Thomson Reuters achiziţionează Casetext, un startup de servicii AI în domeniul juridic, pentru 650 de milioane de dolari

A.C.
Companii / 28 iunie 2023

Thomson Reuters achiziţionează Casetext, un startup de servicii AI în domeniul juridic, pentru 650 de milioane de dolari

Thomson Reuters a încheiat un acord pentru cumpărarea Casetext, o companie startup din domeniul juridic care deţine un asistent de inteligenţă artificială pentru profesioniştii în drept, într-o tranzacţie de 650 de milioane de dolari, în numerar, transmite Reuters.

Directorul financiar al Thomson Reuters, Michael Eastwood, a declarat luna trecută că compania plănuieşte să cheltuie aproximativ 100 de milioane de dolari pe an pentru a investi în inteligenţa artificială (AI), buget care va fi separat de bugetul pentru fuziuni şi achiziţii al companiei de ştiri şi informaţii, de aproximativ 10 miliarde de dolari, de acum până în 2025.

Unul dintre produsele cheie ale Casetext este CoCounsel, un asistent juridic AI lansat în 2023 şi alimentat de GPT-4, care oferă revizuire a documentelor, memorii de cercetare juridică, pregătirea depoziţiilor şi analiza contractului, în câteva minute, a spus Thomson Reuters într-un comunicat.

Casetext a primit acces timpuriu la modelul de limbaj mare GPT-4 al OpenAI, acesta îi permite să dezvolte soluţii cu noua tehnologie şi să perfecţioneze cazurile de utilizare pentru profesioniştii din domeniul juridic, a adăugat acesta.

Casetext, cu sediul în California, are 104 angajaţi, iar clienţii săi includ peste 10.000 de firme de avocatură şi departamente juridice corporative.

Achiziţia Casetext este un alt pas către aducerea de soluţii generative de inteligenţă artificială clienţilor, a declarat Steve Hasker, preşedinte şi CEO al Thomson Reuters.

 AI generativă este un tip de inteligenţă artificială care generează conţinut sau date noi,k ca răspuns la o solicitare sau o întrebare a unui utilizator. Acordul este aşteptat să se încheie în a doua jumătate a anului 2023, sub rezerva aprobărilor de reglementare specificate şi a condiţiilor obişnuite de finalizare.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb