Traian Băsescu susţine indemnizaţiile pentru mame

Amalia Pană
Politică / 4 aprilie 2016

Fostul preşedinte al ţării noastre afirmă că proiectul legislativ privind indemnizaţia pentru mame reprezintă o măsură bună, apreciind că este vorba de o corecţie.

"Este o măsură bună, este o corecţie. (...) Atunci când s-au tăiat salarii ţara nu avea bani. Împrumutam bani să plătim salariile şi pensiile", a spus Traian Băsescu, la România Tv.

El mai susţine că se pot găsi resurse financiare pentru indemnizaţiile mamelor: "O măsură corectă ar fi să se renunţe imediat la salariile triplate ale înalţilor demnitari români, la pensiile speciale ale parlamentarilor şi, dacă se mai uită orice ministru de Finanţe prin buget spre exemplu la rentele viagere ale academicienilor de la Academia naţională de ştiinţe ale securităţii, cea făcută de Gabi Oprea, la mai ştiu eu ce alte academii inventate se pot da banii pentru mame. Există soluţii, doar să vrem să le rezolvăm".

Traian Băsescu este de părere că trebuie să se revină la salariile de dinainte ale demnitarilor, însă a precizat că nu poate să renunţe la indemnizaţia sa pentru că îi este acordată de lege.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri proiectul de lege prin care se elimină plafonul maxim al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi prin care se stabileşte că indemnizaţia va fi acordată până când copilul împlineşte doi ani, mai adaugă Agerpres.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Decembrie 2010

    Toata tara asta a devenit o tara de mamicute si bebelusi - a spus Traian Basescu, 

    a mai precizat presedintele Romaniei, chiar si sotia sa, Maria, a stat acasa doar trei luni, dupa ce a nascut, in cazul ambilor copii. 

    Detaliul ar fi ca d-na Maria a fost casnica toata viata. 

    In ceea ce priveste economiile care se vor face la bugetul de stat prin aceasta masura, Traian Basescu a spus ca va fi voba despre 100 de milioane de lei in 2011 si de 500 de milioane de lei in 2012.

    Cu siguranta Traian Basescu nu minte. N-a mintit niciodata. :))))))))))))))))))))))))) 

    1. Iată un lucru cu care sunt de acord referitor la băsescu. Acesta ar putea argumenta că și-a schimbat punctul de vedere încă din 2015, când a văzut cum se cresc copiii.

       

      8 mar 2015: "„Acum, de când sunt bunic, am văzut şi eu cum se cresc copiii. Cât au crescut ale mele, când au început să meargă în picioruţe, să tragă de peste tot, eram plecat pe mare şi mi se mărea mie, că nu e mare lucru să stai cu două fete. Ei, acum vă pot spune că dacă aş putea, azi, aş dubla indemnizaţia pentru mame în concediul de maternitate", a afirmat Traian Băsescu. 

      Fostul preşedinte a precizat că nu a ştiut cum au crescut fetele sale, dar că acum a înţeles că "e greu să creşti copii"." 

      si cu aceasta marturisire, gata, poporul prost il poate iubi din nou

      Da, omul s-a acoperit de declaratii. Numai cand ajunge in functii de decizie rade tot.

      un parlamentar îi spune şefului statului, în legătură cu pensia socială minim garantată: "În 2009 mi-aţi spus că ar fi fost bine ca ea să fi fost de 500 de lei".

      "Eram sub influenţa băuturilor alcoolice", îi răspunde Traian Băsescu 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb