Timpurile pandemiei

Există mai multe timpuri care se intersectează în viaţa de zi cu zi şi care structurează universul nostru cunoscut, dar care capătă un sens aparte în vreme de pandemie. Dacă privim în istorie, atât cât putem desluşi ceva coerent din interpretarea datelor mai mult sau mai puţin subiective care ne-au parvenit, vedem că această pandemie nu este cu nimic diferită de altele care au traversat istoria. Poate doar impactul zvonului amplificat de internet şi de reţelele sociale să facă diferenţa. Între toate aceste timpuri trăite consecutiv relaţia este tensionată. Unele timpuri nu sunt compatibile cu altele. Există un timp individual şi unul social, un timp politic şi unul ştiinţific, un timp al economiei şi altul al subzistenţei, un timp al industriei şi altul al ecologiei etc. Iar acum, mai presus de toate, există timpul fricii.

Dar timpul este prin natura sa - în măsura în care acceptăm că timpul ar avea o natură intrinsecă - un subiect controversat. Căci dincolo de măsurarea sa aparent faptică, diferenţa dintre timpul trăit şi timpul obiectiv (durata) poate fi înţeleasă fie prin timpul subiectiv al conştiinţei (reprezentările, gânduri şi sentimente), fie prin tehnică (timpul sacadat al ceasurilor). Fizica lui Newton, cu teoria timpului liniar, influenţează încă modul nostru de percepţie al timpului, ca un moment între trecut şi viitor, în vreme ce pentru fizica cuantică timpul este imaginar, nu în sensul că ar fi ireal sau fabricat, ci că este esenţialmente diferit de tipul de timp în care trăim.

În astfel de momente, precum carantina generalizată în care trăim de câteva săptămâni şi vom mai trăi poate încă altele, timpul nostru este doar subiectiv, reprezentând o continuă experienţă psihologică. Pentru că timpul ne apare ca un fapt al conştiinţei, el se manifestă prin temporalitate, altfel spus caracterul ireversibil al timpului. În acest sens, timpul trece, iar prezentul este atât memoria a ceea ce a fost, cât şi anticiparea a ceea ce va fi.

Or, aflaţi mai degrabă la mijlocul perioadei de carantină, la nivel social trăim în timpul fricii. Timpul politicii a limitat aria panicii, reducând-o la frica individualizată, trăită în familie. Şi asta pentru că în absenţa unei susţineri publice pentru timpul ştiinţei, frica domină. Or, frica are ca pandant social panica ce vine, nu doar dintr-un instinct de apărare, ci şi o necunoaştere sistematică sau, cel mai adesea, dintr-o cunoaştere eronată.

De aceea, reconstrucţia spaţiului social, altfel decât prin revenirea la domnia panicii pe care a acoperit-o iluzoriu starea de urgenţă, presupune privilegierea timpului ştiinţei. Neîncrederea în ştiinţă, construită cu migală de ignoranţi sau fanatici religioşi, a creat o adevărată problemă de siguranţă naţională. Chiar dacă boala în sine nu poate omorî decât o mică parte dintre oameni, frica şi necunoaşterea îi lărgesc spaţiul de acţiune. În fiecare an pe glob mor un milion de oameni din accidente de maşină, dar acest fapt nu produce frică şi cu atât mai puţin panică. Ca să nu mai vorbim de cei ce se îmbolnăvesc şi mor din cauza poluării. Toate acestea par doar simple informaţii statistice. Dacă covid-19 ar produce un asemenea număr de victime, totul ar fi privit ca un dezastru. Deja este prezentat astfel, iar cifrele sunt încă mici. În acest context, absenţa informării ştiinţifice este, ca de fiecare dată în trecut, suplinită prin explozia exponenţială a zvonurilor. Iar timpul zvonului este un substitut al timpului panicii care supravieţuieşte dincolo de limitările carantinei.

Aici ar trebui să intervină timpul politicii. Deşi de cele mai multe ori între timpul ştiinţei şi cel al politicii relaţia este dificilă, politica nu poate face abstracţie de ştiinţă în vreme de coronavirus. Situaţia politicii este complicată de faptul că trăieşte sub semnul imediatului şi sub presiunea permanentă a opiniei publice. Iar opinia publică - mai ales acum, când este captivă fizic, nu doar intelectual - este dependentă de timpul presei şi cel al zvonului, care, nu de puţine ori, se intercalează. Neîncrederea sistematică în autorităţi devine acum cel mai important handicap al unei politici eficiente de combatere a epidemiei. Dacă iniţial autorităţile, aici sau aiurea, au fost tentate să minimizeze epidemia, acum politica lor voluntaristă se loveşte de bariere ideologice care nu dispar. Căci timpul ideologiei se amplifică de asemenea, şi pe această fundaţie se construiesc ştirile contrafăcute care produc şi reproduc frica.

Şi nu putem neglija aici nici influenţa timpului geografic care, deşi are aparenţa unui timp obiectiv, traduce, de fapt, modul subiectiv în care timpul individual (timpul fiecăruia dintre noi) se întretaie cu un timp local (parohial, de tipul celui care există în satele romaneşti care se văd protejate de marginalitate), cu un altul naţional (de exemplu, timpul informaţiilor cotidiene privind extinderea epidemiei), cu cel european (timpul politicilor mai mult sau mai puţin coordonate) şi în fine cu timpul global.

Timpul bolii este un timp real, care constă în fapte. Dar faptele, care sunt multiplicate şi prezentate brut, nu spun nimic în sine şi de aceea produc frică. Faptele trebuie explicate, iar explicaţiile ştiinţifice, bazate pe legi obiective şi teorii confirmate, sunt cele mai bune arme împotriva fricilor. În privinţa explicaţiilor ştiinţifice, modelul SIR (Susceptibili, Infectaţi Recuperaţi - un model matematic simplu care explică epidemia prin trecerea oamenilor din faza de susceptibili de a se îmbolnăvi la cea de infectaţi şi apoi recuperaţi) explică unde ne aflăm. Modelul matematic al epidemiei de mai sus descrie trei curbe de tipul curbei lui Gauss care explică cum se trece de la susceptibili la infectaţi şi recuperaţi. Astfel, datele venite din Italia şi Spania, ţările europene cel mai afectate de Covid-19 şi cu cel mai mare număr de români prezenţi, arată că punctul culminat al epidemiei cu coronavirus pare a fi fost atins, dar scăderea efectivă a numărului de cazuri va începe abia în aprilie.

Pentru a înţelege aceasta este suficient să urmărim datele oferite în timp real de Centrul pentru Ştiinţa şi Ingineria Sistemelor de la Johns Hopkins University din Baltimore (Center for Systems Science and Engineering - JHU CSSE cu cele două site-uri care oferă acces la date https://coronavirus.jhu.edu/map.html şi https://www.worldometers.info/coronavirus/) sau Organizaţia Mondială a Sănătăţii (https://www.who.int/). Timpul ştiinţei nu este un timp la imediatului, dar este singurul care poate arăta ce se întâmplă, cum se întâmplă şi de ce se întâmplă şi, mai ales, cam cât durează. Căci curba de recuperare variază în funcţie de măsurile de aplatizare (gesturile barieră şi de distanţare socială) luate de autorităţi şi de modul în care va fi gestionată depăşirea fricii.