Toată conducerea ONJN a fost înlocuită

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii #Gambling / 17 mai 2018

Toată conducerea ONJN a fost înlocuită

Toată conducerea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN) a fost înlocuită, ieri, de premierul Viorica Dăncilă. Numit preşedintele Oficiului în luna martie 2017, Dan Iliovici a fost schimbat din funcţie după un an şi două luni, în locul său fiind numit Marius Sebastian Ionescu, director general al Direcţiei Generale Informatizare şi Monitorizare jocuri de noroc din cadrul ONJN, potrivit informaţiilor publicate în Monitorul Oficial.

Conform surselor noastre, au fost înlocuiţi din funcţii şi vicepreşedintele Valentin Korman - cu Mihai George Rovenţa, şef serviciu în cadrul Serviciului Control Sloturi, Jocuri loto, Jocuri On-line şi Pariuri -, precum şi secretarul general Florin Preda, cu Tudor Simota, director general al Direcţiei Generale de Supraveghere şi Control.

Conducerea ONJN a fost schimbată pe motive de competenţă, consideră Sorin Constantinescu, preşedintele Asociaţiei Organizatorilor de Cazinouri din România (AOCR), care ne-a declarat: "De când a fost numită această conducere, au fost deschise în instanţă zeci de procese cu agenţii economici din piaţă, au fost suspendate abuziv zeci de licenţe - s-a ajuns chiar să fie suspendată o licenţă a unui agent economic, după care ONJN a revenit asupra deciziei fără ca societatea respectivă să facă plângere în justiţie. Cei care au condus până ieri ONJN ascultau de pseudo-experţii din piaţa jocurilor de noroc".

În replică, Dan Iliovici ne-a precizat: "Nu preşedintele suspendă licenţe, aceste hotărâri se iau în cadrul Comitetului de Supraveghere, preşedintele având doar un vot din cele nouă".

Dan Iliovici s-a arătat surprins de decizia premierului Dăncilă de a-l înlocui din funcţia de preşedinte al ONJN. Domnia sa a precizat: "A fost o experienţă extraordinară şi le mulţumesc tuturor colaboratorilor, atât colegilor din Oficiu, cât şi celor din industrie. Sper ca munca noastră să fie dusă mai departe, pentru binele pieţei jocurilor de noroc, dar mai ales al jucătorilor".

La finalul lunii februarie, ziarul BURSA scria, citând surse apropiate situaţiei, că deciziile emise de ONJN din primăvara anului trecut şi până în prezent nu sunt valabile, fiind pasibile să fie anulate în instanţă. Sursele citate ne-au precizat, la acea vreme: "S-a încercat şi în timpul fostei conduceri să fie numită o persoană pe această funcţie, în condiţii similare, adică încălcându-se legea, dar preşedintele de atunci (n.r. Odeta Nestor) nu a fost de acord. Concret, în martie 2017, Sorin Grindeanu, care era prim ministru, l-a pus pe Valentin Korman, care i-a fost şofer, în funcţia de vicepreşedinte al ONJN. Legislaţia în domeniu (Ordonanţa de urgenţă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc) spune că membrii Comitetului de conducere «trebuie să îndeplinească, la data numirii, cumulativ, următoarele condiţii: să aibă calitatea de licenţiat al unei instituţii de învăţământ superior cu durata stabilită de lege, acreditată, şi o vechime de cel puţin 10 ani în activitate pe un post pentru care sunt necesare studii superioare, în cazul preşedintelui şi vicepreşedintelui, şi de cel puţin 5 ani în activitate pe un post pentru care sunt necesare studii superioare, în cazul celorlalţi membri». Valentin Korman nu îndeplineşte condiţia de a avea o vechime de cel puţin zece ani pe un post pentru care să se ceară studii superioare. Totodată, Korman a absolvit facultatea în 2016, deci cu atât mai mult nu îndeplineşte condiţiile impuse".

Domnul Valentin Korman nu a răspuns, atunci, apelurilor noastre telefonice.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Apreciez ca ar trebui schimbati si sefii de servicii teritoriale si nu doar conducerea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb