Transgaz şi Eustream au semnat un Memorandum de înţelegere

A.C
Companii / 12 februarie 2018

Transgaz şi Eustream au semnat un Memorandum de înţelegere

Un memorandum de înţelegere a fost semnat de către domnul Ion Sterian, director general al Transgaz şi Rastislav Nukovic, director general al Eustream, potrivit unui comunicat de presă transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

La ceremonie au fost prezenţi domnul Pavol Hamzik, ambasador cu însărcinări speciale pentru securitatea energetică al Slovaciei, domnul Jan Gabor, ambasadorul Slovaciei în Bucureşti, domnul Mirek Topolanek, membru în Consiliul de Administraţie al Eustream, precum şi numeroşi reprezentanţi ai Transgaz.

Prin semnarea Memorandumului, printre alte prevederi părţile îşi exprimă şi acordul pentru cooperarea împreună cu celelalte TSO-uri din Republica Cehă, Ucraina, Ungaria şi Bulgaria în vederea investigării posibilităţilor de dezvoltare a Eastring pe teritoriile României şi Slovaciei, conform sursei citate.

Cu această ocazie, în calitate de director general alTransgaz, domnul Ion Sterian a subliniat percepţia pozitivă şi aprecierea de care se bucură partenerii slovaci în România şi a exprimat încrederea că deschiderea manifestată de Eustream pentru dezvoltarea relaţiei de colaborare cu Transgaz

va aduce rezultate favorabile pentru aprofundarea şi intensificarea conlucrării în plan regional, prin crearea şi armonizarea condiţiilor de dezvoltare şi integrare a reţelelor de transport în domeniul gazelor naturale şi, în general, al energiei.

În comunicat se precizează: "În viziunea domnului Ion Sterian, apropierea dintre Transgaz şi Eustream va facilita schimburi de experienţă tehnologică în domenii precum proiectarea şi cercetarea, operarea şi dezvoltarea sistemelor de transport, dispecerizarea gazelor naturale, mentenanţa conductelor, implementarea şI modernizarea SCADA, transpunerea legislaţiei şi a reglementărilor UE din domeniul energetic.

Partenerii slovaci au evidenţiat, la rândul lor, scopul comun al creşterii siguranţei în aprovizionare la nivel european şi nevoia de consolidare a progreselor obţinute până în prezent de operatorii sistemelor de

transport gaze naturale din Slovacia şi România".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb