Transeastern Power Trust a finalizat preluarea a două parcuri solare în România

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 29 iulie 2015

Transeastern Power Trust a finalizat preluarea a două parcuri solare în România, de la RG Renovatio Group, pentru aproximativ 9 milioane de euro.

Preţul (cu excluderea datoriilor asumate), are o componentă în numerar de 4,17 milioane de euro şi una de 6,812 milioane de unităţi ale trustului (Trust Units), la valoarea de 1 dolar canadian, se arată într-un comunicat al Transeastern, citat de Mediafax.

În vederea achiziţiei, Transeastern Power Trust şi-a asigurat o finanţare de 5 milioane de dolari de la Sprott Resource Lending Partnership.

Parcurile solare sunt operaţionale de peste doi ani şi au capacitate totală de peste 16 kWp (1 kilowatt peak reprezintă energia nominală obţinută de un modul solar, n.r.).

"Achiziţia celor două proiecte a transformat trustul. Am crescut de peste două ori capacitatea instalată de producţie de energie. Anticipăm că aproximativ jumătate din energia generată va fi solară. Diversificarea reduce expunerea pe energia hidrologică şi riscurile întregii operaţiuni", a declarat directorul general al Transeastern, Colter Eadie.

Transeastern Power Trust, prin intermediul subsidiarelor din Canada, Olanda şi România, a fost format pentru achiziţii de active în domeniul energiei regenerabile în România, alte state europene şi din afara Europei, care să asigure un flux de numerar constant şi rentabilitatea investiţiilor.

În iunie 2014, Transeastern a cumpărat în România 11 mici hidrocentrale, cu o capacitate instalată de 5,1 MW, din cadrul proiectelor Rott, Zagra şi Suha, unul dintre vânzători fiind Romenergo, contractor general în domeniul energiei. Unul dintre membrii board-ului Transeastern Power Trust este Petru Lificiu, fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei.

RG Renovatio Group a fost înfiinţat în 2005 şi desfăşoară operaţiuni în domeniul energiei regenerabile, deţinând active de energie eoliană cu o capacitate de aproape 350 de MW şi parcuri fotovoltaice cu o capacitate de circa 20 MW, la Singureni (Giurgiu), Scorniceşti (Olt), Corabia (Olt) şi Izvoru (Giurgiu).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb