"TRANSELECTRICA":  Luni s-a înregistrat un nivel-record al ultimilor 15 ani al consumului şi producţiei de electricitate

Mathias Klein
Piaţa de Capital #Energie / 21 decembrie 2016

Luni s-a înregistrat un nivel-record al ultimilor 15 ani al consumului şi producţiei de electricitate

În Sistemul Electroenergetic Naţional (SEN) s-au înregistrat luni, 19 decembrie, valori record ale consumului şi producţiei de energie electrică din anul 2001 până în prezent, conform datelor înregistrate în această perioadă, arată un comunicat al companiei "Transelectrica" (TEL).

Astfel, valoarea medie orară maximă a consumului brut a fost de 9.575 MW, între orele 17.00 - 18.00, cu o valoare instantanee maximă de 9.771 MW, înregistrată la ora 17.29, arată datele "Transelectrica".

Valoarea medie orară maximă a producţiei brute a fost de 11.101 MW, în intervalul 18.00 - 19.00, cu o valoare instantanee maximă de 11.242 MW, înregistrată la ora 18.07.

Producţia şi consumul record au fost generate atât de temperaturile scăzute din ţară, cât şi de cererea mare de export, în condiţiile în care România reprezintă unul dintre principalii furnizori de energie din regiune.

"Aceste valori s-au obţinut în condiţiile unui sold mediu zilnic de export de 1.192 MW, valoarea minimă înregistrându-se în intervalul 7.00 - 8.00 (522 MW), iar valoarea maximă în intervalul 15.00 - 16.00 (1.562 MW)", se arată în comunicatul companiei, citat de News.ro.

În anul 2001, valoarea medie anuală a consumului brut de energie electrică a fost de 5.999 MW, în timp ce valoarea medie orară maximă anuală a consumului brut de energie a fost de 8.569 MW.

Transelectrica gestionează 81 de staţii electrice la nivelul ţării şi 8.834 km de linii electrice aeriene.

Compania administrează şi operează sistemul electric de transport şi este responsabilă pentru transportul energiei electrice, funcţionarea sistemului şi a pietei, asigurarea siguranţei Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9728
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4760
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3165
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8944
Gram de aur (XAU)Gram de aur362.6244

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb