Ţiriac Junior a renunţat la funcţia de administrator al "HVB Ţiriac Bank"

M.S.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 29 septembrie 2006

În schimb, Ţiriac Senior va fi administrator

Acţionarii "HVB Ţiriac" vor lua notă în cadrul adunării generale programată pentru data de 18 octombrie de renunţarea domnului Ion Alexandru Ţiriac la mandatul de administrator al "HVB Ţiriac Bank". În plus, acţionarii au pe ordinea de zi alegerea domnilor Ion Ţiriac şi Johann Strobl în funcţiile de administratori ai băncii. Dan Pascariu îndeplineşte în rezent funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al "HVB Ţiriac Bank". Menţionăm că "HVB Ţiriac" şi "UniCredit România" au început în septembrie procesul de integrare, ca urmare a preluării la nivel internaţional a "Bank Austria Creditanstalt" de către "Unicredit Group". Fuziunea celor două este aşteptată să se încheie până la jumătatea anului viitor.

HVB Bank" si "Banca Ţiriac" au obţinut împreună un profit brut de peste 46 de milioane de euro (profitul net a fost de circa 40 milioane de euro), în primele opt luni ale anului. Activele celor două bănci se situau la aceeaşi dată la 2,67 miliarde de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb