagine, este foarte greu pentru politicieni, pentru publicul larg, să nu creadă că tu nu poţi să faci şi alte lucruri, inclusiv în materie politică".
Teodor Meleşcanu a adăugat că şeful Serviciului este singurul numit politic în această instituţie, în timp ce toţi ceilalţi salariaţi sunt numiţi strict pe criterii de competenţă. Acest lucru îi face pe toţi angajaţii SIE "să fie conştienţi că singura apărare pentru ei este apărarea legii. În al doilea rând, nu au niciun fel de motivaţie să ajute pe unii împotriva altora, pentru că ei nu fac politică", a afirmat Teodor Meleşcanu.
Domnia sa a subliniat că, la promovare, criteriile sunt foarte stricte, pe bază de punctaj, astfel încât nimeni nu poate avansa pe baza sprijinului politic, directorul fiind singurul care ţine legătura cu politicienii, "mai ales în perioadele electorale sau de mai mare tensiune".
"Nu consider că trebuie să dăm unora informaţii despre alţii. Dacă sunt necesare în activităţile decidenţilor, se transmit tuturor, fără favoritisme sau discriminare", a mai spus Meleşcanu.