Trădarea geniilor

Spre deosebire de ceea ce credem, în mod obişnuit, geniul nu este persoana creatoare a unei opere nemuritoare, ci fiinţa eterică ce a vizitat-o şi i-a inspirat creaţia respectivă. Ca şi cînd ar căuta o compensaţie pentru darul făcut celui atins de mîngîierea sa, geniul devine mijlocitorul unei duble trădări. Îl face pe autor să creadă că în el însuşi zac izvoarele creaţiei sale şi, prin aceasta, EL ESTE GENIUL, ceea ce-l aruncă în cazanul cu smoală încinsă al batjocurii contemporanilor. Încă şi mai pervers, geniul îl face pe autor să creadă că virtutea supremă a operei sale este aceea de omagiu adus Mai Marilor Zilei; prin aceasta, satira necruţătoare pe care o conţine i-ar viza doar pe cei dărîmaţi din scaun de actuala putere. Perspectiva timpului va arăta, însă, întotdeauna, că opera vorbeşte la fel de bine, dacă nu încă şi mai bine, despre năravurile, micimile omeneşti şi neomeneşti ale celor pe care creatorul s-a străduit atîta să-i slăvească, cu talentul său. Această dublă trădare le joacă festa nu doar celor ce, cu adevărat, sunt mîngîiaţi de aripa geniului, ci şi acelora care se împăunează cu asemenea pretenţii, pe care le convertesc apoi în osanale, încasîndu-şi cecurile de la caseria instituţiilor publice. La noi, este cazul acelei mici haite de idolatrii, arivişti şi feroce vînători de sinecuri, cunoscută din totdeauna sub denumirea de "intelectuali ai puterii". Dacă vrea cineva o ilustrare perfectă a acestei poveşti, să asculte varianta radiofonică, ori să citească cîntul al XI-lea din Levantul. De cîtă crudă ironie este capabilă soarta! Pentru că nu sunt deloc sigur pe materia juridică ce s-ar putea isca din reproducerea, în acest loc, a textului creat de Mircea Cărtărescu, am să ilustrez mica mea fabulă cu o creaţie ceva mai veche, mai precis din anul de graţie 1896, decembrie 10 (data reprezentaţiei).

"UBU REGE" de Alfred Jarry.

Acţiunea, după cum ne spune chiar autorul în programul de sală al primei reprezentaţii, se petrece: "Nicăieri - cu pomi la capul paturilor, cu zăpadă albă sub un cer albastru de tot - în aceeaşi măsură în care se petrece în Polonia, ţară destul de legendară şi de dezmembrată ca să poată fi acest Nicăieri, sau, măcar - potrivit unei verosimile etimologii franco-greceşti - un foarte îndepărtat undeva interogativ" (!!!)

Personajele:

Dom"Ubu; Madam Ubu; Căpitanul Bordură; Regele Venceslav; Regina Rozamunda; Boleslav, Ladislav, Blegoslav - feciorii lor; Generalul Lascy; Stanislav Leczinski; Ian Sobieski; Nicolai Rensky; Ţarul Alexei; Pulpană, Pajură, Vipuşcă - ţepeluşi; Conjuraţi şi Soldaţi; Popor; Mihail Fedorovici; Nobili; Magistraţi; Umbrele Strămoşilor; Consilieri; Financiari; Slugoi de la Phynanse; Ţărani; Toată armata rusă; Toată armata poloneză; Guarzi pentru Madam Ubu; Un căpitan; Ursul; Calul Phynanciar; Maşina de Descreierisit; Echipajul; Co-mandantul.

Actul al treilea, scena a II-a.

"Grefierul: Asta-i tot.

Dom" Ubu: Cum asta-i tot? A, păi atuncea, înainte marş Nobilii, şi fiindcă alminteri nu ştiu cum am să mă îmbogăţesc, o să-i execut pe toţi şi-aşa am să pun mîna pe toate averile vacante. Hai, Nobilimea scapă-n trapă. (Nobilii sunt azvîrliţi cu ghiotura prin chepeng). Grăbiţi-vă, mai repede, că acu" vreau să fac nişte legi.

Cîţiva: S-o vedem şi pe-asta.

Dom"Ubu: Mai întîi am să reformez justiţiunea, după care ne vom ocupa de finanţe.

Cîţiva magistraţi: Ne opunem la orice fel de schimbare.

Dom" Ubu: Căcart! Mai întîi, magistraţii n-au să mai capete leafă.

Magistraţii: Şi din ce-o să trăim? Sîntem săraci.

Dom"Ubu: O să căpătaţi amenzile pe care-o să le daţi şi averile condamnaţilor la moarte.

Un magistrat: Grozăvie!

Al doilea: Infamie!

Al treilea: Ticăloşie!

Al patrulea: Josnicie!

Toţi: Refuzăm să mai judecăm în atari condiţiuni.

Dom"Ubu: La trepeng, magistraţii!

Magistraţii se zbat zadarnic.

Madam Ubu: Hei, dom"Ubu, ce faci? Cine-o să mai împartă dreptatea?

Dom"Ubu: Cum cine? Eu. Ai să vezi cum o să meargă, ca pe roate.

Madam Ubu: Da, o să fie-o porcărie.

Dom"Ubu: Ia, gura, individo! Acum, domnilor, ne vom ocupa de finanţe.

Financiarii: Aici nu-i nimic de schimbat.

Dom"Ubu: Păi cum? Eu vreau să schimb totul. Mai întîi vreau să-mi rezerv jumătate din impozite.

Financiarii: Dă-i drumu, nu te jena!

Dom"Ubu: Domnilor, o să fixăm un impozit de zece la sută pe proprietate, altul pe comerciu şi industrie, al treilea pe căsătorii şi-al patrulea pe decese, de cîte cincisprezece franci fiecare.

Primul financiar: Dom"le Ubu, e o tîmpenie!

Al doilea financiar: Absurd!

Al treilea financiar: N-are nici un chichirez.

Dom"Ubu: Mă luaţi peste picior! Pe copcă, financiarii!

Financiarii sunt prăvăliţi cu hurta.

Madam Ubu: Dar bine, dom"le Ubu, ce fel de rege eşti tu, că măcelăreşti pe toată lumea?

Dom" Ubu: Aş, rahart!

Madam Ubu: Nu tu justiţie, nu tu finanţe!

Dom"Ubu: Nu-ţi fie frică, fetiţa lui tăticu, o să umblu eu însumi, personal, din sat în sat s-adun impozitele."

Nu-i de mirare că acest text, altfel benign, a fost atît de apreciat în România unde a văzut adesea lumina scenei, dar cu lampa mai mică, mai pe la teatrele din dos şi cu reprezentaţii numărate pe degetele de la o mînă!

Adevăr grăiesc vouă, că geniile ştiu lucruri pe care nici noi, nici creatorii operei de artă, nu le putem pătrunde!