Theresa May, noul prim-ministru al Marii Britanii

S.A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 13 iulie 2016

Theresa May (Sursa foto: Facebook)

Theresa May (Sursa foto: Facebook)

Actualizare 21:51 Theresa May: "Odată cu Brexitul, Marea Britanie va trece prin schimbări profunde"

Theresa May, noul premier britanic, a afirmat astăzi că Marea Britanie va cunoaşte "schimbări profunde" în urma referendumului la care s-a decis ieşirea din Uniunea Europeană, dar a promis că va menţine unitatea Regatului şi se va preocupa în mod special de combaterea inegalităţilor sociale, potrivit agenţiilor internaţionale de presă.

"Odată ce părăsim Uniunea Europeană, ne vom construi un nou rol pozitiv în lume şi vom face din Marea Britanie o ţară ce are grijă nu doar de cei privilegiaţi, ci de fiecare dintre noi", a declarat Theresa May, la sosirea la reşedinţa din Downing Street 10.

Premierul britanic a precizat că ţara sa este pregătită pentru provocările generate de procesul separării de blocul comunitar şi s-a declarat încrezătoare că, în final, "rezultatul acestui proces va fi pozitiv".

Cât despre activarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, prin care se declanşează formal procesul retragerii din blocul comunitar, Theresa May a reafirmat că nu intenţionează să întreprindă acest demers înainte de sfârşitul anului, în ciuda presiunilor venite din partea unor oficiali europeni ca guvernul de la Londra să facă acest pas cât mai repede.

May a accentuat că este o "unionistă" şi a subliniat cât de important va fi ca naţiunile ce alcătuiesc Regatul Unit (Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord) să rămână împreună.

(S.A.)

-----------

Actualizare 20:05 Theresa May a primit sarcina formării Guvernului britanic

Theresa May a primit, astăzi, sarcina formării Guvernului britanic, după acceptarea demisiei premierului David Cameron de către Regina Elizabeth, relatează Sky News.

"Onorabilul deputat David Cameron a avut o audienţă la regina Elizabeth şi şi-a depus demisia din funcţia de prim-ministru şi prim-lord al Trezoreriei; regina Elizabeth a acceptat demisia", a comunicat Palatul regal britanic.

Theresa May s-a întâlnit separat cu regina Elizabeth şi a primit în mod oficial sarcina formării noului guvern britanic, preluând deja atribuţiile de prim-ministru.

(G.F.)

--------

Actualizare 19:40 David Cameron: "Nu a fost un parcurs uşor şi nu toate deciziile luate au fost corecte"

David Cameron a declarat astăzi, în ultimul discurs în calitatea de prim-ministru, că în timpul mandatului său nu a avut un parcurs uşor şi că nu toate deciziile au fost corecte, dar că economia Marii Britanii este mult mai puternică.

"Nu a fost un parcurs uşor şi, evident, nu toate deciziile luate au fost corecte; dar Marea Britanie este mult mai puternică, economia noastră este mult mai puternică. "Vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut atât de mult în aceşti ani de mandat", a declarat David Cameron, la reşedinţa din Downing Street 10.

"Ies pentru ultima dată din acest birou; singura mea dorinţă este să avem în continuare succes în această ţară măreaţă pe care o iubesc foarte mult", a subliniat Cameron înainte de a merge la Palatul Buckingham pentru a-i prezenta demisia reginei Elizabeth a II-a.

(G.F.)

------

Actualizare 18:35 Premierul scoţian: "Sintagma Brexit înseamnă Brexit nu se aplică în cazul Scoţiei"

Premierul scoţian Nicola Sturgeon a contestat afirmaţiile viitorului prim-ministru al Marii Britanii, Theresa May, legate de presupunerea că noul guvern trebuie să se pregătească să părăsească Uniunea Europeană, scrie Bloomberg.

Sturgeon a spus în Londra că doreşte să iniţieze o serie de discuţii cu noul premier britanic în următoarele zile şi că doreşte să reprezinte interesele Scoţiei. Deşi Marea Britanie în ansamblu a votat să părăsească Uniunea Europeană, fiecare district din Scoţia a votat rămânerea în blocul comunitar.

"Sintagma Brexit înseamnă Brexit nu se aplică în cazul Scoţiei, pentru că ţara noastră a votat diferit în acest referendum", a spus Sturgeon. "Ca premier, la fel cum Theresa May are un mandat, şi eu am o obligaţie să respect voinţa poporului scoţian şi să găsesc o cale să păstrez Scoţia în UE", a adăugat ea.

(G.F.)

------

Actualizare 18:15 Cameron susţine ca cetăţenii statelor UE să poată rămâne în Marea Britanie

Guvernul de la Londra depune eforturi substanţiale pentru ca cetăţenii statelor Uniunii Europene să poată rămâne în Marea Britanie şi după ce aceasta va părăsi blocul comunitar, însă asigurarea acestui drept depinde de caracterul său reciproc pentru britanicii aflaţi în celelalte ţări ale UE, a declarat, astăzi, premierul David Cameron, transmite Reuters.

Întrebat de un parlamentar dacă cetăţenilor UE aflaţi pe teritoriul britanic li se vor anula permisele de şedere ori dacă vor fi expulzaţi după ieşirea Marii Britanii din UE, Cameron a răspuns că este exclus ca acest lucru să se întâmple.

"Depunem eforturi să facem ceea de dorim, adică să garantăm cetăţenilor UE că li se vor respecta drepturile, tuturor celor care au venit în această ţară", a spus Cameron.

"Singura circumstanţă în care cred că un viitor guvern ar încerca să elimine această garanţie ar fi dacă cetăţenilor britanici din alte ţări europene nu li s-ar respecta drepturile. Deci cred că este important să avem reciprocitate", a adăugat el.

(G.F.)

------

Cameron i-a cerut succesoarei sale, Theresa May, să rămână aproape de UE

David Cameron, premierul demisionar al Marii Britanii, i-a cerut astăzi succesoarei sale, Theresa May, să poziţioneze Regatul Unit cât mai aproape de Uniunea Europeană, informează Reuters.

"Sfatul pe care-l dau succesoarei mele, care este o negociatoare strălucită, este că trebuie să încercăm să stăm cât mai aproape de Uniunea Europeană, pentru a păstra beneficiile legate de comerţ, cooperare şi securitate", a declarat Cameron în timpul ultimei sesiuni de întrebări şi răspunsuri la care a participat în parlamentul britanic în calitate de premier.

"Canalul Mânecii nu se va lărgi odată ce părăsim Uniunea Europeană şi aceasta este relaţia pe care trebuie să o urmărim. O astfel de relaţie ar fi bună atât pentru Marea Britanie, cât şi pentru Scoţia", a precizat Cameron.

El a răspuns astfel unei întrebări legate de Scoţia, unde la referendumul din 23 iunie majoritatea electoratului a votat pentru rămânerea în UE.

Cameron va preda astăzi atribuţiile de premier actualului ministru de interne, Theresa May, după votul în favoarea Brexitului dat de britanici, în 23 iunie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb